HomeSănătate

Peste 34.000 de experți în sănătate semnează o declarație împotriva lockdown-urilor COVID-19

Declarația a 3 epidemiologi de la Harvard, Oxford și Stanford stârnește atât susținere cât și critică, informează The Epoch Times Peste 34.000 de m

Declarația a 3 epidemiologi de la Harvard, Oxford și Stanford stârnește atât susținere cât și critică, informează The Epoch Times

Peste 34.000 de medici și oameni de știință din întreaga lume au semnat o declarație împotriva carantinărilor instituite pentru a stopa răspândirea virusului COVID-19, afirmând că măsurile cauzează „daune iremediabile“, potrivit unei petiții online creată inițial de trei epidemiologi de la Harvard, Oxford și Stanford.

Până în 14 octombrie, aproape 25.000 de semnatari erau medici și aproximativ 9.500 oameni de știință din domeniul sănătății publice. Ei s-au alăturat celor peste 440.000 de membri ai publicului larg în semnarea petiției. Petiția solicită semnatarilor să furnizeze numele complet, orașul, țara, codul poștal și e-mailul, precum și să declare dacă semnează în calitate de cetățean, medic sau om de știință în domeniul sănătății.

Unele publicații mass-media au ridicat întrebări cu privire la validitatea anumitor semnături, argumentând că au observat nume false folosite în petiție. Epoch Times nu a putut verifica statutul semnatarilor. Site-ul web al petiției informează în prezent că lista semnatarilor va fi făcută publică din nou după ce va fi verificată și aprobată. Creatorii petiției nu au putut fi contactați imediat pentru comentarii.

Co-autorii petiției sunt: dr. Martin Kulldorff, profesor și epidemiolog la Harvard, cu experiență în detectarea și monitorizarea bolilor infecțioase; dr. Sunetra Gupta, profesor la Universitatea Oxford și epidemiolog cu expertiză în imunologie; și dr. Jay Bhattacharya, profesor la Școala Medicală a Universității Stanford și epidemiolog cu expertiză in boli infecțioase și populații vulnerabile.

„Indiferent că aparținem mișcării de Stânga, sau de Dreapta, indiferent din ce parte a lumii provenim, ne-am dedicat cariera protejării oamenilor. Politicile actuale de carantinare produc efecte devastatoare asupra sănătății publice, atât pe termen scurt, cât și lung“, se arată în petiția intitulată Great Barrington Declaration, după orașul din Massachusetts unde a fost compusă de cei trei experți în 4 octombrie.

Declarația afirmă că izolarea obligatorie are ca rezultat înrăutățirea bolilor cardiovasculare, declinul analizelor pentru cancer, rate mai mici de vaccinare la copii și deteriorarea sănătății mintale, pentru a menționa câteva dintre probleme, toate acestea ducând la rate ridicate ale mortalității în anii următori.

„A împiedica participarea elevilor la cursuri în școli este o nedreptate gravă“, scriu medicii.

În loc de a paraliza totul până când un vaccin devine disponibil, medicii consideră că accentul ar trebui pus pe minimizarea mortalității și a daunelor sociale în timpul ce decurge până la atingerea imunității de turmă. Această imunitate se referă la momentul în care o populație devine imună la o boală infecțioasă, imunitate despre care medicii spun că în cele din urmă va fi atinsă de toate populațiile de pe glob și poate fi asistată de un vaccin, dar nu depinde de el.

„Din fericire, cunoștințele noastre cu privire la virus sporesc. Știm că vulnerabilitatea la deces cauzat de COVID-19 este de peste o mie de ori mai mare la bătrâni și bolnavi decât la tineri. Într-adevăr, pentru copii, COVID-19 este mai puțin periculos decât multe alte boli, inclusiv gripa“, se menționează în declarație.

Documentul sugerează că oficialii din domeniul sănătății publice ar trebui să urmărească protejarea celor mai vulnerabili din rândul populației, permițând în același timp celor care nu sunt vulnerabili să „își reia viața normală“.

„Abordarea cea mai plină de compasiune, care echilibrează riscurile și beneficiile atingerii imunității de turmă, este aceea de a permite celor ce prezintă un risc minim de deces să-și ducă viața în mod normal pentru a-și dezvolta imunitatea la virus prin infecții naturale, protejând în același timp mai bine pe cei cu gradul de risc cel mai ridicat.“

Măsurile de protejare a populației vulnerabile, se arată în declarație, pot include exemple precum reducerea la minimum a rotației personalului în căminele de bătrâni, livrarea de produse alimentare și alte produse esențiale persoanelor pensionate care locuiesc acasă, iar vizitarea persoanele în vârstă de către membrii familiei să se realizeze în aer liber, nu în ​​interior, oricând este posibil. Între timp, toți membrii societății ar trebui să urmeze măsuri simple de igienă, cum ar fi spălarea mâinilor și izolarea la domiciliu când sunt bolnavi, pentru a grăbi instalarea imunității de  turmă, spun medicii.

