OPINIE | Tentativă de asasinat. Asupra lui Trump și a adevărului

În cursul zilei de 13 iulie, la un miting electoral susținut de Trump în Butler, Pennsylvania, acesta a fost ținta unui asasinat. Din fericire, Trump a fost doar ușor rănit, dar, din păcate, alți participanți au fost împușcați. O persoană a decedat, iar cel puțin alte două au fost rănite. Atacatorul a fost lichidat, iar Trump a anunțat la scurt timp că, deși rănit, se află în afara oricărui pericol. Evenimentul, chiar dacă nu s-a lăsat cu o tragedie dincolo de moartea și rănirea participanților, este extrem de important. La doar câțiva centimetri distanță, reușita asasinatului ar fi însemnat, destul de probabil, o escaladare a tensiunii care ar fi putut conduce la un război civil. Situația este la acest moment atât de inflamată și volatilă, încât este necesar să ne uităm cu multă atenție la ce se întâmplă și să conștientizăm cât de fragilă este situația.

Până una-alta, înainte să se trezească „jurnaliștii” și, după o raită pe la CNN, NYT sau BBC, să înceapă să vă explice cu nonșalanță cum stă situația, permiteți-mi să las aici câteva detalii (cred eu) extrem de importante, precum și un pic de context.

Am să încerc să stau departe de zvonuri, notând mai degrabă chestiuni confirmate din mai multe surse. Și, chiar dacă voi insera păreri personale, cred că e important să filtrăm cât mai atent realitatea de propagandă și de partizanat. Așadar, trei aspecte ale acestui eveniment istoric, așa cum a fost el surprins în imaginea jurnalistului Evan Vucci, imagine care probabil îi va aduce un Pulitzer, dincolo de aspectele evidente pe care canalele de știri le vor rostogoli din nou și din nou.

1. Climatul politic – când avem de-a face cu o tentativă eșuată de asasinare (conform FBI) a unui fost președinte și actual candidat pentru cea mai înaltă funcție politică, nu avem cum să nu ne întrebăm cum de-și mai are violența politică loc într-un Occident civilizat, în anul 2024. Însă această întrebare, fie pusă din ignoranță, fie dintr-o presupusă superioritate, nu ține cont de realitatea evidentă pentru oricine e dispus să deschidă ochii. Dincolo de faptul că, în situații de criză și tensiune, instinctul tinde să se degradeze și să ia forme violente, să nu uităm că ultimul deceniu politic, și nu doar în America, a fost tot mai des brăzdat de violență ca răspuns la situații politice. Ba, mai mult, actorii politici au văzut în acest gen de situații o oportunitate de a capitaliza electoral, politizând și călărind mediatic tensiuni și ațâțându-și proprii susținători.

Să nu uităm că această tentativă nu este singulară și vine la scurt timp după cea din Slovacia, dar și la doar câțiva ani după ce fostul premier Abe a fost asasinat în Japonia. După ani de aparentă acalmie (violențele din 1992 din Los Angeles marcând ultimul moment violent de proporții din SUA), ani marcați de prosperitate, dar și de unitate națională în fața dușmanului extern (9/11, Războiul împotriva terorii, etc.) venirea pe scenă a lui Trump a schimbat tonul discursului politic. Nici măcar criza financiară din 2008 și recesiunea teribilă din anii următori nu au părut să crească tensiunea ca apariția acestui personaj neașteptat pe scena politică. Din păcate, asta a însemnat că, pe măsură ce s-a instalat incertitudinea în rândul stabilimentului politic, tensiunea a lăsat loc, în nu puține ocazii, la discursuri care trădau exasperare și, implicit neputință și frustrare care lasă ușor loc apelului la violență. Politicieni, jurnaliști, celebrități și tot soiul de activiști nu s-a sfiit să asmută la violență. De la reprezentanta Maxine Waters, care cerea insistent ca oamenii lui Trump să fie vânați pe străzi și confruntați, la actori care, de pe cele mai strălucitoare scene, chemau la „pumni în față” aplicați dușmanului politic, violența a devenit o posibilitate invitată în confruntarea politică. Ba, mai mult, a deschis ușa unui discurs care sugera tacit că violența e răspunsul la „pericolul politic” reprezentat de „ceilalți”. Proastele violente care aveau o natură locală, ca răspuns la tensiuni rasiale, au ajuns să fie văzute ca o reacție necesară la sosirea pe scenă a unui președinte „rasist”. Nici nu apucase să fie ales că rivalii politici și-au asmuțit susținătorii împotriva sa. (Chicago, Sacramento, etc.)

