Poți avea încredere în democrație doar dacă cetățenii sunt de încredere

În urma dezamăgirii că „tsunamiul roșu“ nu s-a materializat la alegerile din 2022, unii conservatori și-au exprimat scepticismul cu privire la democrație, citând eșecurile istorice de a pune capăt sclaviei și avortului, sugerând că războiul cultural a fost pierdut din cauza aderării electoratului la principiile Stângii și atacând chiar dreptul universal de vot.

Frustrarea față de rezultatele de la ultimele alegeri este de înțeles, dar criticile la adresa democrației denotă o lipsă de viziune. La urma urmei, alternativa la democrație este întotdeauna o formă de elitism – care, la fel, nu are un istoric imaculat, analizează Robert Lowry Clinton pentru Public Discourse.

În plus, mă îndoiesc că rezultatele de la aceste alegeri înseamnă că americanul de rând chiar crede acum în valorile Stângii extremiste (avort la cerere, politica frontierelor deschise, TCR, ideologia de gen, teoria queer, antiamericanismul și toate celelalte).

De exemplu, Alexandra DeSanctis a argumentat în mod convingător că legislația pro-viață a obținut rezultate slabe în anumite state nu pentru că alegătorii sunt cu adevărat pro-alegere, ci pentru că liderii conservatori nu au reușit să expună un mesaj pro-viață clar, coerent și logic cu care ei să poată fi de acord.

Bănuiesc că la fel stau lucrurile și în ceea ce privește celelalte aspecte menționate mai sus. Așadar, problema nu este că alegătorii au opinii nocive și nu sunt de încredere; mai degrabă, oficialii aleși le-au oferit opțiuni proaste.

Prin urmare, ar fi nesăbuit să renunțăm la democrație în favoarea elitismului. De fapt, democrația este superioară elitismului, oricât de lamentabile ar părea rezultatele unor alegeri. Democrația, interpretată corect, protejează împotriva tiraniei și confirmă faptul că se poate avea încredere în simțul moral al majorității alegătorilor.

Spiritul democrației

Lui Wallace Mendelson, un regretat prieten și mentor, îi plăcea să spună că „niciun om nu este cu adevărat capabil să guverneze asupra altuia“. Fiecare ființă umană este înzestrată cu rațiune și își cunoaște circumstanțele și nevoile mai bine decât oricine altcineva – și majoritatea oamenilor au, în general, o gândire morală sănătoasă (vom reveni asupra acestui aspect mai târziu).

Această simplă afirmație a lui Mendelson arată baza morală a democrației: oamenii ar trebui să aibă un cuvânt de spus în deciziile care le influențează viața. În același spirit, Abraham Kuyper declara: „Niciun om nu are dreptul de a stăpâni asupra altui om, altfel un astfel de drept devine, cu siguranță și în scurtă vreme, dreptul celui mai puternic“.

Atunci când este implementată corespunzător, Democrația le permite oamenilor să se conducă singuri.

Democrația noastră în special – care poate că ar fi mai corect să o numim republică constituțională – împiedică ca puterea totală să ajungă în mâinile unei singure persoane. Iar Lord Acton ne-a explicat de ce, atunci când a declarat că „puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut“.

Natura umană decăzută face ca cei ce dețin puterea să cadă aproape întotdeauna pradă mândriei. Democrația ajută la menținerea sub control a mândriei pe care guvernarea elitistă o dezvoltă în oameni.

Elitele au susținut întotdeauna că oamenii de rând sunt incapabili să se guverneze singuri. Dar acest argument referitor la capacitate omite baza morală a democrației menționată mai sus: oricât de multe greșeli ar face oamenii obișnuiți în procesul de autoguvernare, rămâne valabil faptul că „dreptul de a guverna nu poate fi luat cuiva pe baza IQ-ului, a experienței, a cunoștințelor sau a expertizei altuia“.

Repet, fiecare om este o ființă rațională și ar trebui să aibă un cuvânt de spus în privința legilor și regulilor care îi guvernează viața.

Citește și ANALIZĂ | A eșuat experimentul american?

Democrația epistemică și teorema juriului formulată de Condorcet

Filozoful Marie-Jean-Antoine-Nicolas de Caritat, Marchiz de Condorcet, oferă o apologie convingătoare asupra democrației care le-ar putea fi de folos celor din prezent care se simt din ce în ce mai deziluzionați de această formă de guvernare.

Condorcet a fost un matematician ilustru, inspector general al Monetăriei din Paris în timpul lui Ludovic al XVI-lea, membru al Adunării Legislative și al Convenției Naționale, precum și un critic de frunte al Constituției franceze din 1793 – motiv pentru care a fost acuzat de trădare și și-a pierdut viața.

În 1785, a publicat lucrarea Essay on the Application of Analysis to the Probability of Majority Decisions. Eseul expune „Teorema juriului“, care examinează modul în care creșterea dimensiunii electoratului („juriului“) afectează procesul decizional democratic.

Condorcet a fost un „democrat epistemic“. Mai precis, el considera că democrația nu poate fi justificată pe baze exclusiv procedurale. Democrația epistemică pornește de la premisa că există adevăruri în politică și că regulile sociale sunt justificate pe baza probabilității ca aplicarea lor să fie considerată a produce politici sau rezultate bune („adevărate“).

Un alt mod de a formula această idee este afirmația că regulile democratice nu sunt (și nu pot fi) neutre în ceea ce privește concepțiile contradictorii despre bine, așa cum susține ideologia liberală contemporană.

