HomeFamilia în Societate

Parlamentul European atacă mișcarea pro-familie din România

Parlamentul European atacă mișcarea pro-familie din România

Monitorizez îndeaproape ce se petrece în Parlamentul European încă dinainte ca România să fi intrat în Uniunea Europeană, în 2007. O observație consta

Monitorizez îndeaproape ce se petrece în Parlamentul European încă dinainte ca România să fi intrat în Uniunea Europeană, în 2007. O observație constantă este că PE demonizează cetățenii Uniunii Europene. În permanență. Ne împarte în categorii de cetățeni și demonizează și înfierează pe cei care nu subscriu ideologiei seculare și secularizante care domină gândirea dinlăuntrul Parlamentului European.

Est europenii tradiționali sunt etichetați ca fiind retrograzi, pe când occidentalii și cei care cred în „valorile” europene (de genul avort, perversiune sexuală, eutanasie, desființarea familiei și a căsătoriei naturale și înlocuirea lor cu familia socială și  „echipă parentală”, ateism, evoluționism, confiscarea drepturilor parentale, eliminarea valorilor tradiționale) sunt etichetați ca fiind „progresiști”. Natural, cei din urmă sunt mai buni ca primii care trăiesc în trecut, iar viitorul aparține „progresiștilor”.

Nu știu în ce măsura ați observat și voi acest lucru, ori vă irită, dar pe mine mă irită. Creștinii și valorile noastre sunt mereu marginalizate în rezoluțiile adoptate periodic de PE, rezoluții care, în marea lor majoritate, sunt inițiate de „minorități sexuale” ori de reprezentanții lor, de avortiști, de anti-creștini, de o elită politică care e în întregime înstrăinată de noi și de realitate. Găsesc aceste rezoluții ofensatoare la adresa mea ca cetățean al Uniunii Europene și o ofensă la adresa valorilor mele creștine și a identității mele creștine și tradiționale.

Acțiunile anti-creștine și anti-valori ale PE se acumulează de la an la an și cu fiecare nouă rezoluție care e adoptată. În decembrie a venit și rândul mișcării pro-familie și pro-căsătorie din România pentru a fi demonizată de PE.

Săptămâna trecută v-am informat că pe 18 decembrie PE a adoptat o rezoluție care condamna Polonia pentru că un număr în creștere de municipalități poloneze se declara „LGBT free zones”, adică zone în care manifestările și propaganda homosexuală nu sunt permise. Revin asupra acestei rezoluții azi, pentru că ea menționează și România, în mod special mișcarea pro-familie din România.

Paragraful „O” din rezoluție scrie următoarea minciună despre noi, cei 3.5 milioane de români care am votat pentru normalitate și normativitatea căsătoriei și familiei naturale în octombrie 2018: „discrimination and violence against LGBT people has taken multiple forms, with recent examples including homophobic statements in the campaign for a referendum on narrowing down the definition of family in Romania …”  („discriminarea și violența împotriva persoanelor LGBT a luat forme multiple, exemple recente fiind comentarii homofobe în campania pentru referendumul de restrângere a definiției familiei în România”).

[Link: https://www.europarl.europa.eu/news/en/press-room/20191212IPR68923/parliament-strongly-condemns-lgbti-free-zones-in-poland]

Nu îmi amintesc de nimeni din mișcarea pro-familie din România să fi făcut comentarii ori afirmații „homofobe” în contextul referendumului ori să fi comis acțiuni de violență la adresa homosexualilor. Dimpotrivă, elita politică a României, președintele României și dl Moraru de la Curtea Constituțională ne-au numit pe noi, oameni raționali și în toată firea, fanatici, retrograzi, oameni smintiți la minte.

PE se confruntă cu o mare problemă, aceea a credibilității. A fost fondat în 1979 pentru a combate „deficitul democratic” al Uniunii Europene. Din nefericire, PE a eșuat în încercarea de a fi un reprezentant democratic al tuturor cetățenilor Uniunii Europene. PE a ales să reprezinte un segment „progresist” (a se citi „minorități sexuale”) al populației Europei și să demonizeze oamenii de bună credință, de genul celor 3.5 milioane de români care au votat la referendum.

Votul în sprijinul acestei rezoluții a fost zdrobitor: 463 la 107. Toate partidele politice din România au votat în sprijinul rezoluției și împotriva noastră, a României și a intereselor noastre valorice.

Iată lista europarlamentarilor români care au sprijinit rezoluția, în ordinea în care ei apar în lista voturilor: Băsescu, Blaga, Bogdan, Bușoi, Mureșan, Nistor, Botoș, Cioloș, Ghinea, Pîslaru, Ștefănuță, Strugariu, Tudorache, Borzan, Nica și Tudose. Buda, Falcă, Marinescu, Motreanu și Ciuhodaru au votat împotrivă. Ulterior și-au modificat voturile și Blaga, Bogdan, Bușoi și Nistor. Fiii și fiicele lui Macron, adică europarlamentarii USR, au votat împotriva României și a noastră.