După ce Trump a fost ales, temperatura a crescut și mai mult, iar mandatul său a început să fie presărat de proteste, care la orice pretext local, luau o turnură națională. Totul a culminat cu protestele din 2020 care, fără nicio explicație logică, au cuprins toată țara. Între timp, indiferent că exista un pretext electoral sau nu, orice motiv era bun pentru ca violența să fie folosită. Media, încântată că poate călări rating-uri stârnite de violentele proteste și confruntări, inflama spiritele. Acest gen de discurs domnește până astăzi, aproape fiecare text din presă având tonul ideal pentru a turna benzină pe foc. Indiferent cine raportează, este necesară antiteza, definirea „dușmanului” și, implicit, sugestia că există un război, chiar dacă nu se poartă cu arme letale. Filme, comedianți, politicieni și activiști, toți sugerează că ne așteaptă un război, fiind necesare niște măsuri clare. Identificarea dușmanilor (cu liste), inflamarea spiritelor printr-o constantă comparație și demonizare și, în final, justificarea violenței ca măsură necesară. Astfel, ce s-a întâmplat ieri nu mai pare atât de bizar, chiar dacă este un moment de cotitură pentru politica americană și, implicit a lumii. Pe fondul a tot ce s-a întâmplat în ultimii ani, acest tragic incident nu ar trebui să surprindă pe nimeni, iar faptul că tentativa a eșuat este un respiro pentru un climat poltic gata să faciliteze un război civil.

Pentru cei care sunt mai puțin în temă, iată câteva evenimente petrecute recent, care arată cât de violent și precar este discursul și climatul politic.

– în 2020, senatorul și fostul candidat la prezidențiale, Rand Paul, a fost atacat cu un cuțit în plină stradă. Un alt coleg al său, Steve Scalise, a fost împușcat grav la un meci de baseball.

– în urmă cu câteva zile, la un eveniment privat, președintele Biden a fost auzit folosind un limbaj care sugera că Trump trebuie luat în cătare

– un sondaj recent realizat de un profesor de la University of Chicago a arătat că 10% dintre americani consideră violența ca metodă legitimă de prevenire a unui nou mandat al lui Trump.

– în perioada mandatului lui Trump, discursul democraților și al presei a dus la o creștere semnificativă a celor care consideră violența politică o opțiune. În rândul votanților democrați (conform studiului YouGov) numărul acestora a crescut de la 10% în 2016, la 38% în 2020. 38%!!!.

– în timpul campaniei electorale din 2020, actualul VP al SUA a promovat campania de strângere de fonduri pentru eliberarea protestatarilor violenți ai BLM din Minnesota

– când știri (vezi Wolf Blitzer), actori (vezi Kathy Griffin), politicieni (vezi Nancy Pelosi) vorbesc fățiș despre moartea sau asasinarea lui Trump, nu e de mirare că în zecile de milioane de oameni care-l detestă pe acesta se găsesc și indivizi care să chiar acționeze.

– cu doar o zi înainte, miliardarul și fondatorul Linkedin, Reid Hoffmann declara că și-ar dori să-i faciliteze lui Trump statutul de martir.

– Tucker Carlson, jurnalist care a declarat în repetate rânduri că are conexiuni în interiorul serviciilor secrete, a declarat în repetate rânduri anul acesta că se pregătește un asasinat.

Apropo de strângere de fonduri, Trump tocmai a anunțat că autorizează o asemenea campanie de caritate pentru victimele ucise sau rănite în timpul mitingului din Butler. Între timp, toți ceilalți rămân cu ochii pe investigație, o investigație care are foarte multe de scos la iveală, dar mai ales o investigație care trebuie să navigheze un climat politic în care violența la adresa adversarilor politici a devenit acceptabilă sau, așa cum am arată mai sus, chiar necesară.

