HomeActualități Americane

OPINIE | Trump, USAID și statul de drept

OPINIE | Trump, USAID și statul de drept

Președintele nu are autoritatea legală de a închide agenția fără acordul Congresului Decizia președintelui Trump de a desființa Agenția SUA pentru

Președintele nu are autoritatea legală de a închide agenția fără acordul Congresului

Decizia președintelui Trump de a desființa Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională, ale cărei programe au ajutat oamenii să facă față crizelor umanitare în peste 100 de țări, este îngrijorătoare – atât pentru că agenția desfășoară o activitate extrem de importantă, cât și pentru că amenințarea președintelui de a o închide depășește autoritatea sa și uzurpă puterile Congresului, analizează William A. Galston pentru WSJ.

„Statul de drept este fundamentul sistemului nostru constituțional, iar Congresul este – direct sau indirect – sursa legii. Președintele Statelor Unite trebuie să exercite autoritatea executivă în limitele statutare. În demersul său de a desființa USAID, dl Trump pare hotărât să sfideze Congresul, care și-a exprimat clar voința în această privință”, spune Galston.

Autoritatea Congresului vs președintele SUA

Președintele John F. Kennedy a înființat USAID prin intermediul unui ordin executiv, bazându-se pe autoritatea care i-a fost acordată prin Legea privind asistența externă din 1961. Dacă USAID ar fi rămas în acest statut, Trump ar fi fost în drept să o elimine prin anularea ordinului lui Kennedy.

Dar, în 1998, Congresul a adoptat o lege care a stabilit USAID ca entitate distinctă în cadrul ramurii executive și a făcut distincție între funcțiile sale și cele ale Departamentului de Stat. Legea i-a acordat președintelui Bill Clinton câteva luni pentru a modifica planul, după care autoritatea sa de a face acest lucru ar fi expirat. Raportul său către Congres menționa că USAID va „continua ca instituție independentă în cadrul ramurii executive”.

Congresul a legiferat din nou pe această temă anul trecut. Potrivit cercetătorului George Ingram de la Brookings, Legea privind creditele pentru operațiuni externe din 2024 a interzis în mod explicit reorganizarea, reproiectarea sau închiderea USAID fără participarea Congresului.

USAID va fi reorganizată, nu închisă

„A fost condusă de o adunătură de nebuni radicali, iar noi îi scoatem de acolo”, a declarat Trump reporterilor, la semnarea ordinului executiv de revizuire a agenției.

„Ei cred că sunt o entitate globală și că stăpânul lor este globul și nu Statele Unite. Iar acest lucru nu este sustenabil”, a spus Rubio. „Există o mulțime de funcții ale USAID care vor continua, care vor face parte din politica externă americană, dar trebuie să fie aliniate cu politica externă americană”, a declarat Rubio.

„Pe scurt, USAID există în conformitate cu legea, funcțiile sale sunt definite prin lege și ar fi nevoie de un act al Congresului pentru a o modifica semnificativ sau pentru a o desființa”, continuă Galston.

Există însă un factor care complică situația: Legea din 1998 care a înființat USAID prevedea că “Administratorul Agenției pentru Dezvoltare Internațională . . raportează Secretarului de Stat și se află sub directa autoritate și îndrumare în materie de politică externă a acestuia”. Aceasta înseamnă că USAID nu este o agenție pe deplin independentă și ar încălca termenii legislației sale de autorizare dacă ar refuza să accepte îndrumările secretarului de stat.

Secretarul de stat recent confirmat Marco Rubio, care a declarat că USAID este „o agenție care nu răspunde deloc”. Invocându-și experiența în Congres, el a declarat că „ar trebui să răspundă directivelor politice ale Departamentului de Stat și refuză să facă acest lucru”.

Ce urmează

Dacă această presupusă lipsă de reacție continuă, dl Rubio ar avea autoritatea de a concedia funcționarii neconformi și de a încerca să îi înlocuiască cu persoane care i-ar respecta autoritatea statutară. Dar nu are dreptul legal de a desființa USAID, așa cum nu are nici președintele.

Elon Musk, care conduce mișcarea de desființare a USAID, pare condus mai degrabă de o animozitate personală decât de considerente juridice sau politice. În ultimele zile, el a numit organizația „malefică”, un „cuib de vipere al marxiștilor radicali de stânga care urăsc America” și o „organizație criminală”. Pe 2 februarie, el a scris pe Twitter că este „timpul să moară”. Trump a reluat aceste remarci, declarând reporterilor că USAID a fost condusă de o „bandă de nebuni radicali”.

Nici dl Musk, nici dl Trump nu au oferit dovezi care să susțină aceste acuzații. Chiar dacă ar putea, nu ar avea autoritatea legală de a închide organizația.

USAID ar putea avea nevoie de reformă. Congresul și puterea executivă se luptă cu arhitectura asistenței externe de mai bine de șase decenii și este posibil să fie nevoie de noi schimbări. În ultimul deceniu, gânditori din întregul spectru politic au oferit propuneri de reformă care variază de la integrarea completă a USAID în Departamentul de Stat până la consolidarea tuturor programelor de dezvoltare într-o nouă Agenție pentru Dezvoltare Globală cu statut de cabinet.

Donald Trump ridică întrebări fundamentale cu privire la măsura în care asistența economică internațională servește intereselor naționale ale SUA. Are tot dreptul să facă acest lucru, iar dezbaterea pe care a declanșat-o ar putea duce la o mai mare claritate cu privire la obiectivele pe care ar trebui să le promoveze ajutorul economic extern. Dar el nu își poate transpune preferințele politice în acțiune fără implicarea Congresului și fără o nouă lege.

„Decizia lui Trump de a desființa USAID va fi aproape cu siguranță contestată în instanță și, dacă interpretarea mea a legii este corectă, ramura judiciară nu va permite președintelui să continue”, concluzionează analistul WSJ.

Ce se va întâmpla atunci? Se va conforma unui ordin judecătoresc de a se retrage sau va face cum dorește, indiferent de decizia sistemului judiciar? Statul de drept atârnă în balanță.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0