În ultimul deceniu, Peter Boghossian a predat filosofie la Universitatea de Stat din Portland. În scrisoarea de mai jos, trimisă de curând prodecanulu
În ultimul deceniu, Peter Boghossian a predat filosofie la Universitatea de Stat din Portland. În scrisoarea de mai jos, trimisă de curând prodecanului universității, el explică de ce demisionează, informează un articol BariWeiss.
Stimată doamnă prodecan Susan Jeffords,
Vă transmit astăzi demisia mea din postul de profesor asistent de filosofie în cadrul Portland State University.
În ultimul deceniu, am avut privilegiul să predau la această universitate. Specializările mele sunt gândirea critică, etica și metoda socratică și predau cursuri precum Știință și pseudo-stiință și Filozofia educației. Dar, pe lângă analizarea filozofilor clasici și a textelor tradiționale, am invitat o gamă largă de lectori care să țină discursuri în cadrul cursurilor mele, începând de la cei care afirmă că Pământul este plat, până la apologeți creștini, sceptici ai climatului global și militanți Occupy Wall Street. Sunt mândru de munca pe care am făcut-o.
I-am invitat pe acei oratori nu pentru că eram de acord cu viziunile lor asupra lumii, ci în primul rând pentru că nu eram. Prin intermediul acelor conversații complicate și dificile, am văzut cele mai bune lucruri pe care le pot realiza studenții noștri: să pună la îndoială convingerile, respectând în același timp pe cei care le au; să rămână echilibrați în circumstanțe dificile; și chiar să-și schimbe părerea.
Nu am considerat niciodată – și nici acum nu consider – că scopul instruirii era să-mi conduc elevii la o anumită concluzie. Mai degrabă, am căutat să creez condițiile pentru o analiză riguroasă; pentru a-i ajuta să-și însușească instrumentele cu care să cerceteze pentru a ajunge la propriile concluzii. Acesta este motivul pentru care am devenit profesor și pentru care îmi place să predau.
Dar încet-încet, universitatea a făcut ca acest tip de explorare intelectuală să devină imposibilă. A transformat un bastion al investigării libere într-o fabrică de justiție socială ale cărei singure materii prime sunt rasa, sexul și victimizarea și ale cărei singure rezultate sunt nemulțumirile și segregarea.
Studenții de la Portland State University nu sunt învățați să gândească. Mai degrabă, ei sunt instruiți să imite certitudinea morală a ideologilor. Profesorii și administratorii au abdicat de la misiunea universității, de căutare a adevărului, și conduc în schimb spre intoleranță față de convingeri și opinii divergente. Acest lucru a creat o cultură a ofensei în care elevii au ajuns să se teamă să vorbească deschis și sincer.
Am observat destul de devreme semne ale lipsei de liberalism care a înghițit acum pe deplin academia din Portland. Am asistat la refuzul studenților de a dialoga cu cei cu puncte de vedere diferite. Întrebările adresate de profesori în cadrul sesiunilor de diversitate, care contestau narațiunile aprobate, au fost respinse instantaneu. Cei care au cerut dovezi justificative pentru noile politici instituționale au fost acuzați de micro-agresiuni. Iar profesorii au fost acuzați de fanatism pentru că au dat ca temă texte canonice scrise de filosofi care, din întâmplare, au fost europeni și de gen masculin.
La început, nu mi-am dat seama cât de sistemic era lucrul acesta și am crezut că pot investiga această nouă cultură. Așa că am început să pun întrebări. Care sunt dovezile că avertismentele declanșatoare și spațiile sigure contribuie la educația studenților? De ce ar trebui să fie conștiința rasială lentila prin care privim rolul nostru ca educatori? Cum am decis că „însușirea culturii“ este imorală?
Spre deosebire de colegii mei, am pus aceste întrebări cu voce tare și în public.