2. Evenimentele petrecute în Butler ieri s-au derulat în sub 2 minute. Două minute de groază, dar mai ales două minute de confuzie. În centrul acestei confuzii se află, contrar intuiției, nu Trump, ci Serviciile Secrete. Iar acestea reprezintă cel de-al doilea aspect pe care vreau să-l aduc în discuție, pentru că îl consider extrem de important, mai ales în contextul în care, odată cu această tentativă de asasinat, totul a devenit posibil, în văzul lumii.

Înainte însă de a discuta despre câteva detalii, e important de menționat că ceea ce s-a întâmplat cu Serviciile Secrete prezente la fața locului nu este neapărat un accident, cât mai degrabă un simptom al vremurilor recente. Serviciile Secrete, la fel ca întreaga societate, dar în mod deosebit instituțiile publice, a căzut victima revoluției culturale. Dincolo de birocrația care supradimensionează, îngreunează și chiar copleșește multe dintre instituții, revoluția culturală din ultimele decenii a pus multe instituții în situația de a sacrifica performanța și scopul lor, în favoarea unor schimbări cu rol de PR, demonstrații ale eficienței cu care măsurile de rescriere a normelor sociale după care aceste instituții se bazează. Tensiunile rasiale, sociale și diferențele dintre sexe au devenit cap de afiș în ultimele decenii, infiltrându-se ca teme în toate cotloanele societății, inclusiv în instituțiile publice. Așa cum acuzele de rasism au făcut praf în multe locuri instituțiile polițienești, în timp ce sexo-marxismul face prăpăd în educație, iar anti-colonialismul face ravagii în spațiile universitare, toate aceste false probleme sau, cel mult, grave generalizări, au atins, prin soluții ridicole, mai toate cotloanele Occidentului. Iar cel mai mult și cel mai prompt au de suferit instituțiile pentru care aparența slăbiciunii reprezintă un mare dezavantaj. Când ceri polițiștilor să evalueze pe bază de rasă răufăcătorii (citiți studiul lui Roland Fryer, profesor la Harvard), când nominalizările ofițerilor de armată și campaniile de recrutare pun mai mare accent pe diversitate sexuală, decât pe aptitudini militare, când selecția profesională are la bază nu competența, ci tot soiul de criterii arbitrare (vezi inclusiv alegerea Kamalei), să nu ne mirăm când aceste instituții eșuează în primul rând în misiunea pe care o deservesc.

Din păcate, un caz similar se întâlnește și la nivelul Serviciilor Secrete din Statele Unite, servicii care, contrar a ceea ce spune Președintele Trump, s-au achitat lamentabil de misiunea lor. (Știu că e curajos să afirm așa ceva, însă e important de reținut că Trump are o funcție și un exercițiu diplomatic/politic de îndeplinit. A-ți aliena Serviciile Secrete ar fi sinucidere curată.) Dacă urmăriți ce s-a întâmplat pe acea scenă din Butler, dacă citiți rapoartele și urmăriți ce spune experții mult mai avizați decât mine, veți constata că am avut de-a face cu un fiasco, din fericire, cu un sfârșit mult mai puțin tragic decât ar fi putut avea loc. Da, sunt conștient că asemenea situații comportă o sumedenie de aspecte imprevizibile. Am discutat cu un membru al serviciilor de protecție, individ care a făcut parte din misiuni, până la cel mai înalt nivel, inclusiv de protejare a actualului președinte american. Da, așa cum îmi spunea, nu poți prevedea toate aspectele. Da, „din păcate, se poate întâmpla așa ceva”. Însă, dincolo de accidente, de imprevizibil, de dificultatea misiunii, rămân realitățile unor erori grave care puteau costa viața președintelui Trump și, implicit, puteau duce la o escaladare teribilă a violențelor. Iată câteva aspecte legate de evenimentele de ieri care sunt după părerea mea, în nu mică măsură, rezultatul devalorizării unor instituții, de dragul unor ideologii.

– Atacatorul a urcat nestingherit pe o clădire aflată la aprox. 125 de metri de scena de pe care vorbea Trump. Respectiva clădire, cu vedere directă către scenă, trebuia în mod normal să fie acoperită și securizată de Serviciile Secrete. Acestea nu și-au îndeplinit datoria.

