HomeActualități Americane

Sen. McConnell apără libertatea religioasă din America

Sen. McConnell apără libertatea religioasă din America

Recent, Senatorul Mitch McConnell a avut cel mai bun discurs rostit în Senat pe care l-am auzit în viața mea. Este unul care merită citit. „În timp

Recent, Senatorul Mitch McConnell a avut cel mai bun discurs rostit în Senat pe care l-am auzit în viața mea. Este unul care merită citit.

„În timp ce îi așteptăm pe colegii noștri democrați să permită ca această legislație să înainteze, Senatul și-a folosit timpul pentru confirmarea mai multor canditați impresionanți propuși de președintele Trump pentru instanțele federale. Unii dintre prietenii mei din tabăra opusă se plâng că dedicăm prea mult timp acestor numiri.

Ei bine, mai întâi le-am reamintit tuturor că judecătorii de district sunt tipul de numiri care până acum au trecut prin Senat în grup, prin vot vocal. Dacă democrații vor să petreacă mai puțin timp votând judecătorii de district, ar trebui să discute cu liderul lor, care ne obligă să votăm abia după lungi dezbateri.

În această dimineață, am realizat 81 de numiri de judecători în proceduri de dezbateri. În mandatul din era președintelui Obama, am avut doar o singură procedură de acest fel, de votare abia după dezbateri. Una singură.

Comparativ cu ultimele cinci mandate prezidențiale înainte de Obama, nu am avut nicio astfel de procedură de votare a unui judecător. Dar după trei ani de președinție Trump? 81 de astfel de votări și numărătoare continuă. Deci acesta este răspunsul privind timpul alocat în Senat.

Dar mai pe larg, vreau să acord atenție clarificării de ce eu și alte milioane de americani cărora le pasă atât de mult de a avea judecători federali care cred în principiul radical că ceea ce faci și ce spui contează și că sarcina unui judecător este aceea de a respecta legea și Constituția.

Luați, de exemplu, tema libertății religioase.

Libertatea de conștiință și libertatea de a ne trăi convingerile religioase au fost un principiu fundamental din primele zile ale Republicii. Mulți dintre primii europeni care au ajuns în Noua Lume au venit aici fugind de persecuția religioasă.

James Madison a scris că religia „trebuie lăsată la latitudinea și conștiința fiecărui om și este dreptul fiecărui om să o exercite așa cum îi dictează aceasta”.

În vara anului 1766, Samuel Adams a spus că America va fi „ultimul refugiu” pentru libertatea de gândire și dreptul la propria conștiință”.

Permiteți-mi să contrastez filozofia și principiile fondatorilor cu câteva evenimente actuale. Luna trecută, statul New York a convins un judecător de district să anuleze la regula administrației Trump de protecție a conștiinței pentru furnizorii de servicii medicale.

Această regulă simplă a garantat angajaților din domeniul medical că nu pot fi obligați să efectueze sau să asiste la proceduri medicale care încalcă profund convingerile lor religioase.

Dar democrații radicali din New York nu au putut suporta această protecție de bază pentru oamenii religioși. Mai mult, vor să forțeze creștinii și alți oameni religioși care lucrează în domeniul medical fie să asiste la proceduri precum avortul, fie să-și piardă slujbele. Atât de mult prețuiesc democrații libertatea de conștiință.

Atitudinea statului New York face parte dintr-o tendință tulburătoare. Puternicele interese socialiste caută să micșoreze libertatea religioasă până când aceasta va însemna libertatea de a merge la biserică o oră duminica, atât timp cât nu afectează restul vieții. Această interpretare de limitare nu seamănă deloc cu ceea ce și-au propus fondatorii Americii. Și, sincer, nu știu sigur pentru cât timp va mai crede Partidul Democrat modern în asta.

În urmă cu câteva luni, un candidat democrat la președinție a declarat că guvernul ar trebui să anuleze statutul de scutire de taxe al bisericilor și al instituțiilor religioase care nu sunt de acord cu pozițiile de stânga. Cel care a declarat asta nu a fost un simplu candidat, ci un personaj pe care democrații și mass-media l-au asemănat cu John F. Kennedy! O încurajare directă că guvernul federal ar trebui să pedepsească bisericile dacă socialiștilor nu le plac viziunilor lor sociale.

Acest lucru e îngrozitor. Aceste semne tulburătoare nu s-au limitat doar la instanțe sau doar la traseul campaniei electorale democrate. Argumentele anti-religioase absurde au apărut chiar și aici, în Senat. În ultimii ani, unii dintre colegii noștri democrați au încercat, literalmente, să impună teste religioase candidaților pentru funcții federale. Luați pur și simplu Clauza No Religious Test și Primul Amendament și aruncați-le pe fereastră.

Judecătorul Brian Buescher, acum judecător de district în Nebraska, a fost atacat de doi democrați din Comisia Juridică pentru că era un catolic dedicat și membru al binecunoscutului grup catolic global, Knights of Columbus.

În întrebările scrie, un senator a numit principiile catolice de bază „poziții extreme” și l-a întrebat pe Buescher dacă ar renunța la credința personală dacă este confirmat.

Așa cum a observat la acea vreme Sen. Sasse, democrații sugerau franc că „principiile și convingerile religioase ale lui Buescher și apartenența sa la această organizație religioasă, catolică, l-ar putea face inapt pentru funcție”… este pur și simplu neconstituțional.

Judecătoarea Amy Coney Barrett, acum judecătoare în Circuitul Șapte, a fost, de asemenea, supusă unui test religios în timpul audierii de confirmare. Un senator democrat a întrebat-o direct: „Te consideri un catolic convins?” Un alte senator democrat a făcut această observație bizară: „Dogma e vie în interiorul tău, ceea ce reprezintă o îngrijorare”.

Așadar, iată: aceste semne de avertizare cu privire la libertatea religioasă apar de pretutindeni de unde socialismul modern e prezent.

Libertatea religioasă din America nu a însemnat și nu va însemna niciodată doar libertatea de a te închina în privat. Nu a însemna și nu va însemna niciodată capacitatea de a practica doar o categorie de credințe acceptabile pentru un anumit grup de politicieni.

Înseamnă dreptul de a-ți trăi viața în conformitate cu dictatele credinței și conștiinței tale, ferit de constrângerea guvernului.

Dacă aceste declarații îi fac pe unii din această cameră să creadă că sunt controversate, acestea sunt motivele pentru care președintele Trump, republicanii din Senat și milioane de americani sunt concentrați pe confirmarea judecătorilor federali care vor aplica legea fundamentală, Constituția, așa cum a fost ea creată inițial”.

Michael Farris

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0