HomeȘtiri Externe

Strategia de infiltrare a Islamului radical în țări europene precum Suedia

Strategia de infiltrare a Islamului radical în țări europene precum Suedia

Potrivit unei recente teze de doctorat, intitulată „Islamism politic global?“, țări occidentale precum Suedia sunt puternic infiltrate de Frăția Musul

Potrivit unei recente teze de doctorat, intitulată „Islamism politic global?“, țări occidentale precum Suedia sunt puternic infiltrate de Frăția Musulmană, analizează Dick Erixon pentru The Conservative.

De mult timp, Frăția Musulmană, o organizație sunnită cu milioane de membri, a fost acuzată că s-a infiltrat în societățile democratice prin intermediul unei lungi liste de asociații și organizații care au funcționat ca o acoperire pentru scopurile sale reale – promovarea obiectivelor islamice în Occident.

După mai mulți ani de analiză a legăturilor dintre persoanele care fac parte din astfel de organizații în Suedia, cercetătorul Sameh Egyptson și-a scris teza de doctorat și a obținut aprobarea acesteia de către una dintre cele mai vechi universități din Suedia, înființată în 1666, Universitatea Lund. Mai precis, de către Facultatea de Studii Religioase și Misionare. El aduce dovezi că Liga Islamică din Suedia constituie un paravan pentru Frăția Musulmană și pentru operațiunile sale globale.

Acest studiu este extrem de controversat, deoarece expune modul în care extremiștii reușesc să se infiltreze într-o societate democratică și să utilizeze societatea civilă a acesteia, formată din numeroase grupuri, cluburi și organizații caritabile diferite, direcționându-le înspre normele și tradițiile islamice.

Acuzații vechi

Caracterizarea diferitelor asociații musulmane drept ramuri ale Frăției Musulmane globale a început încă din anii 1990.

Ceea ce este nou este înțelegerea mai profundă pe care o oferă acest document. Pe baza cercetărilor întreprinse de Sameh Egyptson cu privire la relațiile cunoscute între reprezentanți ai Frăției Musulmane și diversele sale organizații de fațadă europene, coroborate cu analize ale similitudinilor ideologice și cu recenzii ale literaturii de specialitate, acesta poate formula concluzii.

De exemplu, Egyptson susține că Frăția Musulmană s-a infiltrat într-unul dintre partidele politice din parlamentul suedez, Partidul de Centru (RE), prin mobilizarea membrilor de partid și a alegătorilor musulmani.

Potrivit lui Egyptson, Liga Islamică din Suedia și-a câștigat de-a lungul anilor reputația de reprezentant al musulmanilor suedezi în mass-media. Acesteia i s-a cerut să medieze între poliție și comunitățile musulmane în timpul revoltelor și turbulențelor din suburbiile cu populație majoritar musulmană.

Strategie pe termen lung

Punctul de plecare al tezei este o referință la un document numit „Strategia europeană din 1995“, în care Frăția Musulmană a declarat că va utiliza mijloace retorice moderate pentru a obține puterea politică. Scopul, pe termen lung, era islamizarea societății suedeze – atât printr-o acceptare culturală, cât și prin schimbări demografice.

Strategia consta în a folosi o agendă aparent moderată pentru a crea enclave ale comunității musulmane în care acestea să respingă gradual valorile occidentale pentru a instaura o dominație islamică.

Respectivele obiective nu au fost abandonate. Ei așteaptă cu răbdare momentul în care musulmanii se vor extinde demografic prin imigrație, reproducere și da’wah (convertire) suficient pentru a atinge un statut majoritar.

Musulmanii trebuie să se implice în sistemul politic, în partidele politice existente, fără a renunța la valorile lor islamice de bază, dar ascunzând scopul real al implicării lor. Scopul este de a instaura o ordine islamică în care să domine sharia în țări occidentale precum Suedia.

Citește și Fostă musulmană: Încerc să arăt „Vestului naiv” adevărata natură a Islamului

Stop finanțării din fondurile publice

Această strategie poate fi împiedicată. Dar este necesar ca statul suedez să sisteze complet finanțarea activităților inițiate de Ligă sau de organizațiile afiliate Frăției Musulmane.

Teza relevă că autoritățile „au acordat de bunăvoie și cu bună credință finanțare economică pentru activitățile religioase, educaționale și culturale ale rețelei“.

În ultimul deceniu, contribuabilii suedezi au plătit câteva miliarde de coroane suedeze (sute de milioane de euro) pentru diferite organizații musulmane, precum asociația de studii Ibn Rushd și organizația umanitară Islamic Relief Sweden.

Autoritățile locale au alocat sume mari din impozite pentru școli conduse de asociații musulmane având legături cu Frăția Musulmană.

Criticată, dar acceptată

Liga Islamică neagă cu insistență afirmațiile enunțate în teza de doctorat. Aceștia acuză că dovezile sunt denaturări, în special în ceea ce privește legătura descrisă în studiu între moscheea din Stockholm a Ligii și sediul central al Frăției Musulmane din Suedia.

„Islamismul politic global?“ este o încercare de peste 700 de pagini de a demoniza Frăția Musulmană, afirmă un critic din presa suedeză.

O contestație mai academică a fost formulată de unul dintre oponenți în timpul susținerii tezei de doctorat: Teza lui Egyptson nu reușește să ofere o prezentare empirică clară și coerentă a Ligii Islamice din Suedia, a cărei natură pretinde că o descrie. Nici alte concepte fundamentale nu sunt definite.

În ciuda unor critici privind metoda și denumirile, comisia de notare a aprobat teza, dar nu în unanimitate.

Dezbatere învăluită în frică

În mod normal, o lucrare academică nu creează prea multă agitație în Suedia, dar acest studiu este dezbătut pe larg în mass-media.

Cu toate acestea, contextul dezbaterii este dominat de frică. În ziua în care a avut loc susținerea tezei de doctorat, toate celelalte activități din clădirea universității au fost sistate. Poliția a fost prezentă.

Este încă extrem de controversat să analizezi, să studiezi și să pui la îndoială activitățile musulmane din Suedia.

Sameh Egyptson, el însuși un egiptean copt, acum laic, implicat la începuturile vieții sale în Suedia în activități de stânga, speră că dezbaterea va deveni mai transparentă și mai concretă cu privire la Frăția Musulmană, la legăturile acesteia cu rețelele extremiste internaționale și la scopul pe care îl urmărește prin activitățile sale în Suedia și în alte țări.

Traducere  și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0