– Conform declarațiilor unor martori de la fața locului, martori care l-au văzut pe asasin sosind la fața locului, Serviciile au fost alertate, împreună cu poliția locală, cu minute bune înainte de incident. Autoritățile nu au intervenit. (Vedeți interviul dat de martori celor de la BBC.)

– Timpul de reacție între momentul primei împușcături și cel în care serviciile secrete sunt deasupra lui Trump pare enorm de lung. Priviți, prin comparație, tentativa de asasinare a lui Reagan, din 1981. Da, scena arăta altfel, însă nevoia de reacție instantanee a personalului poate face diferența. Din fericire, un asasin amator, dublat de o reacție foarte ageră a lui Trump, a făcut ca proiectilele din sfârșitul rafalei să nu-l atingă.

– Odată ajunși pe scenă, membrii echipei de apărare aveau datoria să-l formeze un zid în jurul său. Rana minoră și atitudinea de învingător a lui Trump au făcut ca cei din echipa Serviciilor să eșueze lamentabil în îndeplinirea acestei misiuni. Da, avem o fotografie excepțională, dar puteam avea la fel de bine un al doilea atacator care, în degringolada de pe scenă, avea linie de tragere directă spre capul lui Trump, o scăpare impardonabilă a oamenilor din jurul său.

– Adăugați ultimului aspect și faptul că, în echipa care l-a înconjurat, există și femei care nu doar că nu-l acoperă prin acțiunile lor, nici nu au cum să o facă, din moment ce există o discrepanță uriașă de înălțime. Da, Trump este un individ masiv (1.90m), însă atunci când tu, ca femeie, nu-i ajungi nici până la umăr, se cheamă că locul tău nu este acolo.

– Comentariul anterior poate părea misogin. Ar fi, dacă nu ar prezenta o realitate anatomică. Însă dincolo de această realitate, mai este cea și mai alarmantă a comportamentului, evident lipsit de profesionalism. Urmăriți secvențele, în mod deosebit cele de la sosirea la mașină, și veți constata niște personaje (din păcate toate femei), care par atât de nepregătite, încât ai sentimentul că încă au rămas la faza de exercițiu. Exercițiu pe care se prea poate să-l fi picat.

– Prezența feminină impresionantă din echipa Serviciilor Secrete nu este o întâmplare. La fel ca în alte instituții, și aici sexul recruților a devenit o prioritate. Demolarea „patriarhatului” are loc și aici, de la vârf în jos. Rămâne ca rezultatele să fie cele care vorbesc. Însă într-o instituție în care liderul se mândrește în primul rând cu calitatea sa de „prima femei în funcție”, șansele ca discuția să fie în primul rând despre sexul personalului și abia apoi despre competențe sunt foarte mari. Citiți biografiile acestui personaj, Cheatle și veți constata că nu eu sunt cel care arată cu degetul faptul că aceasta este, în primul rând, femeie, ci este criteriul care se pare că o departajează constant. Iar în cadrul unei administrații care a făcut toate eforturile ca funcția de VP să fie „a unei femei de culoare”, nu cred că este o exagerare să presupunem că acest gen de abordare se întâlnește și în cazul altor nominalizări. Apropo, Cheatle a declarat că, până în 2030, Serviciile Secrete nu vor atinge NetZero, dar vor avea cel puțin 30% femei în componență.

– Există surse din interiorul Campaniei Trump care susțin că acesta a cerut în repetate rânduri creșterea dimensiunii personalului de protecție, cerere refuzată de sus, chiar de directorul Departamentului de Interne, Mayorkas, un dușman declarat al lui Trump.

Dincolo de toate aceste realități de la fața locului, de investigațiile care vor curge (de care răspund aceeași indivizi care au făcut vraiște alte investigații, așa cum remarca T. Massie) și de situațiile care trebuie explicate, rămâne o întrebare. Cât de mult își permite Occidentul (se întâmplă la scară largă și în Europa) să saboteze instituții esențiale sau, mai degrabă, instituții cu foarte multă putere și influență, de dragul unor ideologii și a unei revoluții culturale? Să înțelegem că ar fi fost nevoie de moartea prin asasinare a unui președinte pentru a avea o discuție serioasă despre efectele pe care le au asupra acestor instituții criterii de promovare și de funcționare care nu au mai nimic de-a face cu competența?

