Florida are în prezent una dintre cele mai scăzute rate de noi cazuri COVID din țară, iar aproximativ 80% din populația sa adultă este vaccinată, info
Florida are în prezent una dintre cele mai scăzute rate de noi cazuri COVID din țară, iar aproximativ 80% din populația sa adultă este vaccinată, informează A.J. Kaufman într-un articol PJ Media.
Presa de stânga are de multă vreme o obsesie nemiloasă și ridicolă de a ataca statul însorit, în principal din cauza vehementului său guvernator republican.
Elitele mass-media s-au înșelat de nenumărate ori, iar după ce rata infectării și a deceselor din Florida a început să scadă, cu mai bine de o lună în urmă, s-au potolit în sfârșit.
Săptămâna trecută, Florida a înregistrat mai puține cazuri pe cap de locuitor decât toate celelalte state, în afară de California.
Dar în august, când Sudul se confrunta cu varianta Delta, Stânga aclama efectiv decesele și nu contenea din a face critici partizane.
Jurnaliștii New York Times, precum antipaticul Paul Krugman, făceau adesea politică pură în ceea ce privește pandemia, dând vina doar pe liderii statelor republicane.
După cum a analizat recent Dan McLaughlin, „ultima dată când jurnalistul a postat pe Twitter cuvântul ‘Florida’ a fost pe 19 august. Ultima dată când a menționat numele ‘DeSantis’ a fost 27 august. Ultima dată când Krugman a folosit termenul ‘cultul republican al morții’ a fost 28 septembrie. Ultima dată când a vorbit despre COVID a fost 1 octombrie, iar despre ‘pandemie’ 7 octombrie. Ultima dată când câștigătorul Premiului Nobel a folosit cuvântul ‘Delta’ pe Twitter a fost pe 6 septembrie, precizând că ‘am fost uimit cât de multe știri despre dezastrul Delta reușesc să evite menționarea republicanilor’“.
Citește și Elitele Americii vor să te controleze mai mult decât să controleze covidul
Să precizăm câteva lucruri:
Valul Delta a trecut prin sud și în prezent se întinde spre nord și vest, dar, din fericire, cifrele nu arată la fel de rău ca acum o lună. Virusul a lovit puternic zona de sud-est la sfârșitul verii, iar acum majoritatea oamenilor din acea regiune au dobândit imunitate naturală, s-au vaccinat sau au scăpat fără să se infecteze.
Media pe șapte zile a noilor cazuri zilnice – aproximativ 70.000 – este mai puțin de jumătate față de acum o lună. Media mobilă a numărului de noi decese zilnice – adesea în jur de 1.000 – este aproape jumătate față de cât era cu o lună în urmă.
Numărul spitalizărilor COVID-19 cresc în statele nordice și scad în cele din sud. Per ansamblu, două treimi dintre state înregistrează o scădere a numărului de cazuri.
Numărul de cazuri este în continuare ridicat în Colorado, Oregon, Idaho, Montana, Nevada și Wyoming, și dincolo de Munții Stâncoși, în Minnesota, Wisconsin și Michigan, până în anumite părți din Ohio, vestul Pennsylvaniei și vestul New York-ului. Asta înseamnă că sunt incluse state republicane, democrate și mixte – notă pentru ideologii înverșunați.
Apropo de state democrate cu probleme, Minnesota a mutat săptămâna trecută unii pacienți în centre de îngrijire pe termen lung pentru a detensiona spitalele, pe fondul creșterii numărului de internări. Această cifră a scăzut ușor în ultimele zile, dar, datorită internărilor din alte motive, peste 95% din paturile de terapie intensivă disponibile și 93% din toate paturile non-ATI din stat sunt ocupate.
Aproape 75% din populația eligibilă a Minnesotei s-a vaccinat cu cel puțin o doză.
Putem amesteca politica în ecuație și putem fi furioși, dar răspândirea bolii este în mare parte ciclică; de fapt, acesta ar putea fi ultimul „val“ semnificativ de cazuri, spitalizări și decese din SUA.
De la jumătatea lunii septembrie, în țară s-au înregistrat zilnic peste 150.000 de noi cazuri COVID-19. La nivel național, cifrele au scăzut semnificativ, iar majoritatea americanilor sunt complet vaccinați sau au imunitate naturală.
Cu toate că elitele nu vor să renunțe la controlul asupra societății noastre, sperăm că în curând nu vor avea de ales.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS