Peter Costea | Mai este Europa relevantă?

Întrebarea nu este retorică, ci impusă de știri recente. La începutul săptămânii Boris Johnson a convocat liderii mondiali la o conferință dedicată “modificărilor climatice”, prilejuită de deschiderea noii sesiuni ONU. China, India și SUA nu au răspuns invitației. Primele au anunțat că nu au participat în mod voit, iar SUA nu a dat un motiv anume.

Săptămâna trecută lumea occidentală a răbufnit când Franța și-a retras ambasadorul de la Washington după ce SUA, Marea Britanie și Australia au decis să folosească tehnologia americană, nu cea franceză, pentru producerea de submarine nucleare de către Australia. Șocul și mai mare, însă, a fost anunțul formării unui nou pact de securitate militară, AUKUS, între Australia, Marea Britanie și SUA, desemnată să contracareze China. De ce nu a fost și UE inclusă în acest proiect?

Distanțarea Administrației Biden de Europa pare să fie o politică intenționată, o continuare, de fapt, a politicii de distanțare demarată de dl Trump. În iunie, dl Biden a vizitat Europa, dar singurele țări vizate în mod selectiv au fost Marea Britanie, Turcia și Rusia. Cu dl Johnson dl Biden s-a întâlnit în Marea Britanie, cu Erdogan la Bruxelles, iar cu Putin la Geneva. De ce oare doar cu ei? Ce au acești lideri și țări în comun, spre deosebire de țările membre UE? În opinia mea, factorul comun este afirmarea suveranității naționale de către aceste țări și lideri.

La începutul săptămânii, partidul lui Putin a câștigat alegerile parlamentare – din nou. Putin rămâne, spun comentatorii occidentali, o “amenințare” pentru UE. E relevant să amintesc și faptul că, pentru prima dată, cetățenii din zonele separatiste din Ucraina au votat la alegerile parlamentare din Rusia. Politica UE clar e falimentară. În ultimele luni prețul gazelor naturale a crescut până la cer, Rusia din nou impunându-și voința politica asupra UE.

După 14 ani de guvernare, era Merkel apune. Dna Merkel e creditată cu transformarea Germaniei în putere economică mondială. Experții sunt sceptici că era Merkel va putea fi “înlocuită”.

În același timp, conflictele înghețate ale Europei rămân înghețate de dragul de a nu “deranja” Rusia și a pune “panică” în cetățenii UE care își doresc pace socială perpetua, bunăstare materială care merge doar în sus și hedonism care doar se extinde. Crimeea, Ucraina, Transnistria rămân probleme geopolitice și militare nerezolvate și probabil că vor rămâne nerezolvate până în viitorul îndepărtat.

Puterea militară a Rusiei crește și se apropie tot mai mult de Europa. Marea Neagra deja a devenit un “lac rusesc”, iar SUA sub administrația Biden pare mai puțin interesată în menținerea unei prezențe militare masive în Europa. Noua alianță, AUKUS, va necesita realocarea și redistribuirea resurselor și prezenței militare americane din Europa în Pacific și Oceanul Indian.

Ce înseamnă asta pentru viitorul Europei? Semnele nu sunt tocmai favorabile. Europa va trebui să-și  aleagă și să-și desemneze viitorul. Europa, însă, este un continent în declin: demografic, economic, politic, militar. Administrația Biden pune în practică, fără să anunțe declarativ, ceea ce dl Trump a anunțat la nivel declarativ: Europa va trebui să meargă pe picioarele ei. Amenințările la adresa securității mondiale se multiplică, resursele și interesul americanilor pentru a proteja Occidentul se diminuează, iar vulnerabilitatea Europei se întețește.

Unde se plasează România în acest calcul geopolitic? Administrația Iohannis pare să identifice soarta României cu cea a Europei, așa cum este ea trasată de Bruxelles. Nu este un lucru bun. Datorită locației ei geografice, România are interese geostrategice, economice, militare și de securitate care îi sunt specifice și nu neapărat identice cu ale țărilor occidentale. Și România trebuie să se trezească. O politică nouă. O gândire nouă. O doctrină pliabilă la noile realități post-AUKUS.

Tribuna.US