3. Apropo de competență, ca ultim punct al acestui text, vreau să aduc în discuție reacția presei și a celor care, invariabil (la fel ca mine) se simt datori să participe la discuție, chiar dacă (spre deosebire de mine) e evident că nu au altceva de spus decât să-și bifeze prezența și să-și resemnaleze apartenența ideologică.

De mai bine de opt ceasuri urmăresc știrile, diversificat, contrastant și, evident, cu atenție mai degrabă la ton, la exprimare, decât la evenimente, cel care au devenit repede clare pentru toată lumea. Reacțiile presei și, prin extensie, a celor care nu fac decât să rostogolească mesajul mainstream, sunt foarte importante, mai ales pe fondul realității prezentate mai sus. Avem de-a face cu o presă care a încurajat limbajul și acțiunile violente, justificându-le partizan și ne găsim într-un punct în care rating-ul are nevoie de scandal. Așa cum spunea Jeff Zucker, fost director la CNN, „pentru audiență, ne trebuie încă un mandat Trump”. În aceste condiții, modul în care presa reacționează nu doar că arată adevărata față și agendă a acesteia, ci și arată cât de departe sunt dispuși să meargă, pentru a-și vedea jocul politic pus în aplicare. Din păcate, mult prea mulți oameni încă simt că sunt informați, urmărind canale de știri și pe indivizii care le rostogolesc diatriba (mulți inclusiv la noi), conducând la o situație nu doar de confuzie, ci și de dezinformare generalizată. Acest eveniment pivotant al istoriei recente ar fi putut servi drept o ocazie extraordinară pentru ca media să-și mai răscumpere din greșeli. Cu toate acestea, în ciuda „vântului de schimbare” care adie în urma prestației patetice a lui Biden, presa nu s-a dezmințit și, așa cum veți citi probabil nu doar la ei, ci și la noi, nu doar în presă, ci și în social media, această tentativă de asasinat nu reprezintă decât o altă ocazie pentru a duce mai departe narațiunea oficială. Iată câteva fărâme desprinse din presă și din cotloanele din Social Media, pentru a completa un peisaj trist al realității cotidiene și, implicit, pentru a explica, fie și parțial, de ce ne aflăm unde ne aflăm. Presă, politicieni, analiști, experți, celebrități…

– Așa cum era de așteptat, presa a sărit pe subiect. Însă, aproape la unison, au ales ca inițial să fie nu doar rezervați, ci stupid de precauți. Au început să curgă știri care menționau zgomote, comoție și Trump care a fost înlăturat de pe scenă. Când pe platforma X se știa deja ce s-a întâmplat, CNN vorbea despre cum a căzut Trump, ABC vorbea despre zgomote puternice, AP despre învălmășeală ș.a.m.d. Părea că le scăpa doar… esențialul.

– La scurt timp a apărut o circulară (publicată anonim) care le cerea jurnaliștilor să aibă un ton rezervat, să nu speculeze, să nu menționeze ideea de asasinat decât dacă autoritățile o spun și, cel mai important, să nu-l transforme pe Trump într-o victimă. De altfel, citind pe la noi, aceeași atitudine s-a putut regăsi la mai mulți indivizi. De departe, cel mai scârbos și penibil este Mândruță care vede în toată această tentativă o nemeritată portiță de scăpare pentru Trump: Brusc, e victima si erou in același timp. Uitate vor fi păcatele multe – de la coniventa cu Putin la “grab her by the …”. La mică distanță, Guran ține pasul.

