HomeActualități Americane

Philadelphia (PA) – Avocatul Jerome M. Marcus: Am fost acolo, am urmărit frauda în desfășurare!

Philadelphia (PA) – Avocatul Jerome M. Marcus: Am fost acolo, am urmărit frauda în desfășurare!

Obiectul litigiului a fost cererea președintelui Trump pentru un ordin care să schimbe modul în care buletinele de vot pentru absenți și cele prin cor

Obiectul litigiului a fost cererea președintelui Trump pentru un ordin care să schimbe modul în care buletinele de vot pentru absenți și cele prin corespondență din Pennsylvania sunt revizuite la Philadelphia Convention Center, detaliază avocatul Jerome M. Marcus într-un articol The Federalist.

Presa din vechea gardă minte atunci când susține că toate acuzațiile președintelui Trump de fraudă electorală sunt nefondate. Știu asta, pentru că am susținut un caz în numele președintelui în fața instanței federale din Philadelphia.

Obiectul a fost cererea președintelui Trump pentru un ordin care să schimbe modul în care buletinele de vot pentru absenți și prin corespondență din Pennsylvania sunt revizuite la Philadelphia Convention Center. CNN și alții susțin că „a pierdut“. Nu e adevărat: a câștigat. Având în vedere că eu am reprezentat campania președintelui în fața instanței, vă pot spune ce s-a întâmplat în realitate.

Președintele Trump a deschis litigii cu privire la două probleme. În primul rând, doar o mână de observatori republicani – substanțial mai puțini decât au avut democrații acolo – au fost admiși în camera de la Centrul de Convenții din Philadelphia unde se desfășurau inspecțiile.

În al doilea rând, acelor câțiva care au reușit să intre, nu li s-a permis să se apropie suficient pentru a vedea ce se întâmplă de fapt. Cele mai importante întrebări pe care toți trebuie să le punem sunt: ​​De ce toată această mascaradă? Ce se ascunde?

La locația de numărare de la Centrul de Convenții, am observat personal cum zeci de voluntari ai campaniei Trump au fost opriți să intre în camera de numărare, deși erau înregistrați corespunzător ca observatori. De aceea i-am îndemnat pe Pam Bondi și Corey Lewandowski, care se aflau la fața locului, să autorizeze depunerea unei cereri ca o instanță federală să oblige Comitetul Electoral să oprească acest nonsens.

Mai multă secretizare: în ciuda unui ordin irevocabil al Commonwealth Court a statului, puținii observatori republicani care reușeau să intre în cameră nu aveau voie să ajungă până la bariera stabilită la 2 metri de cele mai apropiate mese unde se lucra.

Așa că, deși se aflau în camera în care se întâmpla, nu aveau cum să știe ce se întâmpla. Dacă nu există nicio fraudă, de ce Consiliul Electoral controlat de democrați refuză să permită oamenilor să se apropie suficient de mult pentru a vedea ce fac funcționarii săi?  

Așadar, în jurul orei 14:00 în ziua alegerilor, pe un laptop împrumutat, am scris un document foarte scurt pentru a începe un proces federal și pentru a solicita instanței federale să intervină și să interzică aceste practici neloiale. La aproximativ 16:30, depunerea acestuia a fost autorizată de campanie.

Judecătorul federal a dispus o ședință care a început la ora 17:30 și a durat două ore. În ședință publică, judecătorul a obligat Colegiul Electoral să convină că republicanii ar putea avea până la 60 de reprezentanți în cameră. Aceasta a fost o victorie imensă, nu numai pentru republicani, ci și pentru oricine dorește să aibă o tabulare de voturi demnă de crezut.

De asemenea, a obligat consiliul să fie de acord că toți observatorii, democrați sau republicani, au voie să ajungă până la bariera de 2 metri. Deși democrații au susținut că, bineînțeles, desigur, au permis tot timpul oamenilor să intre și să ajungă până la barieră, aveam o listă lungă de martori pregătiți să depună mărturie că acest lucru era fals.

Judecătorul le-a spus inculpaților în mod clar că, dacă nu vor face ceea ce au promis în sala sa de judecată, are autoritate suficientă pentru a-i obliga să se țină de cuvânt.

După ce a obținut acest acord de la Consiliul Electoral, instanța a respins ca nefondată moțiunea președintelui pentru asistență ordonată de instanță. Instanțele fac adesea acest lucru atunci când se ajunge la un acord între părți.

Înseamnă că instanța nu trebuie să emită o ordonanță, care ar putea fi atacată, acordând sau respingând moțiunea, și înseamnă că instanța nu trebuie să dea în scris o sentință.

Ceea ce nu înseamnă este că cererea făcută în numele președintelui Trump de oprire a fraudei electorale a fost nefondată, în ciuda falsei interpretări făcute de CNN și alte mass-media. Toate acestea au fost o victorie pentru președintele Trump și pentru oricine altcineva care crede într-o guvernare transparentă.

Nu mă mai miră știrile (care de fapt nu sunt știri) anti-Trump provenite de la cei de soiul CNN. Dar nu-mi pot imagina de ce liderii republicani din Pennsylvania au sugerat că nu există niciun motiv să credem că se întâmplă ceva greșit sau fraudulos în numărarea voturilor din Pennsylvania.

Dacă acest lucru ar fi adevărat, de ce ar lupta din răsputeri guvernul orașului controlat de democrați pentru a-i ține pe republicani în afara camerei în care se numără voturile respective? Într-o lume în care fiecare mașină care circulă pe stradă este filmată, de ce nu se face toată această numărătoare în plină zi, sub ochi vigilenți? Ce au de ascuns?

Alte persoane au adunat dovezi substanțiale că există într-adevăr lucruri de ascuns, inclusiv acest clip video care prezintă, printre altele, imagini ale unor oficiali guvernamentali cu măști faciale ale echipei Joe Biden, completând spații goale în voturile trimise prin poștă. Audierea la care am participat nu a fost despre asta, ci despre condițiile care fac acest lucru posibil.

Oricine dorește un număr legitim de voturi nu ar trebui să încerce să țină observatorii în afara încăperii în care sunt numărate voturile.

Cu toate acestea, din anumite motive, orașul Philadelphia a trimis la audierea respectivă trei avocați, inclusiv pe însuși avocatul orașului, pentru a încerca să convingă un judecător federal că nici măcar nu ar trebui să se deranjeze să soluționeze cererea președintelui Trump.

Din fericire, judecătorul federal nu a primit acest sfat și a forțat Consiliul Electoral să facă ceea ce trebuie. Eu numesc asta o victorie solidă pentru toată lumea – cu excepția celor care au ceva de ascuns. Din anumite motive, toată această acoperire a faptelor a fost făcută de democrați, în folosul lui Biden.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0