Am decis să studiez noile valori care acaparau Portland State și atâtea alte instituții de învățământ – valori care sună minunat, precum diversitatea, echitatea și incluziunea, dar care se prea poate să fie chiar opusul. Cu cât citeam mai mult materialul principalelor surse, produs de teoreticienii critici, cu atât mai mult suspectam că, de fapt, concluziile lor reflectă postulatele unei ideologii, nu informații bazate pe dovezi.
Am început să colaborez cu grupuri de studenți care aveau preocupări similare și am adus oratori care să exploreze aceste subiecte dintr-o perspectivă critică. Și mi-a devenit din ce în ce mai clar că incidentele de lipsă de liberalism la care asistasem de-a lungul anilor nu erau doar evenimente izolate, ci făceau parte dintr-o problemă existentă la nivelul întregii instituții.
Cu cât am vorbit mai mult despre aceste lucruri, cu atât am avut parte de mai multe represalii.
La începutul anului universitar 2016-2017, un fost student s-a plâns de mine, iar universitatea a inițiat o investigație conform Titlului IX. (Investigațiile în baza Titlului IX fac parte din legea federală menită să protejeze „persoanele împotriva discriminării bazate pe sex, în cadrul programelor educaționale sau al activităților care primesc asistență financiară federală.“) Acuzatorul meu, un bărbat alb, a ridicat o mulțime de acuzații nefondate împotriva mea, pe care regulile de confidențialitate ale universității îmi interzic din păcate să le detaliez. Ce pot să împărtășesc este că studenții mei care au fost intervievați în timpul procesului mi-au spus că anchetatorul responsabil de investigație i-a întrebat dacă știu că îmi bat soția și copiii. Această acuzație îngrozitoare a devenit în curând un zvon răspândit la scară largă.
În cadrul investigațiilor Titlul IX nu există dreptul la un proces echitabil, așa că nu am avut acces la acuzațiile specifice, posibilitatea de a-mi confrunta acuzatorul și nu am avut ocazia să mă apăr. În cele din urmă, rezultatele anchetei au fost dezvăluite, în decembrie 2017. Iată ultimele două propoziții ale raportului: „Global Diversity & Inclusion constată că nu există suficiente dovezi că Boghossian a încălcat politica Prohibited Discrimination & Harassment a PSU. GDI recomandă ca Boghossian să primească consiliere.“
Nu numai că nu a existat nici o scuză oficială pentru acuzațiile false, ci anchetatorul mi-a mai spus că pe viitor nu aveam voie să-mi exprim părerea despre „clasele protejate“ sau să predau în așa fel încât opinia mea cu privire la clasele protejate ar putea fi dedusă – o concluzie bizară la niște acuzații absurde. Universitățile pot impune conformarea ideologică doar prin amenințarea cu astfel de investigații.
În cele din urmă am fost convins că studiile corupte erau responsabile de justificarea abaterilor radicale de la rolul tradițional al școlilor de științe umaniste și de la civilitatea de bază în campus. Exista o nevoie urgentă de a demonstra că lucrările la modă din punct de vedere moral – oricât de absurde erau – puteau fi publicate. Am crezut atunci că, dacă expun defectele teoretice ale acestor lucrări, aș putea ajuta comunitatea universitară să evite construirea unor edificii pe un teren atât de instabil.
Prin urmare, în 2017, am co-publicat o lucrare intenționat distorsionată, revizuită de către colegi, care ataca noua ortodoxie. Titlul său era: „The Conceptual Penis as a Social Construct“. Acest exemplu de pseudo-studiu, care a fost publicat în Cogent Social Sciences, afirma că organele masculine sunt produse ale minții umane și sunt responsabile de schimbările climatice. Imediat după aceea, am anunțat că articolul era o farsă ce avea scopul de a revela defectele sistemelor de evaluare inter pares și al publicațiilor academice.
La scurt timp după aceea, a început să apară în două băi lângă departamentul de filozofie semnul svasticii, cu numele meu sub el. De asemenea, a apărut ocazional și pe ușa de la biroul meu, într-una din dăți însoțit de pungi cu fecale. Universitatea noastră nu a zis nimic. Când a acționat, a făcut-o împotriva mea, nu a făptașilor.
