Pictura văzută prin prisma tehnicii

Pictura văzută prin prisma tehnicii

MICUL SAMARITEAN – Raport al dăruinței: ÎN LOC DE GHIOCEI
De la Durere la Dependență: Plaga Opioidelor Afectează Comunitățile Române din SUA
DACĂ POLITICĂ NU E, NIMIC NU E – Sărmana doamnă Hillary Clinton
Politica de identitate: Își pierde America și lumea răbdarea cu activismul LGBTQIA?
Tranzacţii imobiliare – ”CONTRACT FOR DEED” (I)

Artă la o cafea – cu Cosmin Popa – Istoric de artă

Pictura orientală văzută prin prisma tehnicii

În China, artele sublime precum pictura, poezia sau caligrafia, reprezintă prin pensulă esența gândirii artistice taoiste. Acestea erau artele cu majuscule, rezervate unei clase intelectuale tradiționale, în care erau recunoscuți artistii și operele în unitatea lor, nu ca un produs social. În secolul III î.Hr., chinezii deja foloseau o cerneală din negru de fum și rășină. În secolul II d.Hr. a fost inventată hârtia din cânepă și bumbac, de către Thai Lun. De la prima scriere tratată artistic și convertită în arta caligrafiei de către Wang Xizhi, în secolul IV d.Hr., până la ultimii pictori heterodoxi din dinastia Quing, Zhuda sau Shitao, caligrafia, pictura și poezia au fost unite de aceleași principii tehnice și estetice. Pictura peisagistă chineză, porțelanul cu dragoni stilizați, pagoda ca tipologie principală în arhitectură, decorațiile alb-albastre ale dinastiilor Song și Yuan, precum și vitalitatea creativă și realismul cotidian, ating certă opulență din perioada artistică Ming. Dinastia Quing a presupus o continuitate a formelor tradiționale, însă pictura era eclectică, dedicată temelor florale, religioase sau peisajului.

Evoluția artei în Japonia a fost și ea marcată de dezvoltarea tehnologiei, una din trăsăturile distinctive fiind materialele sale autohtone. „Arta are în cultura japoneză un accentuat sens de introspecție, și de interelație între om și natură. Arta reprezintă elementele din jurul omului, de la cel mai ornamental și emfatic, până la cel mai simplu și cotidian. Valoarea este atribuită imperfecțiunii, caracterului efemer al lucrurilor, și sensului emoțional pe care niponul îl stabilește cu ambientul său.  Ca și în arta occidentală, principalele manifestări artistice și-au avut originea în religie, și în puterea politic.”̎ (Gran Enciclopedia Espasa, p. 77. (t.n.).

În perioada Kofun, sec V-VI d.Hr, se inițiază pictura murală. Suportul tehnic îl constituie roșul provenit din oxid de fier, negrul din carbon, galbenul din argile, albul din mineralul caolinit, și verdele din clorit. În perioada Nara a secolului VIII d.Hr., arta budistă ajunge la apogeu. Japonezii vedeau în arta chineză, armonia și perfecțiunea gustului european pentru arta clasică greco-romană. Pagodele monumentale păstrează contraste între soliditatea, simetria și verticalitatea de influență chineză, și simplitatea și orizontalitatea tradiției autohtone. În perioada Kamakura a secolului XII-XIV d.Hr, în care s-a instalat shogunatul, s-a dezvoltat cea mai originală ceramică japoneză, dar și artizanatul militar. Un loc special îl ocupă armurile și katanele, care erau confecționate din două straturi de metal călit și revenit. Perioada următoare, Muromaki, a constituit cadrul temporal în care s-a dezvoltat arta grădinăritului. Trăsăturile grădinilor ca și întreaga artă niponă sunt marcate de un aspect imperfect și asimetric. În Muromaki, 1392-1573 s-a introdus și pictura aguada. Este o tehnică picturala care consistă în amestecarea diferitelor  concentrații de apă sau alcool în vopsea. Tehnica permite utilizarea unei ample game cromatice, începând de la o culoare de bază. Se începe pictarea a ceea ce este mai strălucitor, și se merge succesiv spre obscur, pentru că straturile se acumulează unul deasupra celuilalt. ͈ În Europa tehnica este menționată de Cennino Cennini, în tratatul său despre pictură din 1437. În perioada Edo, 1603-1868, s-au dezvoltat gravurile în lemn și industria stampelor. Inițial erau gravuri cu vopsea neagră pe hârtie colorată manual, dar la 1760 a fost inventată imprimanta xilografică color nishiki-e.̎

În pictură sunt evidențiate prin urmare, portretul și peisajul. În interiorul esteticii zen a înflorit pictura și a apărut stilul sumi-e, reprezentat fundamental de către Sesshu din perioada Muromaki. Cum aminteam mai sus, s-a dezvoltat arta gradinăritului. În perioada Momoyama arta s-a îndepărtat de estetica budistă și s-a reîntors spre tradiția epică japoneză. Cearamica a atins un moment de apogeu, însă în perioada Edo, de altfel de mare prosperitate, Japonia s-a izolat totalmente de exterior. Pictura a căpătat o mare vitalitate și școala ukiyo-e a ieșit în evidență prin reproducerea de scene populare.

