HomeActualități Americane

Politizarea medicinei nu este decât un simptom al unei societăți bolnave

Politizarea medicinei nu este decât un simptom al unei societăți bolnave

O agendă insidioasă care se răspândește în lumea medicală într-un ritm viral este, în sine, o tendință îngrijorătoare. Însă s-ar putea ca ea să dezvăl

O agendă insidioasă care se răspândește în lumea medicală într-un ritm viral este, în sine, o tendință îngrijorătoare. Însă s-ar putea ca ea să dezvăluie un declin cultural și mai periculos care, dacă nu este tratat, ar putea pune în pericol însăși existența republicii noastre. 

Această tendință constă în utilizarea coercitivă a puterii guvernamentale care apasă cu degetul birocratic asupra balanței ce echilibrează știința și politica. Declinul cultural înseamnă respingerea lui Dumnezeu ca sursă a vieții și a libertății, explică Lathan Watts pentru American Thinker.

A fost nevoie de un ordin judecătoresc emis de o instanță districtuală federală pentru a împiedica parțial administrația Biden să folosească Emergency Medical Treatment and Labor Act pentru a obliga medicii din serviciile de urgență să efectueze avorturi elective, indiferent de convingerile religioase sau de obiecțiile de conștiință.

Hotărârea judecătorească în cazul Texas vs Becerra va ajunge probabil la Curtea de Apel a Circuitului 5.

Guvernul federal nu este singurul care politizează medicina. În New Mexico și California, medicii riscă în prezent să răspundă civil, administrativ și profesional, inclusiv să își piardă licența medicală, dacă refuză să participe la sinuciderea asistată.

Legislația impune medicilor să informeze pacienții cu privire la sinuciderea asistată, să facă parte din procesul de obținere a medicamentelor necesare sinuciderii sau să îndrume pacienții către alți medici și organizații care vor contribui la curmarea vieții lor.

Alliance Defending Freedom contestă legile din New Mexico și California; cazurile sunt Lacy vs. Torrez și, respectiv, Christian Medical and Dental Associations vs. Bonta.

Politizarea sistemului de sănătate nu se limitează la aspectele legate de începutul și sfârșitul vieții, ci vizează și etapele cruciale ale dezvoltării de pe parcurs. Când legislatorii din statul Alabama au ales cu înțelepciune să protejeze copiii prin interzicerea administrării de inhibitori ai pubertății, a hormonilor de sex opus și a mutilării chirurgicale a minorilor, administrația Biden și grupurile de interese politice au dat imediat statul în judecată.

ADF asistă biroul procurorului general din Alabama în cauza Boe vs. Marshall, apărând legea care protejează copiii de procedurile dăunătoare ce le modifică în mod ireversibil corpurile sănătoase, fără niciun beneficiu confirmat pe termen lung.

Citește și OPINIE | America a devenit cel mai mare exportator de idei distructive

Contestarea cu succes în instanță a legilor nedrepte este necesară, dar victoriile juridice nu sunt suficiente pentru a susține visul american de libertate în acord cu legea. Relația simbiotică care leagă legislația, politica și cultura este de așa natură încât libertatea trebuie să fie exercitată pentru a fi menținută. Iar înțelegerea libertății și a originii sale este esențială pentru a ne opune viziunii oricărui impostor.

Această agendă politică care infectează profesia medicală a contaminat deja alte domenii ale societății, în special cel al educației. Mascată prin termeni ca eliberare, autonomie și drepturile omului, ea îmbrățișează definiția libertină egocentrică a libertății – „pot face ce vreau, fără restricții sau consecințe“ – care se potrivește mai degrabă revoluției din 1789 din Franța decât Revoluției americane din 1776.

Idealul american al libertății reglementate – „Am libertatea neîngrădită de a face ceea ce trebuie“ – presupune o ordine morală care permite unui om liber să trăiască în mijlocul altor oameni liberi. Acest lucru a făcut din America o excepție de la regula generală a istoriei, în care revoluțiile se succed constant, sfârșind cel mai adesea într-o nouă tiranie.

Politizarea domeniului medical este doar un simptom. Boala este abandonarea culturală a valorii și demnității supreme a umanității și a drepturilor naturale intrinsec asociate oamenilor în baza originii lor divine comune.

În limbaj teologic, aceasta este noțiunea de Imago Dei, conform căreia toți oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu. Concepția potrivit căreia ființa umană este o aglomerare de celule nu impune analizarea din punct de vedere moral a actului de curmare a vieții în pântecele mamei, de a obliga medicii să asiste la sinucideri sau de a provoca daune permanente celor pe care sunt chemați să îi vindece, nu să le facă rău.

Expresia politică a omului drept creație a lui Dumnezeu se regăsește în actul de constituire a națiunii noastre: „Considerăm că aceste adevăruri sunt de la sine evidente, că toți oamenii sunt creați egali. Că sunt înzestrați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, printre care se numără dreptul la viață, la libertate și la căutarea fericirii“.

Deși cuvintele lui Thomas Jefferson sunt probabil printre cele mai faimoase fraze din limba engleză, ideea a dăinuit pentru că este valabilă în toate timpurile și în toate limbile. Acesta este principiul fundamental pe care se bazează națiunea noastră.

Recunoașterea faptului că orice ființă umană poartă chipul lui Dumnezeu, are aceeași valoare și este demnă de respect, este condiția prealabilă necesară a libertății americane. Nu este surprinzător că James Madison, protejatul lui Jefferson, a avut grijă ca prevederile Constituției noastre să susțină rolul legitim al religiei într-o societate civilă.

Citește și Religia sprijină democrația, dar este suficient să avem doar democrație?

În consecință, nu va exista o ortodoxie impusă de stat sau un test religios pentru ocuparea unei funcții publice, ci practicarea liberă a religiei va fi protejată pentru a influența toate aspectele vieții și pentru a produce un consens privind moralitatea necesară pentru a trăi în libertate ca membri ai unei singure națiuni.

Dacă acest „adevăr evident“ al unui Creator ca sursă obiectivă a adevărului și a drepturilor este înlocuit de teoria umanității ca rezultat al unui accident cosmic, fiecare individ având obligația de a se supune doar propriei moralități subiective, nu rămâne decât un singur absolut: puterea. Atunci când puterea face legea, zilele libertății sunt numărate.

După cum spunea președintele Ronald Reagan în 1984, la aproape două secole de la întemeierea Americii, „Fără Dumnezeu nu există virtute, deoarece nu există îndemnul conștiinței… Fără Dumnezeu, societatea se înrăiește; fără Dumnezeu, democrația nu va dăinui și nu poate dăinui pentru multă vreme… Dacă vom uita vreodată că suntem o singură națiune condusă de Dumnezeu, atunci vom fi o națiune care va dispărea“.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0