Am continuat să cred, poate naiv, că, dacă aș expune ideea greșită pe care se bazau noile valori ale Portland State, aș putea trezi universitatea din nebunia în care se adâncise. În 2018, am fost co-autor la o serie de articole absurde sau respingătoare din punct de vedere moral, revizuite de colegi, în reviste care se concentrau pe probleme de rasă și gen. Într-unul dintre ele susțineam că exista o epidemie de viol al câinilor în parcurile pentru câini și am propus să punem bărbații în lesă așa cum îi punem și pe câini. Scopul nostru era să arătăm că anumite tipuri de „studii“ nu au ca scop aflarea adevărului, ci promovarea nemulțumirilor sociale. Această mentalitate nu este științifică și nu este riguroasă.
Administratorii și profesorii au fost atât de supărați de aceste lucrări, încât au publicat un articol anonim în ziarul studențesc, iar Portland State a adus acuzații oficiale împotriva mea. Acuzația lor? „Conduită necorespunzătoare în cercetare“ bazată pe premisa absurdă că editorii revistelor care au acceptat articolele noastre intenționat bolnave erau „subiecți umani“. Am fost găsit vinovat de faptul că nu am primit aprobarea de a experimenta pe subiecți umani.
Între timp, intoleranța ideologică a continuat să se intensifice în cadrul Portland State University. În martie 2018, un profesor titular a întrerupt o discuție publică pe care o țineam cu autoarea Christina Hoff Sommers și biologii evoluționiști Bret Weinstein și Heather Heying. În iunie 2018, cineva a declanșat alarma de incendiu în timpul conversației pe care o aveam cu renumitul critic cultural Carl Benjamin. În octombrie 2018, un activist a scos firele difuzorului pentru a întrerupe o întrunire cu fostul inginer Google, James Damore. Universitatea nu a făcut nimic pentru a stopa sau aborda acest comportament. Nimeni nu a fost pedepsit sau sancționat disciplinar.
Pentru mine, anii care au urmat au fost marcați de hărțuire continuă. Găseam în campus fluturași cu mine, în care aveam desenat un nas de Pinocchio. Am fost scuipat și amenințat de trecători în timp ce mergeam spre sala de clasă. Am fost informat de elevi că propriii mei colegii le spuneau să evite cursurile mele. Și, desigur, am fost supus mai multor investigații.
Aș vrea să pot spune că ceea ce descriu nu m-a afectat pe plan personal. Dar a avut exact efectul intenționat: un mediu de muncă din ce în ce mai intolerabil și fără protecția titularizării.
Dar nu despre mine este vorba. Ci despre tipul de instituții pe care le dorim și valorile pe care le alegem. Orice idee care a promovat libertatea umană a fost întotdeauna, și fără greș, condamnată inițial. Ca indivizi, de multe ori pare că suntem incapabili să ne amintim această lecție, dar tocmai pentru asta există instituțiile noastre: să ne reamintească că libertatea de a pune întrebări este dreptul nostru fundamental. Instituțiile de învățământ ar trebui să ne reamintească că acest drept este, în același timp, și datoria noastră.
Universitatea de Stat din Portland nu a reușit să își îndeplinească această îndatorire. Prin urmare, i-a trădat nu numai pe studenții săi, ci și publicul care o susține. Deși sunt recunoscător pentru oportunitatea de a preda la Portland State de peste un deceniu, mi-a devenit clar că această instituție nu este un loc pentru oamenii care vor să gândească liber și să analizeze ideile.
Nu acesta este deznodământul pe care mi l-am dorit. Dar mă simt obligat moral să fac această alegere. De zece ani, mi-am învățat studenții despre importanța de a trăi conform propriilor principii. Unul dintre ale mele este să apărăm sistemul nostru de educație liberală de cei care încearcă să-l distrugă. Cine aș fi eu dacă nu aș face-o?
Cu sinceritate,
Peter Boghossian
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS