MICUL SAMARITEAN – Raport al dăruinței: ÎN LOC DE GHIOCEI

MICUL SAMARITEAN – Raport al dăruinței: ÎN LOC DE GHIOCEI

MICUL SAMARITEAN – Raport al dăruinței: ÎN LOC DE GHIOCEI

 

Dragă Steven, din nou şi din nou, în fiecare secundă din săptămână, te cofrunti cu o mare provocare, o nouă ediţie a ziarului „Tribuna Românească” cunoscut nouă ca „Romanian Tribune”, încercând să umpli aceste pagini cu informaţii adunate de la comunitatea din Chicago, sau din România, ori din întreaga lume, dar care sunt importante şi utile pentru societatea, căreia îi sunt adresate.

Eu îţi mulţumesc pentru că întotdeauna ne-ai oferit un spaţiu pe paginile revistei tale, pentru care slăvit să fie Domnul, ai ajuns la 300 de ediţii!

Dacă ar fi să cântărim câte kilograme de hârtie au tras la cântar cele 300 de ediţii, cifrele ar fi fabuloase. Este important ceea ce ai scris şi ştiu că întotdeauna ai selectat ceea ce este mai bun şi mai necesar, nu doar pentru informaţie, ci şi pentru inspiraţie  şi de ce să nu recunoaştem, ca şi creştini: te-ai gândit că ceea ce pui în acel ziar, va stârni interes în rândurile cititorilor de a-şi exprima opinia, de a se angaja în soluţionarea problemelor prezentate. Iată de ce am considerat “Romanian Tribune”, pentru „Micul Samaritean”,ca şi un port în care această corabie navighează deja de 30 de ani, prin furtuni şi prin valuri, ca să poată sluji nevoilor celor din ţară din care am plecat şi din împrejurimi.

„Romanian Tribune” a fost întotdeauna pentru mine asemenea unui port în care să ancorez şi prin intermediul tău să pot comunica cititorilor realizările, izbânzile şi provocările cu care se confruntă  Misiunea „Micul Samaritean”. Aceasta este imaginea şi dimensiunea pe care o am şi o văd atunci când mă refer la „Romanian Tribune”.

Încă o dată: Domnul să te binecuvânteze pe tine şi în primul rând familia ta, dar şi pe toţi cei care au participat la apariţia celor 300 de ediţii şi să te ajute în continuare! De asemenea mă gândesc la tine, Steven şi sincer să fiu, mă simt vinovat, când ştiu că trebuie să aduni articolele şi să le potriveşti în pagina, aproape niciodată înainte de miezul nopţii. Spun asta, în speranţa că cititorii vor înţelege şi vor aprecia sacrificiul şi pasiunea ta, dar şi a familiei, pentru această lucrare, care se comprimă în două cuvinte „Romanian Tribune”.

Vreau să-mi exprim mulţumirea şi aprecierea pentru orice biserică, care acceptă ca tu să-ţi pui ziarele la intrare, inclusiv şi  pentru toţi acei care au sponsorizat apariția și distribuția gratuită a ziarului „Romanian Tribune”.

Steven, suntem acum deja în martie 2018 şi suntem mai în vârstă, poate avem mai multă maturitate în înţelegerea lucrurilor şi mă gândesc: „Ce a rămas? Care este platforma, scopul ziarului „Romanian Tribune”?

Să fie încă o publicaţie de divertisment, tipărită azi, când degetele şi ochii majorităţii sunt pe noile dispositive şi ating ecranul laptopului, al tabletei sau al telefonului?”. Poate, de acum încolo, „Romanian Tribune” o să aibă un apel şi un răspuns, o mai mare înţelegere, apreciere şi chiar implicare din partea cititorilor.

Steven, eu, Florin, îţi spun: „Prietenul meu, aceasta e chemarea pe care Dumnezeu ţi-a dat-o ție!”. Tu ai fost cel care ai adunat oamenii, la fel ca şi mine, în Chicago, la unitate pentru anumite scopuri şi ai făcut-o neobosit, de atâţia ani, în comunitatea din care faci parte şi în care ai rămas. Am şi ceva personal în legătură cu aceasta,faptul că „Micul Samaritean” în America a fost lansat şi promovat în comunitatea din Chicago. Acum am familii şi biserici care sunt deschise faţă de lucrarea misiunii  şi îmi spun că oricând sunt binevenit să vin şi să-mpărtășesc despre activitatea noastră, deşi la altele, aştept de 2 sau 3 ani o programare de 5-7 minute.

