Peter Costea | Tirania restricțiilor pandemice din Australia

Când ne gândim la Australia ne vin în minte spații imense, deșerturi fără sfârșit, animale exotice, temperaturi toride, o națiune de oameni liberi atașați gliei în care au fost transplantați cu sute de ani în urmă, deținători și practicanți ai valorilor europene democrate într-un continent misterios și îndepărtat. Oameni care au îmblânzit un continent sălbatic, unde au plantat o civilizație supra-modernă.

Așa și este. Australia fascinează. Ayrs Rock este muntele misterios al aborigenilor pe care au urcat sute de mii de turiști, printre care și eu. Outback este spațiul imens roșiatic, deranjat și ținut treaz de vântul permanent și ars de soarele tropical și subtropical 365 de zile din an. De la Kimberleys la Tasmania și de la Cairnes la Perth, Australia fascinează. Dar, în aceste zile de pandemie, și îngrijorează.

Unii dintre voi m-ați întrebat ce se întâmplă în Australia, o țară pe care am vizitat-o de nenumărate de ori din 1989 încoace. Sora mea chiar mă întreba recent: “Ai auzit ce se întâmplă în Australia? Prietena noastră cu care am crescut în Arad în anii adolescenței îmi spune că în Australia nu e voie să te deplasezi din casă pe o rază mai mare de 5 kilometri”.

Așa s-a întâmplat că pe 12 septembrie New York Times a publicat un comentariu scris de doi medici australieni care răspunde în mod direct întrebărilor voastre. [Covid Zero is no Longer Working in Asutralia: https://www.nytimes.com/2021/09/08/opinion/australia-covid-delta.html]

Conform acestui articol, restricțiile impuse asupra cetățenilor pe perioada pandemiei sunt dintre cele mai extreme din lume. În martie anul trecut, 200.000 de australieni au fost prinși de pandemie în afara Australiei și nu au putut să se reîntoarcă acasă. Au trebuit să solicite guvernului australian permisiunea de a se întoarce, iar odată ajunși în Australia au trebuit să stea în carantină 14 zile.

S-au putut întoarce doar cu aprobarea prealabilă a statului australian.  Certificatele verzi au fost introduse în anumite domenii dar, din fericire, nu în aceeași măsura ca în Italia. Restricțiile privind întrunirile publice și private au fost mult mai severe ca în alte țări occidentale ori în România.

La fel restricțiile privind prezența în spațiul public, cu interdicții ferme de a fi prezent în spațiul public după 9 seara până la 5 dimineața. Distanța permisă pentru deplasarea de acasă a fost între 5 și 10 kilometri. Au fost arestate persoane care au criticat restricțiile în media socială. Armata și poliția au fost folosite pentru a patrula spațiul public și impune restricțiile. Australia nu a produs un vaccin propriu și a trebuit să cumpere vaccinuri din Europa și SUA.

În consecință, doar 39% din populația țării este vaccinată. Granițele între statele australiene au fost închise.

La fel ca în China, Australia a impus un sistem digital de supraveghere a populației / digital surveillance. Amenzile impuse au fost enorme, de până la $1000 australieni. Pentru a stimula conformarea cu restricțiile, Australia a impus, la fel ca și China, un sistem de social credit / credit social. Persoanele care se vaccinează ori nu încalcă restricțiile primesc beneficii sociale. O situație paralelă în România ar fi bonurile de masă ori câte 100 de lei persoanelor care se vaccinează.

Șocant pentru conservatorii din afara Australiei este că Prim-ministrul Australiei, care impune aceste restricții în mod draconic, este conservator, un creștin practicant. Și mai șocant pentru noi toți este că majoritatea australienilor agreează cu restricțiile. Ceva similar și bizar se întâmplă și în California, unde californienii l-au revotat pe Gavin Newsom ca guvernator săptămâna trecută cu un vot covârșitor de 67%. Pe același Newsom care a închis bisericile și a dus o politică agresivă împotriva creștinilor pe perioada pandemiei.

Cum se explică situația din Australia? Australienii acordă prioritate siguranței, nu libertății. În Texas, unde toate restricțiile au fost eliminate, este tocmai invers. Texanii pun libertatea înaintea siguranței. Australienii s-au învățat să depindă de stat. Pentru ei statul este un fel de “salvator”, fiind deja condiționați de mulți ani să-și pună încredea în stat și să se conformeze directivelor statului chiar dacă ele încalcă libertatea și autonomia individuală, atât timp cât le asigură “safety / siguranța”.

Tribuna.US