Dar adulților tineri, cu risc redus la expunere, ar trebui să li se permită să lucreze normal, nu doar de acasă; școlile ar trebui deschise pentru predare față în față; iar activitățile extracurriculare, cum ar fi sportul, ar trebui reluate, se menționează în declarație.

„Arta, muzica, sportul și alte activități culturale ar trebui să se reia. Oamenii care sunt mai expuși riscului pot participa dacă doresc, în timp ce societatea în ansamblu se bucură de protecția conferită celor vulnerabili de către cei care au dus la obținerea imunității de turmă“, mai apare în document.

Dr. Matt Strauss, unul dintre medicii canadieni care și-a adăugat numele la declarație, a declarat pentru Toronto Sun că majoritatea profesioniștilor din domeniul medical cu care a discutat consideră că aceste carantinări aduc mai multe prejudicii decât beneficii.

„Nici măcar nu cred că părerea mea este o opinie minoritară în rândul experților cu care lucrez“, a spus Strauss, medic ATI și profesor la Queen’s University School of Medicine.

Cu toate acestea, declarația are parte și de critici.

„Nu putem obține imunitatea de turmă fără o pierdere masivă de vieți sau un vaccin. Acesta este adevărul. Sincer, mă mir că oamenii inteligenți aderă la această declarație“, a comentat pentru National Post Dr. Irfan Dhalla, internist general și vicepreședinte la Unity Health, care gestionează două spitale în Toronto.

Dr. David Naylor, co-președinte al COVID-19 immunity task force din Canada, a declarat pentru Post că, având în vedere perspectivele apariției unui vaccin COVID-19 la un moment dat, „de ce ar trebui să ne grăbim să îmbrățișăm o prescripție nesăbuită pentru un „chickenpox party“ național, selectiv demografic, care implică un agent patogen periculos?“

Scrisoare împotriva carantinei, adresată premierului provinciei Ontario, Doug Ford.

La sfârșitul lunii septembrie, un grup de 20 de medici din Canada a emis o scrisoare către premierul provinciei Ontario, Doug Ford, argumentând împotriva revenirii la carantină pe fondul unei creșteri a cazurilor COVID-19.

„S-a demonstrat că virusul nu se elimină prin carantină“, se spune în scrisoarea publicată de National Post.

Semnatarii, care includ profesori de medicină de la Universitatea din Toronto, Universitatea McMaster și Universitatea din Ottawa și din diferite spitale, spun că izolările încetinesc răspândirea virusului numai atâta timp cât izolarea este în vigoare.

„Lucrul acesta creează o situație în care nu există nicio modalitate de a pune capăt carantinei, iar societatea nu poate avansa în domenii extrem de importante, inclusiv în sectorul sănătății, economiei și altor sectoare instrumentale de o importanță critică, precum educație, recreere și interacțiuni sociale umane sănătoase“, continuă scrisoarea.

Medicii arată că recenta creștere a numărului de cazuri din provincie implică de această dată persoanele sub 60 de ani, care este puțin probabil să se îmbolnăvească foarte tare ca urmare a infectării cu COVID-19. În timp ce persoanele cu vârsta mai mare de 60 de ani au reprezentat peste jumătate din cazuri în timpul vârfului pandemiei din Ontario, la mijlocul lunii aprilie, acum ele reprezintă doar mai puțin de 15% din cazuri.

„În Ontario și în alte părți ale lumii, cum ar fi Uniunea Europeană, creșterea numărului de cazuri nu se traduce neapărat în niveluri de spitalizări și admisii ATI imposibil de gestionat“, conchide documentul.

„Deși înțelegem îngrijorarea că aceste cazuri s-ar putea răspândi în comunitățile vulnerabile, trebuie de asemenea să punem în balanță și riscurile actuale“.

Medicii consideră că oficialii ar trebui să ia în considerare costurile carantinei. Acestea includ efectele negative asupra sănătății, cum ar fi creșterea cu 40% a supradozelor în unele jurisdicții, intervenții chirurgicale întârziate, întârzieri în diagnosticarea pacienților cu cancer și închiderea școlilor.

„Societatea noastră a purtat o povară enormă în ultimele șase luni. Este timpul să facem ceva diferit“, scriu medicii.

Între timp, un studiu publicat recent în British Medical Journal arată că, deși restricțiile inițiale au fost eficiente pentru reducerea presiunii pe unitățile de terapie intensivă din spitalele din Marea Britanie, menținerea carantinei ar prelungi pandemia și ar crește numărul deceselor.

„Modelul testat a prognozat că închiderea școlii și izolarea persoanelor mai tinere ar crește numărul total de decese, deși amânate la un al doilea val și la valurile ulterioare“, se arată în studiul realizat pe baza datelor utilizate de guvernul britanic atunci când a impus carantina în martie.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0