Opinie: Trump nu ar trebui condamnat. Iar Cruz și Hawley nu sunt sediționiști

Chip Roy, un Republican ce reprezintă cel de-al 21-lea District Congresional din Texas, analizează reacția colegilor din Congres într-un articol Newsweek.

Sufletul uman pare să manifeste în mod natural un dispreț anume pentru trădare. În Evanghelie, patimile Domnului încep cu unul dintre cele mai detestate acte din istoria omenirii, când Iuda îl vinde pentru 30 de arginți. În Infernul lui Dante, cel mai de jos loc din iad este rezervat pentru trădători. În propria noastră istorie, trădarea este singura infracțiune definită în mod explicit în Constituție.

Iată de ce tendința bruscă a Washington-ului de a lansa lejer acuzații de „sedițiune“ și „insurecție“ împotriva colegilor și concetățenilor noștri este un act condamnabil. Ba mai mult, este un lucru periculos pentru libertățile noastre și pentru viitorul republicii noastre.

Concluzia la care am ajuns luna trecută în ceea ce privește Constituția și electorii este deja cunoscută. Este suficient să spun că am ajuns să nu fiu de acord cu unii dintre cei mai buni prieteni ai mei din Congres în această privință; dezacordul apare atunci când treaba ta este să confrunți chestiuni dure și importante legat de lege și Constituție.

Acum, însă, ideea că membrii GOP care au ajuns la o concluzie diferită sunt cumva „sediționiști“ – așa cum scria un articol din Washington Post despre senatorii Ted Cruz (R-TX) și Josh Hawley (R-MO) – ar fi de tot râsul, dacă nu ar fi fost o acuzație atât de josnică și nesăbuită.

Citește și De ce democrații nu vor înceta niciodată să vorbească despre „insurecție“

În primul rând, există un statut în legile federale în temeiul căruia sunt conturate în mod explicit procedurile pentru obiecțiile ridicate de acei membri ai Congresului. Acele proceduri au fost urmate. Așa cum am precizat, consider că statutul în cauză, Electoral Count Act din 1887, nu era menit pentru obiecții la nivel general. Cred că utilizarea sa necesită un conflict direct într-un stat – de exemplu, atunci când un stat are liste alternative de electori.

Cu toate acestea, implementarea procedurilor permise de o lege adoptată în mod corespunzător nu este nici pe departe semnul distinctiv al „sedițiunii“; este, mai degrabă, operațiunea de bază a dreptului la replică și dezbateri.

Senatorii Cruz și Hawley nu sunt cu nimic mai sediționiști decât fosta senatoare Barbara Boxer (D-CA) sau congresmenul Jamie Raskin (D-MD), fiecare dintre aceștia opunându-se certificării votului electoral pentru recenți președinți republicani – președintele Bush, în ianuarie 2005, în cazul senatoarei Boxer, și președintele Trump, în ianuarie 2017, în cazul congresmenului Raskin.

Pentru ca națiunea noastră să fie cu adevărat unită și să avanseze, este esențial ca acei colegi ai mei cu discernământ și având cunoștințe pe subiect, care au ajuns la astfel de concluzii, să nu fie întâmpinați cu acuzații absurde și ipocrite de sedițiune.

În ceea ce-l privește pe bunul meu prieten și patriot, Ted Cruz, el nu ar trebui să aibă parte de acuzații nefondate de tentativă de crimă sau să i se pună sicrie în curtea casei sale.

În mod similar, pentru ca națiunea să avanseze, ar fi o greșeală ca Senatul să îl condamne pe președintele Donald Trump în temeiul capetelor de acuzare recent adoptate de Cameră. Așa cum am spus când au fost aprobate, acele acuzații sunt profund greșite, deoarece invocă infracțiuni care sunt și dificil de dovedit, și periculoase pentru libertatea de exprimare.

Lăsând la o parte faptul că cel puțin 45 de senatori ai GOP consideră, pe motive întemeiate, că destituirea nu ar trebui luată în calcul după ce președintele a părăsit funcția, acuzațiile Camerei susțin că Trump a „incitat“ la o „insurecție“.

Citește și Procesul de punere sub acuzare a lui Trump – ce trebui să știm, ce ne poate surprinde

Aceștia sunt termeni duri și necesită dovezi solide pentru a justifica utilizarea lor în mod corect. Incitarea trebuie să includă intenție și dorința de a produce o acțiune ilegală iminentă. Aceste cerințe nu se regăsesc în faptele prezentate în acuzații.

E adevărat că demiterea nu este o chestiune de drept penal, dar aceste praguri există pentru a proteja libertatea de exprimare. Nu ar trebui să creăm un precedent care să erodeze acele protecții.

Cu siguranță se va afirma că această situație necesită utilizarea unor astfel de termeni din cauza acțiunilor supărătoare ale insurgenților de la Capitoliu și a pierderii tragice a cinci vieți într-un loc simbolic al republicii noastre.

Nu neg gravitatea a ceea ce s-a întâmplat în acea zi; am fost prezent acolo. Dar corectitudinea discursului unei persoane nu poate fi determinată doar prin reacțiile altora. Acesta este un vechi principiu al legii Primului Amendament. Opozanții nu pot anula libera exprimare, iar insurgenții neafiliați nu dovedesc că senatorii sunt „sediționiști“ sau că un fost președinte era „insurecționist“.

Replica și dezbaterea – ca să nu menționăm libertatea de exprimare, în general – trebuie să existe în societatea noastră, pentru ca schimbul liber de idei să prospere.

Este un principiu fundamental, instituit la întemeierea acestei țări, și de aceea există Congresul, în primul rând: astfel încât reprezentanții poporului și ai statelor să poată dezbate chestiuni publice și apoi să le voteze.

Această funcție deliberativă a guvernului este o binecuvântare a libertății de exprimare. Trebuie să gestionăm atenți această libertate.

Sedițiunea și insurecția sunt acuzații majore, deoarece se referă la o problemă gravă și au consecințe pe măsură. Dacă noi, cei de la Washington, le tratăm în mod superficial, atât libertatea cât și republica noastră vor avea de suferit în consecință.

Tribuna.US