– Așa cum era de așteptat, fiecare ziar, televiziune, activist și părerist (ca mine), are un punct de vedere informat de propria preferință politică. Ce șochează, însă, e rapiditatea cu care s-a trecut la schimbarea subiectului. Da, Trump a fost victima unei tentative de asasinare, dar de ce să nu discutăm despre violența politică în general? Discutăm despre violență politică, dar oare nu mai bine menționăm 6 Ianuarie? Vorbim despre un eveniment care putea să arunce America în război civil, dar nu e important să vorbim și despre arme? (Aici puteți citi reacția a cărei singură utilitate este „semnarea condicii digitale”, prin care Baconschi ne anunță că problema e și America armelor. De parcă pe Abe tot armele americane l-au omorât sau pe Fico tot AR-urile l-au ciuruit. La fel ca el, mulți alții bifează subiectul, dintr-un FOMO din ce în ce mai dezolant. În toată această discuție, tot mai puțin rămâne loc de realitate și, anume că cel mai important candidat la cursa din noiembrie a fost la un pas de a fi asasinat.

– La noi, presa și nu numai, rostogolesc informațiile din presa străină. Iar dacă la sursă informațiile sunt viciate, la fel se regăsesc și la noi. N-am avut energie să contorizez câte retractări, câte informații false și câte aiureli au fost rostogolite, dar citind știrile (scrise în miez de noapte de indivizi probabil prea șocați că au de-a face cu evenimentul anului), am avut sentimentul că sunt mai informat dacă nu citesc. Atitudini similare s-au regăsit în social media, acolo unde atât de mulți indivizi au simțit nevoia să pară mai implicați decât sunt, de fapt.

– Dincolo de presă, dar cu concursul ei, politicienii au reacționat și ei. Majoritatea au făcut-o așa cum era de așteptat, chiar dacă așteptarea nu lăsa loc de prea mult entuziasm. Pe lângă liderii lumii care au bifat mai mult sau mai puțin diplomatic mesajul de susținere, s-au remarcat politicienii americani, în mod deosebit cei democrați. Chiar dacă mulți l-a acuzat pe Biden (și pe Kamala) de lentoare, era evident că acesta avea nevoie de date exacte pentru a putea vorbi despre tentativa de asasinare a contracandidatului său. Biden a avut o conferință de presă responsabilă, cu un mesaj echilibrat și diplomatic. Spre deosebire de el, alții au profitat de acest tragic eveniment pentru a se scoate pe ei în evidență. Nancy Pelosi a comparat tentativa de asasinat cu incidentul în care a fost implicat soțul ei, o serie de politicieni și-au reafirmat politica de dezarmare a Americii, dar toții, al unison, au vorbit împotriva violenței politice. Ce sare însă în ochi este ipocrizia. Indivizi care de mai bine de opt ani nu contenesc să-l eticheteze pe Trump în cele mai sinistre moduri, oameni care vorbesc deschis de „cel mai mare pericol la adresa democrației”, care cheamă la revoltă și acțiune, indivizi care se asigură că nu există comparație mai odioasă decât cea cu Trump și delict mai mare decât susținerea acestuia, pretind acum că sunt preocupați de soarta lui. Cum anume funcționează asta? Când anume au fost sinceri? Atunci sau acum? La fel ca ei, o mulțime de păreri și de concluzii și la noi.

– Dincolo de presă și politicieni, dar mai ales din cauza acestora, cetățenii de rând și-au dat măsura caracterului și cu această ocazie. Parcurgând comentariile și reacțiile din online, n-am cum să nu remarc că numerele studiului menționat anterior se regăsesc și în tonul celor care vor să ia parte, fie și de pe margine, la conversație. Frecvent, reacția așteptată a celor care sunt dezamăgiți de deznodământ, demonstrează că violența politică e un concept palpabil, ușor de pus în practică și prin sprijin popular. Vorbind despre eveniment, comentatori pe digi, hotnews sau pe marea platformă albastră, sunt convinși că Trump „ar fi meritat-o”. Atitudini similare, chiar dacă mai rezervate, găsim la destui ciudați celebri.

– În fine, într-o lume în care ne-am cantonat atât de mult în spațiul online, încât percepția realității este din ce în ce mai distorsionată. O presă atât de dezinhibată în a ascunde adevărul, politicieni care nu se sfiesc să exagereze grotesc, dialoguri online care se rezumă constant la aruncat cu noroi ne-au dus în punctul în care, un număr impresionant de oameni, confruntați cu realitatea unei tentative de asasinat, reușesc pavlovian să presupună că totul e o înscenare. Atât de iritanți au ajuns cei care au făcut cuvântul „staged” să ajungă în trend, încât până și mari contestatari ai lui Trump (vezi Ana Kasparian) și-au pierdut răbdarea. La noi, Mândruță lovește din nou, asigurându-ne de convenabiliatea morții asasinului și de norocul lui Trump. În comentarii lumea-i ține isonul. Rămâne doar să ne întrebăm cum de oamenii care, până mai ieri, râdeau de „proștii cu conspirațiile”, acum sunt atât de.. deschiși la minte.

