HomeActualități Americane

Prietenul lui Trump, un Democrat, spune apăsat: Trump nu este rasist

Prietenul lui Trump, un Democrat, spune apăsat: Trump nu este rasist

Mulți susținători ai lui Trump au atins punctul maxim de stres prin toate acuzațiile nefondate de rasism și supremație albă care au fost lansate către

Mulți susținători ai lui Trump au atins punctul maxim de stres prin toate acuzațiile nefondate de rasism și supremație albă care au fost lansate către președinte – și prin extensie, către ei. Numărați-mă și pe mine în acest grup; nu am mai văzut așa ceva în viața mea.

Dacă ești suficient de nefericit să te uiți la CNN (poate că ești blocat în aeroport), vei crede că întreaga lume a înnebunit de-a binelea. Dar chiar nu e așa. Știm deja despre ce e vorba: Democrații disperați să reia puterea sunt prinși în încleștarea unei isterii în masă. Au mutat, pur și simplu, atenția de la „Rusia” la „rasist”.

Trump nu este mai suprematist alb decât este agent rus și totuși, această prostie a fost tot ce am auzit timp de trei ani. Cu sufletul la gură, reporterii l-au acuzat pe Trump de conspirație cu Vladimir Putin pentru a fi ales președinte, ceea ce l-ar face trădător și supus pedepselor până la execuție, inclusiv.

Când acea fantezie s-a fâsâit și visul de punere sub acuzare s-a stins (până se vor răzgândi), a trebuit să fie înlocuite cu altceva la fel de absurd și forțat. Acum, în loc de marioneta lui Putin care fură alegerile, Trump este un suprematist alb înregistrat, care poartă glugă, arde cruci și care urăște imigranții. Și la fel este oricine îl susține sau care nu-l urăște îndeajuns.

Îl cunosc bine pe Donald Trump și am declarat public că eu nu cred că este rasist. Ca să mențină această poveste, inamicii lui politici au fost nevoiți să-i reinterpreteze cuvintele și să spună că el a spus altceva decât a zis.

Un prim exemplu: Pentru a mia oară, Trump NU s-a referit la suprematiștii albi din Charlottesville când a spus că există „oameni buni de ambele părți”. Vorbea despre oamenii buni care nu sunt de acord cu ideea de a muta sau nu monumentele confederate istorice. Există oameni buni care vorbesc sincer, din ambele tabere. Când aud oameni care denaturează la ce se referea Trump atunci, mă determină să resping tot ce au de zis. Ei ajută la perpetuarea minciunii, fie în mod deliberat, fie prin ignoranță. Există nenumărate exemple în acest sens.

Cum dovedești că o persoană nu este rasistă? Ei spun că este imposibil să se dovedească asta, dar, de fapt, în acest caz mi se pare că o putem face foarte bine. Pur și simplu nu există dovezi că Trump este rasist, din contră, sunt chiar o mulțime care sugerează că nu este. Andrew J. Stein, fost președinte al Consiliului din orașul New York și fost președinte al Manhattan Borough, spune într-un articol că îl cunoaște pe Trump din 1973 – de aproape o jumătate de secol – și că nu a „văzut niciodată vreo formă de rasism”.

Cu siguranță, Trump nu își alege întotdeauna cuvintele în cel mai sensibil mod, dar  a arătat că îi pasă de oamenii de toate rasele prin ceea ce a făcut. (De ce, pentru Democrați, este mai important să trateze grupurile „oprimate” cu corectitudine politică decât să-i ajute, de fapt?) Potrivit lui Stein, când grupurile negre sau hispanice au avut nevoie de ajutor, Trump a fost acolo – de obicei fără publicitate.

De exemplu, când Stein a avut nevoie să transporte materiale donate în Puerto Rico după uraganul devastator din anii 1980, l-a sunat pe Trump, care le-a pus la dispoziție un avion 727. Doamne, trebuie să fi uitat că Puerto Rico este plin de „oameni bruni”.

Când banii lui vor ajuta la rezolvarea unei probleme, Trump va scrie un cec. Trump a ajutat plătind pentru centrul de bătrâni al celei mai mari biserici de negri din Queens. Alteori a ajutat o persoană sau o familie, ca atunci când a ajutat o femeie afro-americană cu doi copii, luând-o de pe stradă și plasând-o într-o locuință socială, tot în Queens.

Stein subliniază că acuzele aduse de Trump lui Rep. Elijah Cummings din Maryland nu au avut nimic a face cu rasa lui Cummings, deși acesta face tot ce poate pentru a perpetua narativul cu „Trump este rasist”. Aș spune așa: Trump a afirmat că Baltimore este o mizerie infestată de șobolani, pentru că Baltimore este o mizerie infestată de șobolani. A zis un adevăr evident.

Trump nu este mai rasist decât sunt șobolanii, care nu observă culoarea oamenilor dintr-o tabără de oameni fără adăpost sau de pe un trotuar plin de gunoi ori chiar dintr-un complex de apartamente insalubru înainte de a decide să „îl infesteze”. Șobolanii sunt o infestare de șanse egale. Șobolanii ar „infesta” minunata casă a lui Nancy Pelosi din San Francisco, dacă ar putea, dar personalul ei s-ar dispensa rapid de rozătoare, lucru pe care orașul San Francisco nu reușește să-l facă pentru oamenii de toate culorile care umblă pe străzile orașului.

Trump mai este numit rasist și pentru că a adus o serie de critici binemeritate la adresa „Squad”, acel grup de patru femei ultra de Stânga „de culoare” care acum, în mod incredibil, având în vedere lucrurile pline de ură pe care le spun, sunt membre ale Congresului. Crede cineva că dacă aceste femei ar fi albe, Trump le-ar trata altfel? Realitatea este următoarea: Trump tratează oamenii așa cum consideră că merită tratați, indiferent de rasa lor. A fi „de culoare” nu ar trebui să facă pe nimeni imun la critici. Doar un rasist ar privi la culoarea cuiva pentru a decide cum să trateze acea persoană.

Dar să revenim la materialul lui Stein. El continuă să sublinieze lucrurile pe care le-a făcut Trump ca președinte pentru a ajuta comunitățile aflate în dificultate economică, cum ar fi crearea de zone de împuternicire prin stimulente și subvenții fiscale. De asemenea, Trump a promovat First Step Act, o legislație bipartizană destinată reducerii pedepselor obligatorii pentru deținuții cu risc scăzut, cu un comportament bun, astfel încât aceștia să-și poată reconstrui viața. Stein mai menționează că șomajul în rândul negrilor și hispanicilor este cel mai scăzut din ultimii 60 de ani.

Trump nu va fi niciodată pe placul socialiștilor, indiferent de ce spune sau face. Și cu toate acestea, sunt patetici: acuzațiile de rasism sunt tot ce au acum. Pur și simplu refuzați să acceptați această etichetă. Râdeți de disperarea lor. Va depinde de noi să respingem acest fals narativ de rasism care vine dinspre Dreapta.

Fără asta, nu mai au nimic.

Mike Huckabee

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0