Pictura carolingiană și ottoniană, văzute prin prisma tehnicii

În secolele VIII-XIX d.Hr. se manifestă arta carolingiană. Are loc un moment de întoarcere către modelele antice, și spre arta imperială bizantină. Arta este totuși decăzută în raport cu canonul clasic. După Conciliul de la Niceea din anul 787, și triumful icoanei, în occident apar imaginile, dar predomină scenele religioase. Drapajul este rudimentar, iar registrele narative redau mișcare. Dinastia carolingiană impune copierea sistematică a manuscriselor romane de pe papirus pe pergament, și stabilește școala palatină de la Aachen. Exemplul este Evangheliarul lui Carol cel Mare, acum la Viena, sau Biblia de la Amiens din 780, redată în minuscule carolingiene.

Treptat se introduc elemente păgâne noi în arta vizuală clasică. Secolele X-XI d.Hr. sunt dominate în occidentul European de Renașterea Imperiului Roman de națiune germană. Arta numită ottoniană, urmează modelul roman și este pusă în serviciul imperiului și al creștinismului. Arta doar instruia, nu delecta estetic. Exista o provocare pentru a descifra mesajele criptate în figuri schematizate și simplificate. Proporția lipsește și în arta ottoniană. Sintezele sunt reci, gesturile sunt contorsionate și asemănătoare celor din  benzile desenate. Pictura s-a circumscris miniaturilor. Prin-cipala formă artistică a epocii o constituie în consecință, manus-crisele medievale.

Exemple remar-cabile de manuscrise sunt Codex Aureus- tăblițe de fildeș și pergament cu litere de aur, sumând 476 pagini, Codex Egberti, sau Apocalipsa din

Bamberg din seco-lul XI. Aport tehnic ottonian poate fi considerată intro-ducerea aluminurii.  Un ansamblu de motive decorative pe bază de arabescuri și împletituri geo-metrice, puse în valoare cu aur și argint pe ilustra-țiile medievale. Desigur pentru asta, au utilizat arabescul și tușul de aur de sorginte bizantină.  Alumi-nurile sunt inspi-rate din cele bizan- tine.

Planul textual este figural, iar cel figurat are valori scripturale. Reprezentative în acest sens sunt cele 19 miniaturi realizate în abația Sfântul Pierre din Salzbourg, la comanda episcopului Hartwig von Ortenburg. Acum miniaturile se găsesc la biblioteca Bavaria din Mϋnchen. Are loc o înflorire culturală pe Rin. Insula Reichenau, de pe lacul Constanza fiind principalul focar artistic literar. Se alătură școlile din Tours, Corbie, Lorch, Reims.

Pe de altă parte, elemente arhitecturale din vechile structuri din Roma și Ravena au fost luate, și apoi incorporate edificiilor ottoniene. Exemplu clar îl constituie coloanele din palatul lui Teodoric din Ravena, care au fost instalate în biserica din Magdemburg, la 937.

Arta carolingiană a fost așadar o înflorire artistică din perioada lui Carol cel Mare. Arta este practic o revenire la modelul artei imperiale romane, și o trezire la viață a antichității  și a culturii bizantine în arta imperiului franc. S-au inițiat, cum aminteam, copierea manuscriselor de pe papirus pe pergament, dar și ilustrațiile în miniatură. Artele vizuale au sensuri ideologice precise, incluzând reînnoirea formelor antice și elemente ale realismului roman.Tratarea figurii este schematizată. Se introduc elemente păgâne în arta clasică. Așadar, arta carolingiană este decăzută tehnic și estetic, în raport cu canonul clasic.

Arta ottoniană urmează și ea modelul roman, și este pusă în serviciul imperiului și al creștinismului. Apare nevoia de decorare și complicare. Figurile însă rămân doar schematizate și simplificate, iar gestica este puternic contorsionată. Există hieratism figurativ, însă perspectiva este și ea deficitară.

Manuscrisul carolingian, scris pe pergament cu litere de aur ocupă un loc aparte. Are 238 foi și Tetraevanghelul. Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, filiala Bibliotecii Naționale a României, deține prima parte a Tetraevanghelului (respectiv evangheliile lui Matei și Marcu), 111 foi, cealaltă parte cu evangheliile lui Luca și Ioan (124 foi) se află în proprietatea Bibliotecii Apostolice Vatican din Roma. Coperțile, lucrate în plăcuțe de fildeș, se află la Londra și Roma. Așadar acest manuscris, de o valoare artistică deosebită, este dezmembrat în 4 părți, care se află în 3 țări.

Ȋn ediția viitoare  vă aştept să realizăm  împreună o călătorie prin austera artă romanică, dar şi prin revigoranta artă gotică.

Pe curând!

COMMENTS

WORDPRESS: 0