În fine, pentru a încheia subiectul, vă propun să o căutați online pe Dasha Burns. Imediat după eveniment, am ales să urmăresc în paralel cu ce se scria în online, transmisiunea celor de la NBC News. De la fața locului, reporta televiziunii a părut că are parte de o experiență suprarealistă. Aflată în Butler pentru a transmite despre „încă un miting Trump”, s-a trezit în mijlocul știrii zile, ba nu, a anului. Din orășelul cu doar vreo 13.000 de locuitori, din mijlocul a mii de oameni evacuați brusch, Dasha a făcut cunoștință cu ce înseamnă adevărații susținători ai lui Trump. Și în timp ce, în studio, „titani” ai presei precum Lester Holt derulau narațiunea oficială, reporta de pe teren întâlnea realitatea. Un medic care a încercat să salveze viața persoanei care a fost lovită de glonțul destinat lui Trump, o mamă care și-a simțit fiul mai aproape ca oricând, în situația critică și necunoscută în care se aflau, cetățeni care, la auzul focurilor de arme nu s-au transformat în vite turbate de frică, o comunitate ordonată, persoane pline de empatie, indivizi speriați dar încrezători și tot așa. Pe măsură ce treceau ceasurile, noaptea se lăsase și diferența dintre studioul NBC și târgul din Butler era tot mai mare. Este, din păcate, hăul care se cască tot mai frecvent între cei care, în locul realității, preferă să asculte de politicieni, să creadă media, să asculte analiștii, uitând că, cel mai bun mod de a înțelege realitatea e să te duci la fața locului. Însă asta pare din ce în ce mai greu într-o lume în care frica, ura, violența și minciuna sunt toate elemente necesare unui dialog ca între surzi, care are loc pentru ca noi, toți, să avem impresia că suntem drepți, corecți, morali, în timp ce toți ceilalți, indiferent cine și unde sunt ei, trebuie să fie răi, ca noi să ieșim bine. Într-o lume ca aceasta, deși ne considerăm civilizați, asasinatele politice rămân o realitate, ura și violența politică sunt normalitate, iar adevărul? O victimă colaterală, sau, cel mult, o inconveniență banală a unui timp care are nevoie de noi implicați și amorțiți în același timp.

Ce se va întâmpla în SUA după acest eveniment? Rămâne de văzut. Nu sunt genul care să mă arunc în față cu previziuni. Însă, pot să sper că această tragică tentativă de asasinare a unui fost președinte va reprezenta o extraordinară ocazie pentru fiecare din noi de a ne uita cu atenție la cei care, cu acest prilej, se folosesc de noi, de emoțiile și trăirile noastre, înrolați într-un conflict constant care a ajuns în cea mai „avansată”, „progresată” și „tolerantă” epocă a civilizației umane să justifice și chiar să încurajeze violența politică, până la asasinat.

P.S. După ce am petrecut atât de multe ceasuri, urmărind subiectul, am scris aceste rânduri în primul rând pentru mine. Și eu, la fel ca voi, sunt predispus înhăitării în acest dialog al surzilor, ideologizat și exacerbat. Însă, căutând să nu cad pradă propagandei, am zis că merită să mă documentez și să aștern câteva (sau chiar mai multe) rânduri care să-mi aducă un pic de claritate și să mă păzească de reacții facile și poate chiar imbecile la un eveniment care s-ar putea să schimbe radical viitorul nostru. Indiferent dacă am reușit să rămân cât de cât imparțial, sper să vă fi ajutat să apucați niște capete de ață care să vă ofere și vouă mai multă claritate pe un subiect pe care, atât de mulți, cu indolență și indiferentă implicare, îl tratează ca pe încă o știre care trebuie bifată.

Matei Blaj

Foto: X