HomeActualități Americane

Pentru fasciști nu vei fi niciodată suficient de gay

Pentru fasciști nu vei fi niciodată suficient de gay

Orice ar fi fost în trecut, actualul lobby politic lgbt nu are nicio legătură cu drepturile egale, nu are nicio legătură cu protecțiile legale fundame

Orice ar fi fost în trecut, actualul lobby politic lgbt nu are nicio legătură cu drepturile egale, nu are nicio legătură cu protecțiile legale fundamentale și nu are nimic de-a face cu promovarea și normalizarea așa-numitelor „minorități sexuale”. În schimb, s-a transformat într-o sectă fascistă fanatică, cu intenția de a folosi arma guvernului pentru a impune adulația și glorificarea culturală a fiecărui aspect al vieții lor.

Orice reticență vei manifesta, vei fi intimidat. Opui rezistență, vei fi hărțuit. Refuzi, vei fi pedepsit. Chiar dacă ești gay.

Toți cei care mă urmăresc știu că nu sunt cel care să-l apere pe primarul din South Bend și candidatul democrat la prezidențiale Pete Buttigieg. Politicile lui sunt regretabile, iar efortul lui iritant de a coopta limbajul creștin pentru a-și justifica propunerile este respingător.

Ascensiunea sa la președinție ar reprezenta o afirmare a normalizării și acceptării gay în societatea americană. Orice persoană a cărei motivație principală este promovarea agendei lgbt va fi entuziastă de o astfel de perspectivă. Pete Buttigieg, realist vorbind, este întruchiparea a tot ceea ce o astfel de persoană și-ar putea dori: este tânăr, implicat într-o căsătorie gay, articulat, dezarmant și manierat, lăudându-se cu un coeficient ridicat de eligibilitate.

Dar nu este îndeajuns de gay.

Nu mă înțelegeți greșit – nimeni nu îl acuză pe primarul Pete că este heterosexual. Dar să ne aducem aminte, această mișcare politică lgbt modernă, una pe care comedianul liberal Bill Maher a numit-o odată „mafia gay”, nu este impresionată că o persoană din rândurile ei bifează toate aceste calități. Ești în totalitate fidel cerințelor lor, ori ești exclus. Și exact asta s-a întâmplat:

Candidatul la alegerile prezidențiale din 2020, Pete Buttigieg, a fost atacat de susținătorii lgbt, după ce o fotografie datând de acum doi ani a ieșit la iveală cu primarul din South Bend voluntar pentru o strângere de fonduri pentru săraci organizată de Salvation Army Christmas. Site-ul lgbt Out a publicat marți această fotografie, împreună cu o serie de reacții furioase.

Iar acele reacții furioase erau de la „ar trebui să-ți fie rușine de tine” până la „ești mort pentru mine”. Deci, ai un candidat absolut viabil, gay și totuși lobby-ul politic gay vrea să-l distrugă pentru că nu urăște îndeajuns de mult Salvation Army? O nebunie. O nebunie înfricoșătoare, mai exact.

Această situație sfidează logica până când înțelegi că ceea ce conduce această mișcare nu este toleranța. Este ura. Andrew Sullivan, un bărbat gay care s-a căsătorit cu un alt bărbat în urmă cu zece ani, a spus-o succint:

„Socialiștii gay urăsc și vor să persecute creștinii, indiferent de cât bine fac. Și au confiscat mișcarea lgbt”.

Fără îndoială că Sullivan are dreptate. Și iată de ce acest lucru ar trebui să fie atât de alarmant pentru cei sănătoși dintre noi. În 1932, dictatorul italian Benito Mussolini și-a prezentat doctrina fascismului afirmând:

„Concepția fascistă despre stat este atotcuprinzătoare; în afara lui, nu pot exista valori umane sau spirituale… Statul fascist interpretează, dezvoltă și potențează întreaga viață a unui popor”.

În limbajul modern, asta înseamnă că ei vor determina unde poți mânca un sandwich de pui, ce companii ai voie să sponsorizezi, cu cine ai voie să strângi bani pentru diferite cauze și cu cine nu ai voie să te asociezi, chiar și din bunăvoință. Înseamnă să nu mai existe bunăvoință.

În schimb, există doar forță și intimidare și o încercare abjectă, dureros de transparentă, de a folosi puterea statului pentru a impune tuturor ce să gândească, cum să acționeze și să creadă în ce cred ei. Chiar dacă, exact ca în cazul lui Pete Buttigieg, noi suntem la fel ca ei.

Peter Heck
Illinois Family Institute

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0