Palatul Mogoșoaia - bijuterie arhitectonică brâncovenească

Situat în apropierea Bucureștilor într-un parc secular pe malul stang al râului Colentina, palatul brâncovenesc de la Mogoșoaia este o veritabilă capo

Situat în apropierea Bucureștilor într-un parc secular pe malul stang al râului Colentina, palatul brâncovenesc de la Mogoșoaia este o veritabilă capodoperă ce încoronează arta Țării Românești din veacul al XVII-lea, sintetizând în chip strălucit grația Veneției și fastul Orientului. Martor a trei sute de ani de istorie, palatul a fost în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 119 de ani, trecând apoi în proprietatea familiei Bibescu.

Despre palatele lui Constantin Bâncoveanu, Nicolae Iorga consemnează:

„În afară de București, el refăcu Curțile Domnești din Târgoviște – unde își avea reședința lui de primăvară și de toamnă în ultimii ani ai domniei sale, mai ales – și apoi, îndeosebi, prefăcu sau zidi din temelii toate acele palate ale lui, rămase vestite, pe numeroasele sale moșii unde-și petrecea lunile de vară: Palatul de la Mogoșoaia, un juvaier arhitectonic, cel de la Polovragi, cel de la viile lui de lângă Pitești și toate vechile așezări brâncovenești de dincolo de Olt, la Brâncoveni, la Șerbănești ș.c.l.” (Nicolae Iorga, „Soții ale domnilor români. Intrigi, Gelozie, Durere”, Paul Editions, București, 2023, p. 162).

Palatul a fost construit de domnitor în stil brâncovenesc, stil utilizat anterior și la palatul edificat de acesta la Polovragi. Lucrarea a fost terminată în ziua de 20 septembrie 1702, conform pisaniei de pe latura de răsărit a palatului. Data începerii construcției nu este cunoscută, dar se știe că Brâncoveanu a început să cumpere pământ în zonă din 1681.

După 1714, an în care Constantin Brâncoveanu a fost executat la Constantinopol împreună cu cei patru feciori ai săi, toată averea familiei a fost confiscată de otomani, iar palatul a fost transformat în han. Răscumpărat de domnitorul Ștefan Cantacuzino, el a revenit apoi marelui ban Constantin Brâncoveanu, nepotul domnitorului, și a rămas în posesia familiei până la începutul secolului al XIX-lea.

Palatul a fost devastat de otomani în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774, pe motiv că marele ban Nicolae Brâncoveanu ținuse partea rușilor în conflict. O nouă distrugere a palatului a avut loc cu ocazia revoluției din 1821 când ultimul urmaș al Brâncovenilor, Grigore Brâncoveanu, a fugit la Brașov și clădirea a fost ocupată de panduri. După moartea lui Grigore în 1832, palatul a rămas moștenire fiicei sale adoptive, Zoe Mavrocordat și, prin căsătoria acesteia cu domnitorul Gheorghe Bibescu, a trecut în familia acestuia și a fost renovat între 1860–1880 de Nicolae Bibescu, care a construit și cavoul familiei în parcul palatului, și vila Elchingen din apropiere. Palatul a fost administrat în continuare de familia Bibescu care, însă, s-a mutat în vila cea nouă, iar clădirea veche a rămas nelocuită. Aceasta până în 1911, când Maria-Nicole Darvari a vândut palatul vărului ei George-Valentin Bibescu, care l-a oferit drept cadou de nuntă soției acestuia, Martha.

Martha Bibescu s-a ocupat cu renovarea palatului începând cu anul 1912. În timpul Primului Război Mondial, lucrările de renovare au fost frânate de alte distrugeri suferite în urma bombardamentelor germane. În perioada ocupației germane a Bucureștiului și a sudului României, prințesa Martha Bibescu a rămas în capitală, ocupându-se de spitalul reginei Maria și locuind o vreme chiar în palat. Revenită în țară după ce plecase la Londra, acuzată fiind de colaborarea cu trupele germane, Martha Bibescu a reluat lucrările de renovare după 1920, cheltuind o mare parte din averea adunată din cărțile pe care le-a scris. Palatul a fost reinaugurat, astfel, în 1927, unele lucrări interioare continuând, însă, până în 1935. Cât timp a fost în proprietatea Marthei Bibescu palatul a fost vizitat de pesonalități precum August von Mackensen, Charles de Gaulle, Marcel Proust, Nicolae Iorga, regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei, regele Carol I al României, Regina Maria a României, regele Ferdinand al României, Winston Churchill. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, palatul a fost loc de întâlnire al diplomaților aliați, fiind, pentru câteva luni, închiriat legației elvețiene din România.

