Povestiri de la gura sobei….

Povestiri de la gura sobei….

Peniţa-mi alunecă atât de uşor, când îmi aduc aminte anii copilăriei, şi mai ales,de un colind pe care îl cântam la ora de religie în apropierea Sărbătorilor de Iarnă şi, parcă şi acum încă mai simt acel fior de sfântă bucurie care ne învăluia pe fiecare în parte.

Copii fiind, nu înţelegeam prea multe, dar ne plăcea să cântăm împreună cu profesorul de religie, care pe atunci, era preotul satului… Nimic nu mă liniştea şi nu-mi dădea atâta încredere, ca prezenţa Părintelui. Când intra pe uşă dom`Părincie, ne făceam instantaneu serioşi, şi cu frica încercam cel mai frumos „Săru’mâna !” pe care puteam să-l spunem, ridicându-ne în picioare. Întotdeauna începeam şi sfârşeam ora cu rugăciunea „Tatăl nostru” apoi, striga catalogul şi ne preda lecţia avand cuvinte atăt de mesteşugite, încât noi, nu aveam de ales, decât să urmăm calea înţelegerii. Mai făcea ce făcea, şi, parcă-l văd cum lăsa toate şi începea:

Coborât-a coborât
Ziură de zi
Domnul Sfânt p-acest pământ
Ziură de zi
În mijlocul satului
Ziură de zi
La casa bogatului
Ziura de zi

-Bună zâua, om bogat!
Ziură de zi
Gata-i cina de cinat?
Ziură de zi
-Gata-i cina de cinat…
Ziură de zi
E gata, dar nu-i de dat.
Ziură de zi

Dumnezău s-a supărat
Ziură de zi
Şi din casă a plecat
Ziură de zi
La marginea satului
Ziură de zi
La casa săracului…
Ziură de zi

– Bună sara, om sărac !
Ziură de zi
– Gata-i cina de cinat?
Ziură de zi
-Gata-i cina de cinat…
Ziură de zi
E puţin, dar e de dat
Ziură de zi

Dumnezău s-a aşezat
Ziură de zi
Şi la masă a cinat
Ziură de zi
La marginea satului
Ziură de zi
Domnul cu săracii Lui
Ziură de zi

Îi plăcea, câtă vreme cântam, să se plimbe printre bănci, iar când obosea se oprea, aşezându-se în câte-o banca, uneori, chiar într-a noastră. Eu, mă dădeam mai aproape de colegul meu, să-i fac loc…

Ce bucurie se cobora asupra mea şi ce simţeam atunci, nu se pot scrie în cuvinte… o minunată binecuvântare !

Mereu îmi doream să ramană cât mai mult cu noi, dar mai erau şi alte bănci care, trebuiau fericite. Şi multe alte colinde cântam împreună, încât, nu de puţine ori, nimeni dintre noi, nu auzea clopoţelul. Mereu regretam ora, care era atât de scurtă şi se termina prea repede…

Astăzi îmi amintesc cu drag anii copilăriei, şi mi-aş dorii ca toţi elevii să simtă ce am simţit noi când am fost copii ca şi ei. Pentru că lucrurile simple ne-au format şi ne-au dăruit bucurii nespuse; întărindu-ne în credinţa şi dragostea pentru Dumnezeu.

( Anonim )

COMMENTS

WORDPRESS: 0