Ceea ce impune concluzia următoare: USR e consistent în pozițiile lui anti-române, anti-creștine și anti-tradiționale. A ajuns la 11% în sondajele de opinie, de la 22% la europarlamentare în mai anul trecut. Un semn bun, sper, spre eliminarea cât mai grabnică și totala a USR și a influenței lui de pe scena politică a României.

Peter Costea

COMMENTS

WORDPRESS: 8
  • comment-avatar
    Luiza Bratu 4 years ago

    Se spune ca cine se aseamana se aduna . Oamenii sanatosi la minte si la trup sunt in acord cu sinele biologic si identitar , cu fiinta sa in manifestare naturala biologica feminina sau masculina in reprezentre ca forma de manifestare formata si nascuta din natural femeie si barbat, iubindu-se . Copiii adusi pe lume si protejati de familie pana cand devin juridic independenti conform Constitutie si drept civil, beneficiind de drepturile si libertatile omului si la autodeterminare , raspunzand social pentru sine si deciziile , faptele sale . Dar hibrizii, omg-urile, dependentii de stimulente sau tratamente, prototipurile nereusite umanoide ..dar care provin din familii membre in ong-uri tradandu-si tara, poporul, originile ..se comporta ca atare. Ma intreb de ce nu fac politicienii teste psihologice ca sa isi asume cineva raspunderea pentru deciziile lor ce afecteaza naturalul, omul, majoritatea, tara, drepturile conform Constitutie .

  • comment-avatar
    IOAN POPA 4 years ago

    Familia tradiționala este unul din pilonii societatii,alaturi de limba si credinta. Noi, „esticii„ mai tradiționalisti le avem,deocamdata pe toate trei,ei,„vesticii„ le pierd incet dar sigur,pe toate trei. Noi vom avea viitor,ei NU. Dumnezeu stie ce face!

  • comment-avatar
    Cacovean Adrian 4 years ago

    Parlamentul European este un for de conducere antifamilist, anticrestin, antidemocratic, proLGBT, progresist (adica al minoritatilor cu perversiuni sexuale), antinational. USR are toate “calitatile” PE plus caracter antiromanesc.

    • comment-avatar

      Aveti dreptate, UE este o nouă clasa politica care încearcă să distrugă valorile creștine est europene, nu sa reușit cu ideologia comunista si acum se încearcă prin progresismul noi ordini mondiale.

      • comment-avatar

        La început erau numai:
        Adam și Eva lui.
        CINE a fost de vină…?
        SATANA !!!!

        Până NU PRICEPEM că
        ne aflăm în mijlocul unui
        RAZBOI AL SPIRITLUI / SUFLETELOR,
        și nu ne analizăm
        BIBLIA
        (mai ale LEGEA Lui Dumnezeu) cu mare atenție și nu o aplicăm in viața noastră…

        Facem “jocurile” spiritului lui SATAN,
        și ne tot învinovățim unii pe alții fără vre-o soluție finală.

        HAIDE-ți cu toată inima să primim Cuvântul Domnului,
        LEGEA (TORA) Sa în inima noastră! 

  • comment-avatar
    Vasile Angheli 4 years ago

    Ce piază rea îndeamnă pe unii români să submineze viitorul poporului român? Eu asta nu o pot înţelege în ruptul capului, oricît de îngăduitor aş fi faţă de prostie şi impostură.

    Cum să complotezi împreună cu cei ce-ţi vor răul împotriva ţării tale, doar pentru a intra în graţiile străinului căruia pînă acum i-ai dat totul iar el nimic ţie?!

  • comment-avatar
    Simona 4 years ago

    Da, era de la sine inteles sa voteze impotriva poporului Roman si a valorilor sale crestine, traditionale si normale. Oare pana acum toti acestia au fost pentru Romania? Nu, au fost deloc. Ci au furat si vandut din toata tara. Basescu a vandut Flota Navala …. Blaga, un PSD-ist inversunat al lui Dragnea , este alt hot ! Ceilalti toti niste pervertiti din toate punctele de vedere. Sa stam bine, sa stam cu frica de Dumnezeu, ca El va invinge intotdeauna. Iar noi Romanii, sa ne plangem pacatul uciderii celor 22 milioane de copii avortati in timpul de dupa revolutie, ca sa primim iertare de la Dumnezeu.

  • comment-avatar
    Cornelya 4 years ago

    Dragi mei….problema cred ca este mult mai grava și asa cum Domnul Dumnezeu ii spunea lui Samuel despre poporul Israel când au cerut un imparat:Pe Mine ma leapădă poporul acesta nu pe voi, tot asa PE a scos din calcul Divinitatea și tot ce conține valori iudeo-crestine. Rezultatele vor fi pe măsură… Fiți binecuvintati și rămâneți tari în Domnul..

DISQUS: 0