OPINIE | Sinuciderea Europei

Civilizația născută din valorile iudeo-creștine, din filosofia greacă antică și din descoperirile Iluminismului a ajuns pe marginea prăpastiei, prin propria alegere. Ca să spunem lucrurilor pe nume: Europa se sinucide.

Cum s-a întâmplat acest lucru? E o poveste complicată, dar există două cauze majore, analizează Douglas Murray pentru PragerU.

Prima este migrația în masă a popoarelor în Europa. Acest lucru s-a întâmplat în mod constant încă de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, dar s-a accelerat masiv în timpul crizei migrației din 2015, când peste un milion de migranți au invadat Europa din Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Asia de Est.

A doua, și la fel de semnificativă, este faptul că Europa și-a pierdut încrederea în ea însăși – în credințele sale, în tradițiile sale și în însăși legitimitatea sa.

Să analizăm mai îndeaproape ambele cauze.

Timp de zeci de ani, Europa a încurajat oamenii – în principal din Orientul Mijlociu și Africa de Nord – să vină aici pentru a munci temporar. Nimeni nu se aștepta ca aceștia să rămână. Cu toate acestea, au rămas. Și nimeni nu le-a cerut să plece, nici măcar celor care au venit ilegal. După cum spunea un ministru britanic de imigrație în 1999, „Expulzarea ar fi un proces prea îndelungat și are implicații emoționale“.

Și, bineînțeles, de ce să fi plecat? Oportunitățile economice erau mult mai mari în Europa decât în locurile de unde au venit. Iar dacă nu mai aveau de lucru, puteau beneficia de ajutoare sociale generoase. Pentru o vreme, imigranților li s-a permis – chiar au fost încurajați, mulțumită angajamentului european privind „multiculturalismul“ – să urmeze orice cultură doreau. Dar rezultatele nu au fost ce se aștepta.

Liderii Marii Britanii, Franței și Germaniei au recunoscut acest lucru în 2011, când David Cameron, Nicholas Sarkozy și Angela Merkel au anunțat în termeni dramatici că multiculturalismul a eșuat. Prin urmare, imigranților li s-a cerut atunci să se integreze și să adopte valorile occidentale. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, s-au gândit guvernele europene, toate costurile financiare, chiar și actele ocazionale de terorism, puteau fi trecute cu vederea.

Însă acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. Iar numărul de imigranți a continuat să crească. În cursul anului 2015, Germania și Suedia au adăugat 2% la populația lor într-un singur an. Până în 2017, cel mai popular nume de băieți din Marea Britanie era Muhammad.

Așadar, de ce au decis liderii europeni că Europa poate primi pe oricine din întreaga lume, fie că fuge de război sau se află pur și simplu în căutarea unei vieți mai bune, indiferent cât de diferite – sau chiar opuse – erau valorile lor față de valorile europene?

Răspunsul, într-un singur cuvânt, este sentimentul de vinovăție. Nu cumva acești refugiați fug de consecințele imperialismului european? Nu i-am exploatat noi fără milă pe acești nefericiți în țările lor de origine? Nu suntem noi cauza suferinței lor? Acceptarea lor în Europa se dorește a fi o eliberare de această vinovăție. Lucru valabil mai ales în cazul Germaniei.

Citește și OPINIE | Germania distruge Europa. Din nou

Permițând unui milion și jumătate de persoane să intre în țara sa în 2015, Angela Merkel a proclamat, de fapt, lumii că Germania, marele agresor al secolului al XX-lea, arhitect al Holocaustului, va fi superputerea umanitară a secolului XXI.

O motivație nobilă, fără îndoială, dar cine plătește prețul? Cetățenii de rând ai Europei, care au văzut cum infracționalitatea și terorismul s-au intensificat în mod exponențial. Temerile și frustrările lor au fost în mare parte ignorate – sau chiar mai rău.

În octombrie 2015, guvernul german a dispus ca 800 de imigranți nou sosiți să fie găzduiți în orașul german Kassel. Locuitorii îngrijorați au organizat o întâlnire pentru a pune întrebări celor ce-i reprezentau. După cum arată o înregistrare video, oamenii au fost calmi și politicoși. Apoi, la un moment dat, președintele districtului lor îi informează că refugiații vor veni, indiferent de obiecțiile lor și că oricine nu este de acord cu această politică este „liber să părăsească Germania“.

Această atitudine a autorităților – dacă există o problemă, nu sunt refugiații, ci cetățenii – reflectă sentimentul pe care eu îl numesc „oboseală“ – un sentiment în rândul clasei de elită că povestea europeană a ajuns la final: că am încercat religia și toate formele imaginabile de politică și că fiecare, una după alta, ne-a condus doar la dezastru.

Pătăm fiecare idee pe care o atingem, așa că cine poate spune că lumea nu ar fi mai bună fără noi? Desigur, numai oamenii care habar nu au cât de norocoși sunt ar putea avea un asemenea punct de vedere. În mod ironic, nimeni nu realizează mai bine acest lucru decât acei refugiați care s-au integrat cu adevărat și care apără valorile occidentale.

Oameni extraordinari, precum Ayaan Hirsi Ali, născută în Somalia, care a părăsit Olanda pentru că a crezut în principiile Iluminismului mai mult decât olandezii înseși. Sau Hamed Abdel-Samad din Germania, a cărui viață este amenințată de concetățenii săi imigranți pentru că apără valorile europene.

Aceasta este o poveste de sinucidere, de autoanihilare a unei culturi.

Se prea poate ca europenii de rând să fie alături de liderii lor în acest pact. Dar sondajele de opinie recente sugerează că aceștia nu au nicio intenție în acest sens. Modul în care vor reacționa la această intenție va fi povestea extraordinară a anilor următori.

Suntem pe cale să asistăm la sfârșitul Europei sau la renașterea ei?

Tribuna.US