Procurorul General SUA anunță măsuri împotriva oficialilor care amenință bisericile

Procurorul General SUA anunță măsuri împotriva oficialilor care amenință bisericile

Biroul Procurorului General al Statelor Unite, William Barr, anunță că vor fi luate măsuri împotriva oficialilor care discriminează organizațiile religioase pentru a pune în aplicare regulile de distanțare socială în vederea reducerii răspândirii coronavirusului.

„În această săptămână sacră pentru mulți americani, Procurorul General Barr monitorizează reglementările oficialilor privind serviciile religioase”, a declarat purtătorul de cuvânt al departamentului, Kerry Kupec. „În timp ce măsurile de distanțare socială sunt adecvate în această situație de urgență, ele trebuie aplicate într-o măsură corectă, uniformă, fără a da exemple organizațiile religioase. Așteptați-vă la acțiuni judiciare de la DOJ săptămâna viitoare”, relatează The Christian Post.

Multe biserici au intenționat să organizeze servicii religioase cu credincioșii stând în mașinile personale în Duminica Paștelor, fără a încălca distanțarea socială.

În Kansas, Guvernatorul Democrat Laura Kelly a emis un ordin de limitare a întâlnirilor religioase la 10 sau mai puține persoane. Deși ordinul a fost anulat de un grup legislativ miercuri, Curtea Supremă de Stat a decis în favoarea guvernatorului sâmbătă seara, cu câteva ore înainte de slujba de Paște.

Luna trecută, primarul orașului New York, Bill de Blasio, a amenințat că va închide „definitiv” bisericile și sinagogile, în special dacă refuzau să se supună unui ordin de izolare la domiciliu și interzicerea adunărilor publice.

Tony Perkins, președintele Comisiei Americane pentru Libertatea Religioasă Internațională și președintele organizației creștin-conservatoare Family Research Council, a criticat comentariile lui de Blasio.

„Amenințările incendiare și neconstituționale ale lui de Blasio de închidere definitivă a bisericilor și sinagogilor trebuie retrase sau corectate, dacă au fost greșite. Tipul acesta de ostilitate religioasă este ceea ce alimentează nesupunerea, deoarece scoate la iveală un motiv ascuns, dincolo de siguranța publică”.

Ronnie Floyd, președintele Southern Baptist Convention’s Executive Committee, a catalogat, de asemenea, comentariile lui de Blasio ca fiind „îngrijorătoare”.

„Primul Amendament afirmă că nu ar trebuie să existe nicio lege care să interzică exercitarea liberă a religiei, iar protecțiile constituționale să nu fie modificate de circumstanțele actuale”, a declarat Floyd.

În Kentucky, primarul Greg Fischer din Louisville a interzis bisericilor să organizeze servicii religioase în parcarea bisericii, cu participanții stând în mașinile personale, decizie contestată de firma de avocatură pentru libertatea religioasă First Liberty Institute.

În Carolina de Nord, Departamentul de Poliție din Wilmington a recunoscut că serviciile religioase în aer liber, cu mașini, nu reprezintă o încălcare a regulilor de distanțare socială, dar a continuat să „încurajeze” serviciile online, citând preocupările oficialilor din domeniul sănătății care spun că aceste tipuri de servicii religioase ar putea fi riscante.

În Mississippi, primarul din Greenville, Errick Simmons, a declarat acest tip de serviciu religios interzis.

În  Hillsborough County, Florida, pastorul Rodney Howard-Browne a fost arestat luna trecută pentru presupusa încălcare a ordinului statului de interzicere a adunărilor publice religioase.

„Realitatea este că bisericile, inclusiv clientul nostru The River Church of Tampa, Florida, pot și respectă regulile de siguranță….dar inamicul dorește închiderea bisericilor”, a declarat la acea vreme președintele Liberty Counsel.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0