Pentru Condorcet, ideea de a avea atât relativism moral, cât și proceduralism, nu este viabilă.

Pe scurt, Teorema juriului formulată de Condorcet stipulează că probabilitatea ca un grup de alegători să ajungă la o decizie conformă cu adevărul (decizia „corectă“) depinde de probabilitatea ca fiecare alegător din acel grup să ajungă la decizia corectă.

Prin urmare, dacă probabilitatea ca fiecare alegător să ajungă la decizia corectă este mai mare de 1/2, atunci creșterea dimensiunii grupului va crește probabilitatea ca grupul să aleagă corect. Cu cât grupul se mărește, cu atât mai mare devine această probabilitate.

În schimb, dacă probabilitatea ca fiecare alegător să ajungă la decizia corectă este mai mică de 1/2, atunci cu cât electoratul devine mai numeros, cu atât mai mici sunt șansele ca grupul să decidă corect.

Recent, rezultatul lui Condorcet a fost generalizat dincolo de regula majorității pentru a include votul pluralist și pentru situații în care este probabil ca majoritatea – nu neapărat toți alegătorii – să aleagă politici „adevărate“.

Astfel, nu este necesar ca probabilitatea ca fiecare alegător individual să aleagă corect să fie mai mare de 1/2. Matematica funcționează în continuare. Probabilitatea unei alegeri corecte crește dramatic pe măsură ce crește dimensiunea electoratului.

Citește și De ce Statele Unite ale Americii sunt republică federală constituțională și nu o democrație

Rezultatul lui Condorcet și natura umană

Teoria lui Condorcet sugerează că ceea ce credeți despre democrație se reduce probabil la ceea ce credeți despre caracterul concetățenilor dumneavoastră. Cum sunt aceștia? Sunt ei copii ai lui Dumnezeu, făcuți după chipul Creatorului lor și, prin urmare, posedă bun simț și rațiune? Au destulă minte pentru a distinge între adevăr și minciună în ceea ce privește problemele care generează conflictele noastre politice actuale?

Sau sunt niște țărănoi ignoranți, „ținând strâns cu dinții de arme și religie“, conform celebrei afirmații a lui Barack Obama? Care este capacitatea lor de a evalua corect candidații și/sau politicile? Și pe care subiecte?

Sondajul realizat de DeSanctis cu privire la opiniile americanilor pe tema avortului – poate cea mai acerbă dintre toate dezbaterile actuale – sugerează clar că opiniile majorității americanilor pe această temă sunt imperfecte, dar absolut rezonabile.

Presupun că la fel stau lucrurile și în cazul majorității celorlalte chestiuni implicate în războiul cultural. Liderii conservatori trebuie să fie mai eficienți în a transmite mesaje clare, care să se adreseze rațiunii poporului american.

Dar o cauză importantă a neîncrederii noastre în alegători este faptul că aspectele morale și filozofice sunt prezentate în mod greșit ca fiind de natură științifică și tehnică, care necesită o instruire pentru a fi înțelese.

În acest sens, Mortimer Adler oferă un mod ingenios de a reflecta asupra diferențelor dintre domeniul științific și cel filosofic.  Filosofia – în special filosofia morală, spre deosebire de expertiza științifică, se bazează în mare măsură pe rațiune și experiența generală. Cunoașterea științifică, pe de altă parte, necesită o pregătire vastă și instrumente de analiză.

Discernământ moral are toată lumea și multe dintre problemele relevante pentru alegători nu sunt de natură științifică sau tehnică. Elitele ambelor partide pretind adesea că sunt, poate pentru a-i face pe oameni să creadă că doar „experții“ sunt în măsură să se pronunțe în privința lor.

Dar aceste probleme sunt de fapt de natură morală sau filozofică, și orice om de rând înzestrat cu logică și bun simț este la fel de capabil să-și dea cu părerea ca un Stephen Hawking.

De exemplu, majoritatea problemelor controversate care alimentează „războaiele culturale“ sunt de natură morală sau filozofică: probleme de moralitate sexuală (sexualizarea copiilor, moralitatea comportamentului homosexual, căsătoria între persoane de același sex, avortul ca metodă contraceptivă), rolul părinților și al statului în creșterea și educarea copiilor, predarea teoriei critice rasiale și de gen în școli, rolul religiei în viața publică, politica de imigrare, pentru a numi doar câteva dintre acestea.

Astfel de probleme au foarte puțin sau deloc de-a face cu știința. Ele necesită, însă, o gândire morală sănătoasă – un lucru de care elitele noastre nu prea au dat dovadă în ultima vreme.

Și, repet, în ciuda retoricii războaielor culturale, americanii au în generel, dacă analizăm istoria, un discernământ bun în ceea ce privește problemele de natură morală, chiar și cele mai controversate.

Nu democrația este problema. A renunța la democrație pentru că nu au ieșit cum trebuie câteva sesiuni electorale nu este o soluție. Protejarea democrației americane impune ca liderii conservatori să aibă încredere că alegătorii americani vor percepe adevărul dacă acesta este afirmat cu claritate și fermitate. Prin urmare, ei trebuie să îl exprime astfel.

Ei trebuie să devină mai buni în a comunica eficient miza morală a problemelor dezbătute. Mai presus de toate, liderii conservatori trebuie să aibă grijă să nu pice în capcana străveche a elitismului: ideea că un nivel superior de inteligență, educație, bogăție sau statut social îți dă dreptul de a guverna pe alții.

Traducere și adaptare
Tribuna.US