De ce palestinienii, care se declară victime ale opresorilor israelieni ce le acaparează țara, glorifică și își găsesc inspirația în opresorii cucerit
De ce palestinienii, care se declară victime ale opresorilor israelieni ce le acaparează țara, glorifică și își găsesc inspirația în opresorii cuceritori ai istoriei?, analizează Raymond Ibrahim într-un articol American Thinker.
Pe 16 aprilie 2021, Al Jazeera a publicat un articol scris de ‘Adnan Abu ‘Amar, „Dwirectorul Departamentului de Științe Politice de la Universitatea Ummah din Gaza“, pe tema jihadului în luna festivalului Ramadan. Aici, el explică modul în care palestinienii găsesc „inspirație“ în diferite războaie jihad ce au avut loc de-a lungul istoriei islamice, „cele mai proeminente fiind raidul de la Badr, ‘deschiderea’ de la Mecca și al-Andalus și bătălia de la Tours.“
Interesant este că în toate aceste bătălii, musulmanii erau agresorii. Au invadat teritorii non-musulmane, au măcelărit și înrobit locuitorii acestora și și-au însușit pământurile lor – pentru singurul motiv că erau „necredincioși“, nu erau musulmani.
Bătălia de la Badr a fost prilejuită de raidurile lui Mahomed asupra caravanelor non-musulmane; „deschiderea“ de la Mecca – în istoriografia musulmană, cuvântul eufemistic „deschidere [la lumina Islamului]“ este întotdeauna folosit în loc de „cucerire“ – a fost exact asta, cucerirea unui oraș non-musulman; deschiderea/cucerirea al-Andalus este o referință la anii 711-716 când musulmanii au invadat și au măcelărit mii de creștini din Spania și le-au ars bisericile; iar bătălia de la Tours este, desigur, locul în care s-a pus capăt în sfârșit invaziilor musulmane în inima Europei, în 732.
De fapt, oficialitățile palestiniene laudă constant invaziile nejustificate ale altora. Pe 29 mai, Hizb al-Tahrir – „Partidul Eliberării“ – organizează deseori mari evenimente în aer liber lângă moscheea al-Aqsa pentru a comemora aniversarea cuceririi islamice a Constantinopolului (29 mai 1453). În timpul uneia dintre acestea, după ce toate takbir–urile (incantațiile „Allahu Akbar“) s-au potolit, clericul palestinian Nidhal Siam a spus:
„Oh, musulmani, aniversarea deschiderii [adică a cuceririi ] Constantinopolului vorbește despre lucrurile viitoare. Anunță că Roma va fi cucerită în viitorul apropiat, dacă Allah vrea … [Mai mult decât atât,] Islamul își va învinge vecinii, și se va întinde peste tot pe acest Pământ. Aceasta este promisiunea lui Allah și Allah nu renunță la promisiunile sale.“
Citește și Muntele Templului este cel mai sacru loc al religiei iudaice și așa a fost întotdeauna
El și mulțimea adunată acolo au scandat apoi în mod repetat: „Cu ajutorul Califatului și prin consolidarea puterii, Mehmed Cuceritorul a învins Constantinopolul!“ și „Cu siguranță vei fi cucerită, Roma!“
Din nou, trebuie subliniată întrebarea: de ce palestinienii – care, atunci când vorbesc cu, și caută simpatie din partea comunității internaționale, se prezintă drept un popor oprimat, a cărui țară este ocupată pe nedrept – găsesc inspirație și încearcă să-i imite pe cei care oprimă și fură teritoriile altora?
Nu ar trebui ca palestinienii să simpatizeze cu, să zicem, creștinii din Spania, al căror pământ a fost ocupat, iar ei înșiși agresați de cuceritori, mai precis, de invadatorii musulmani din Africa de Nord?
În mod similar, dacă, așa precum susțin, palestinienii sunt un popor asuprit al cărui teritoriu a fost furat, nu ar trebui să simpatizeze cu creștinii din Constantinopol, mai degrabă decât cu Mehmet Cuceritorul, un pedofil dezgustător, care a invadat și cucerit vechiul oraș creștin, supunându-i pe locuitorii indigeni la tot felul de atrocități de nedescris?
În ceea ce privește Roma, ce legătură are aceasta cu conflictul arabo-israelian încât trebuie să fie cucerită? Absolut nimic – cu excepția faptului că, după cucerirea Constantinopolului, Islamul a considerat Roma ca fiind capul simbolic al lumii creștine și, prin urmare, este imperios necesar să fie supusă; sau, pentru a cita Statul Islamic, „Vă vom cuceri Roma, vă vom rupe crucile și vă vom înrobi femeile, cu permisiunea lui Allah … [Vom sădi] frică în inimile credincioșilor creștini.“
Poate că exemplul cel mai grăitor este afirmația clericului palestinian Siam (primită cu aplauze puternice) „că Islamul își va învinge vecinii și se va întinde pe tot Pământul.“ Cu alte cuvinte, niciun non-musulman nu este în siguranță față de sabia jihadului – inclusiv cei care trăiesc la mare depărtare și nu au nimic de-a face cu conflictul arabo-israelian.
Cu siguranță, toate acestea trebuie să pară ireale atunci când sunt plasate în context? Cum se pot auto-creiona palestinienii drept un popor cucerit și oprimat al cărui teritoriu a fost furat – și în același timp să-i laude pe foștii invadatori și să spere la cuceriri viitoare, pline de opresiune și acapararea teritoriului altor popoare, doar pentru că nu erau/nu sunt Musulmani?
Și aceasta este marea lecție: în realitate, noțiunea islamică de „dreptate“ se bazează pe o dihotomie simplă: ori de câte ori musulmanii cuceresc, măcelăresc, subjugă și fură teritoriu, lucrul acesta este drept; ori de câte ori trebuie să trăiască sub autoritatea „necredincioșilor“, acest lucru este intolerabil de nedrept. De aici și ura virulentă față de Israel.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS