HomeRomânia Nevăzută

Petrache Poenaru, inventatorul stiloului

Petrache Poenaru, inventatorul stiloului

  Astăzi vom discuta despre o invenție elegantă, și anume stiloul. Este posibil ca pentru foarte mulți oameni noțiunea de stilou să nu mai rep

 

Astăzi vom discuta despre o invenție elegantă, și anume stiloul. Este posibil ca pentru foarte mulți oameni noțiunea de stilou să nu mai reprezinte mare lucru. Pentru majoritatea dintre noi, stilourile ne aduc aminte de zilele petrecute pe băncile școlii, cu mâinile pătate de cerneală și cu caiete pline de rânduri dezordonate. Totuși, această epocă digitală în care trăim, încă nu a reușit să elimine stiloul, ci există o tendință tot mai evidentă spre scrierea tradițională de mână cu stilou.

Petrache Poenaru s-a născut pe 10 ianuarie 1799 în Benești, județul Vâlcea. A fost un pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru titular al Academiei Române. Este unul dintre cei mai interesanți intelectuali români, în tinerețe fiind secretarul personal al lui Tudor Vladimirescu, iar mai apoi se implică foarte mult în învățământul românesc. Lui îi atribuim azi fondarea Colegiului Național Carol I, din Craiova, și a Universității de Construcții București.

De asemenea, Petrache Poenarul deține și un record național, fiind primul român care a călătorit cu trenul. El spunea: „Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport care este una din minunile industriei secolului… douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încărcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură mașină cu aburi…”

În 1827, pe 25 mai, obține Brevetul francez 3208 pentru „Condei portăreț fără sfârșit”, alimentându-se el însuși cu cerneală (plume portable sans fin, qui s’alimente elle-même avec de l’encre). Fiind primul brevet de invenție obținut de un român.

Această invenție a revoluționat domeniul instrumentelor de scris, contribuind la crearea unui obiect folosit și în prezent de milioane de oameni. Tocul cu rezervor al lui Poenaru elimina zgârieturile de pe hârtie și scurgerile nedorite de cerneală și propunea soluții pentru îmbunătățirea părților componente pentru a asigura un debit constant de cerneală, precum și posibilitatea înlocuirii unor piese.

Din păcate, însă, invenția lui Poenaru nu s-a produs niciodată în serie și neavând sprijin de la statul român, azi invenția stiloului este atribuită lui Lewis Edson Waterman.

După mai bine de 200 ani, stiloul încă supraviețuiește printre atâtea SMS-uri și e-mailuri. Un stilou este o afirmație onestă că cineva dorește să scrie în vechea manieră, la serviciu fiind considerat un simbol al prestanței, iar dacă ne gândim bine, președinții nu semnează niciodată un tratat cu un pix, ci cu un stilou.

Iată doar câteva motive pentru care stiloul nu s-a demodat nici măcar în era digitală, ci pe zi ce trece devine un accesoriu tot mai prețios și mai stilat. Poate că nu știați, dar stilourile îmbunătățesc scrierea de mână. Atunci când folosesc stiloul, copiii simt că scriu mai încet și mai clar. Mai mult decât atât, stilourile la preț accesibil ar trebui reintroduse în școli, deoarece în ciuda prețului, un stilou poate rezista zeci de ani, iar cartușele de cerneală sunt, de asemenea, ieftine și vin într-o gamă minunată de culori. Credeți sau nu, stiloul poate fi folosit și în spațiu și sub apă.

Cât despre Petrache Poenaru, a fost o personalitate complexă acelor vremuri și nu aș avea suficient spațiu să îi descriu întreaga sa carieră. Cea mai bună descriere a sa o regăsim în discursul de recepție la primirea în Academia Română, în care a susținut că cele 5 luni cât a fost pandur și haiduc i-au schimbat complet destinul și va păstra toată viața în inimă acele clipe mărețe.

Sursa: www.descopera.ro, www.a1.ro, George Potra – Din Bucureștii de ieri, Monitorul Român, 1848, Wikipedia

Bogdan Iosifaru

Articol publicat și în ediția tipărită nr. 419 (1 august 2023)

 

COMMENTS

WORDPRESS: 2
  • comment-avatar

    Cu rugămintea la dumneavoastră… Dacă , puteți să introduceți un spațiu special… Pentru ce-i decedați la zi,din județul ARAD! Cred , că foarte mulți sunt interesați , de așa ceva… MULȚUMESC ANTICIPAT!

DISQUS: 0