Perpetua și Felicitas, surorile noastre martire

În doar două zile ne vom spune unii altora Hristos a Înviat! Vom medita la mila lui Dumnezeu arătată față de noi prin Învierea Mântuitorului și vom mulțumi Divinității pentru viața veșnică care îi așteaptă pe cei care cred în Înviere și în El, scrie avocatul româno-american Peter Costea din Houston, Texas.

Este, însă, și o oportunitate la fel de bună să ne gândim la înainte mergătorii noștri care au murit pentru credință și apoi au înviat într-o clipeală.

Sunt copleșit uneori de ceea ce citesc, dându-mi seama de prețul mare pe care înaintașii noștri l-au plătit, cu viețile lor, pentru ca Adevărul să ajungă la noi. Ei sunt un exemplu minunat de sacrificiu personal pentru credința sădită în inimile lor, dar și un exemplu al loialității de oțel cu care și-au păstrat convingerile chiar și atunci când sabia soldaților romani ori animalele sălbatice se aruncau asupra lor.

Am fost privilegiat ca în ultimele luni să citesc despre viața lui Perpetua și Felicitas, două surori ale noastre în credință, ucise de sabia romană în Secolul III. E regretabil că până acum câteva luni nu știam nimic despre aceste martire. Ar fi trebuit să știu. La fel și voi.

Numărul martirilor nu este cunoscut exact, dar a fost cel puțin cu miile dacă nu chiar cu zecile de mii. Ceea ce este neobișnuit privind Perpetua, însă, este că ea a fost unul dintre puținii martiri care ne-au lăsat în urmă un jurnal scris al suferinței ei, al dragostei ei față de Hristos, al presiunii din partea familiei și a autorităților romane să se lepede de credință, dar și al tenacității ei în credință până în momentul când sabia soldaților romani au decapitat-o. Moartea ei a fost rapidă. Într-o clipeală a fost dincolo, înviată și împreună cu Cel pe care l-a iubit, Cel care a Înviat înaintea ei și care a murit pentru ea: Hristos.

Perpetua avea 22 de ani când a fost martirizată. Era fiica unei familii nobile. Era căsătorită și avea un copilaș pe care îl alăpta. Avea o slujitoare cu numele de Felicitas care și ea s-a convertit la creștinism. Felicitas era însărcinată când și ea fost decapitată.

Perpetua și Felicitas sunt surioarele noastre în credință. L-au iubit pe Hristos mai mult ca orice pe lume. Jurnalul lui Perpetua, care a supraviețuit până astăzi, descrie visurile Perpetuei, vedeniile ei, presiunile enorme puse asupra ei din partea tatălui, a mamei, a rudeniilor, a magistraților romani și a soldaților romani să se lepede de credință.

Jurnalul redă detalii despre Perpetua și Felicitas în închisoare, despre copilașul  Perpetuei pe care ea îl alăpta în închisoare, vizitele părinților și ale soldaților pentru a o determina să se lepede de Adevăr.

O mulțime de creștini au fost întemnițați împreună cu ea, iar apoi duși în piață pentru a li se cere lepădarea de Hristos în public. Mulți s-au lepădat, dar Perpetua, Felicitas, diaconii adunării și alți câțiva creștini nu s-au lepădat.

Executarea creștinilor a fost adăugată la manuscrisul Perpetuei de martorii oculari: “from the prison they are led forth with joy into the amphitheatre. Especially Perpetua and Felicitas. All refuse to put on profane garments. They are scourged. They are thrown to the wild beasts. Saturus twice is unhurt. Perpetua and Felicitas are thrown down. They are called back to the Savarinus Gate. Saturus is wounded by a leopard, exhorts the soldier. They kiss one another, and are slain with the sword”.

“Din închisoare sunt duși cu bucurie la arenă. În special Perpetua și Felicitas. Toți refuză să se îmbrace în haine necurate. Sunt bătuți. Sunt aruncați la animalele sălbatice. De două ori Saturus scapă. Perpetua și Felicitas sunt trântite la pământ. Sunt chemate înapoi la Poarta Savarinus. Saturus e rănit de un leopard și strigă către soldat. Se sărută unii pe alții și sunt uciși cu sabia”.

Să medităm deci în aceste zile nu doar la Învierea Mântuitorului, ci și la martirii care au murit pentru credință, mergând la moarte cu zâmbetul pe buze. Să învățăm de la surorile noastre Perpetua și Felicitas și de la fratele nostru Saturus să nu ne lepădăm de credință.

Astăzi nu ne taie nimeni capul dacă îl mărturisim pe Hristos. Ceea ce ar trebui să ne dea nouă și mai multă convingere și pasiune să luptăm “pentru credința noastră de obște dată sfinților odată pentru totdeauna”.

Fragmente din jurnalul Perpetuei pot fi citite aici: http://womenofchristianity.com/the-passion-of-the-holy-martyrs-perpetua-and-felicitas/

Hristos a Înviat!