HomeCultură

Pagini de istorie: De ce nu este limba engleză limba oficială a Statelor Unite

Pagini de istorie: De ce nu este limba engleză limba oficială a Statelor Unite

Ziua Independenței este sărbătorită de americani cu focuri de artificii, parade și alte evenimente care celebrează istoria, guvernul și tradiția State

Ziua Independenței este sărbătorită de americani cu focuri de artificii, parade și alte evenimente care celebrează istoria, guvernul și tradiția Statelor Unite. Ziua Independenței este ziua națională a Statelor Unite ale Americii. Cât despre limba oficială a SUA, vorbim despre o dezbatere veche de prin anii ‘80, când americanii şi-au pus problema că ar avea nevoie de aşa ceva, scrie RFI.

Constituţia Americii din 21 iunie 1788, a fost redactată în limba engleză. Textul lung de 4400 de cuvinte nu precizează nimic referitor la necesitatea tinerei naţiuni de a avea o limbă oficială. Dimpotrivă, oamenii care s-au ocupat cu elaborarea sa considerau că acest lucru ar limita libertatea de expresie a individului.

În 2006, Senatul american a luat, oficial, decizia ca engleza sa devina „limba naţională a Statelor Unite”. Însă legea nu a trecut de Camera Reprezentanţilor.

De altfel, de-a lungul timpului, Congresul american a respins de mai multe ori proiectele de lege prin care s-a dorit impunerea englezei ca limba oficială.

Încă din timpul războiului de independenţă purtat împotriva britanicilor între 1775 şi 1783 se vorbeau mai bine de 20 de limbi diferite în coloniile americane. Prima adunare legislativă a Statelor Unite a declarat independenţa ţării în 1776, iar propunerea din 1780 de a declara engleza limbă oficială a fost respinsă. Majoritatea decidenţilor a fost de părere că ar reprezenta un gest nedemocratic la adresa imigranţilor care nu vorbeau engleza.

Astăzi, între graniţele Statelor Unite se vorbesc peste 300 de limbi, iar legile şi documentele importante pot fi în principiu solicitate în orice limbă. În California, de pildă, partea teoretică a examenlui de şofer se poate desfăşura în 32 de limbi. Primele cinci limbi vorbite în SUA sunt, în ordinea numărului de utilizatori: engleza, spaniola, chineza, franceza şi tagalong, o variantă standardizată a filipinezei.

De alfel, potrivit unei legende urbane americane, SUA ar fi fost la un vot distanţă să vorbească, în principal, limba germană şi nu engleza, în 1795, într-o dezbatere a Congresului american.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0