După 6 martie 1945, moșia a fost naționalizată forțat de guvernul comunist, Martha Bibescu obținând de la autorități declararea ca monument istoric a palatului, pe care încă îl mai deținea. Prințesa a plecat însă definitiv din țară în septembrie 1945, lăsând palatul fiicei sale Valentina și soțului ei, Dimitrie Ghika-Comănești, fiul lui Eugen Ghica-Comănești. În 1949, palatul a fost și el naționalizat, Valentina și Dimitrie Ghika-Comănești fiind arestați. Până în 1957, clădirea a fost devastată și devalizată, colecțiile de artă fiind furate și dezmembrate.

Abia în 1957 palatul a devenit sediul secției feudale a Muzeului Național de Artă, fiind restaurat începând cu 1977. La 23 octombrie 1969, în Buletinul Oficial al RSR numărul 115, Partea I, apărea Decretul 724 privind „protejarea şi păstrarea bunurilor de interes naţional ce reprezintă valori artistice, istorice sau documentare, precum şi a unor obiecte conţinând metale preţioase şi pietre preţioase de valoare deosebită“. Semnat de Nicolae Ceauşescu în calitatea sa de preşedinte al Consiliului de Stat, el reprezenta, chipurile, o tentativă de organizare a haosului din domeniul patrimoniului cultural naţional. La două zile după publicarea amintitului act în Buletinul Oficial a fost emis Ordinul Circular nr. 91622/27.10.1969 prin care, în cadrul Securităţii, era constituit un colectiv format din 11 ofiţeri. Scopul acestuia era exploatarea datelor obţinute în cadrul a două acţiuni demarate succesiv şi purtând numele de cod „Îmbogăţirea“ şi „Patrimoniul“. Concepute din start de către Nicolae Ceauşescu ca operaţiuni dirijate împotriva inamicilor politici din rândul „burgheziei roşii“, aceste anchete au realizat o documentare parţială a modului în care au fost jefuite averile „duşmanilor poporului“ în anii de început ai comunismului românesc. În prezent, Palatul Mogoșoaia adăpostește Muzeul de Artă Brâncovenească și este un important punct de atracție turistică.

Fără îndoială o succintă descriere a fascinantului spațiu merită a fi pusă în lumină. Principala clădire a complexului de la Mogoșoaia este palatul construit de Constantin Brâncoveanu, având apartamentele familiei princiare la primul etaj, unde se ajunge direct din curte pe o scară exterioară ce dă într-un balcon amplasat pe fațadă. Parterul palatului conține camerele servitorilor, iar la subsol se află o pivniță cu un tavan format din patru domuri. Fațada dinspre lac este și ea una aparte cu o logie de inspirație venețiană, cu trei arcade. Cuhnia (bucătăria) brâncovenească se află în curtea palatului, având patru turnuri de aerisire. Turnul porții străjuiește intrarea în curte. În el se poate urca pe o scară exterioară. Atât turnul porții, cât și cuhnia au fost restaurate de Martha Bibescu între 1922 și 1930. Serele Mogoșoaia au fost construite după 1890 de arhitecți francezi. Recent refăcute, serele sunt din nou folosite pentru cultura florilor și ca atelier de educație plastică pentru copii. Ghețăria servea la stocarea pe timpul verii a gheții tăiate din lacul Mogoșoaia, aflat lângă palat. Biserica „Sfântul Gheorghe” se află în afara zidurilor palatului, lângă turnul porții. Ctitorită de Constantin Brâncoveanu și terminată în 1688, cu puțin timp înainte de înscăunarea sa ca domn, pictura murală cu care e decorată include tabloul votiv ce-i reprezintă pe Constantin Brâncoveanu și pe cei patru fii ai săi. Pridvorul adăpostește mormântul lui George-Valentin Bibescu, pionier al aviației militare române.

În fine, găsesc potrivit să închei redând cuvintele Marthei Bibescu, o adevărată mărturisire de credință cu iz testamentar:

„Va veni o vreme când acest popor, care n-a fost cunoscut până acum, va fi luat în seamă. Din această ţară, trecută sub tăcere, vor răsuna cântece şi muzică. Neamul acesta va renaşte şi lumea se va mira ca de o minune să afle, în sfârşit, tot ceea ce el posedă din conştiinţa universală”.