Dragă Steven, Chicago în America este „dragostea dintâi” pentru lucrarea „Micului Samaritean”. Aceasta a fost introducerea şi dacă tot am ajuns în port cu corabia, care pare să fie naufragiată, trebuie să spun că Cel care o conduce este Domnul. El nu falimentează . El nu naufragiază. Poposesc pe paginile publicaţiei tale cu unele veşti de pe ogor şi poate e paradoxal, nu sunt multe din neamul din care m-a scos Dumnezeu, din România, ci sunt din acelaşi neam, de dincolo de Prut, care vorbeşte aceeaşi limbă dulce românească, din Moldova şi Bucovina.

Fiecare zi la „Micul Samaritean” este o provocare, pentru că sunt nevoi multe şi n-aş vrea să văd pe nimeni în postura celor angajaţi, care primesc atâtea cereri disperate cu nevoi de ajutor şi de intervenţie, pentru că atunci când se uită, fie în visterie, fie în cămară, ei nu văd decât 2 peşti şi 5 pâini. Acestă minune a înmulţirii celor 2 peşti şi 5 pâini se repetă pentru noi de 30 de ani, iar pentru ei, în fiecare zi.

Chiar mă bucur, Steven, că ai venit în Moldova şi ai văzut ceea ce mulţi nu bănuiesc, că dincolo de Prut este un ţinut în care sunt fraţii noștri, majoritatea care trăiesc şi slujesc pe Dumnezeu, care vorbesc aceeaşi limbă, care au nevoie de ajutor. Dă-mi voie să spun că eu am sperat şi s-a şi întâmplat asta: mângâierea lor, ajutoarele umanitare au venit, o anumită parte, de la comunitatea Americană din SUA, prin „Micul Samaritean”,dar în decursul multor ani, din partea comunităţii româneşti din America. Voi spune ceva ce n-am mai afirmat nici o dată în scris şi anume că în ultimii 15ani sau în ultimii 10 ani, suportul din partea comunităţii româneşti a scăzut dramatic. Ştiu, însă, dragă Steven, că Dumnezeu e în control! Ce crezi că a pregătit El?  Moldovenii care au venit în America şi au format comunităţi în anumite state, cu sacrificiu şi cu puţinele lor resurse, s-au alăturat Misiunii „Micul Samaritean” şi ne ajută, pentru că ei ştiu ce  a făcut „Micul Samaritean” pentru Moldova, pentru cei care sunt acolo şi ei ştiu că pot avea un impact pozitiv pentru cei care au rămas în ţară.

Iar mecanismul este simplu: sunt cei pe care-i slujim acolo şi sunt cei care lucrează pentru „Micul Samaritean”(unii din ei, timp de 28 de ani), care au devenit ca şi un balsam pentru cei pe care-i vizitează, îi îndestulează şi-i binecuvântează.

Al doilea aspect este „Micul Samaritean”, aici, în America: suntem prea puţini ca şi personal administrativ.

Al treilea, sunt suporterii noștri care participă.

Toate sunt legate ca şi mădulare într-un singur trup. Când tu-mi oferi o pagină sau chiar două pagini în „Romanian Tribune”, eu închid ochii şi mă gândesc la nevoile din Moldova, începând cu cei care sunt disperaţi, fără cărbuni şi lemne, fără mâncare, desculţi, în spitale, la oncologie, până la cei care sunt frământaţi spiritual, neînţeleşi, părăsiţi, dar pentru care Radio „Micul Samaritean”este o mare mângâiere. Atunci mă gândesc la câţi oare din cei ce vor citi aceste pagini vor zice: „Vreau să fac ceva pentru cei din Moldova, din Bucovina, nu pentru Florin, nu pentru Steven Bonica sau pentru „Romanian Tribune.”?

Dragă Steven, noi am fost aleşi, selectaţi şi poate (să mă ierte teologii),forţaţi să fim vase şi instrumente prin care Dumnezeu să-şi desăvârşească lucrarea, Acel Dumnezeu, care a venit prin Isus Hristos, Acel Isus, care S-a identificat cu săracii, cu văduvele şi cu orfanii.

Din păcate, Moldova, datorită sferei geo-politice, a avut, are şi va avea încă de suferit, fiind pe terenul intereselor Rusiei şi ale Vestului, ale intereselor NATO şi aceasta influenţează deciziile politice, economice, dar şi atâtea alte lucruri, care la urma urmei, au consecinţe nefavorabile pentru omul de rând, pentru văduvă şi pentru săracul, care trăiesc pe acele meleaguri.

Florin Pindic-Blaj

MĂRTURII ȘI MULȚUMIRI

* *

Familia Cucu, este o familie cu patru copii, au o fiică Maricica, care este invalidă și e în scaun cu rotile. S-au bucurat mult văzându-ne intrând pe poartă cu sacii de cărbuni: „Vă mulțumim că ne-ați adus cărbuni și alimente. Pentru noi este un mare ajutor! Pensia de invaliditate este mică, prețurile cresc și nu putem face față necesităților, dar ne bucurăm că Dumnezeu a trimis pe „Micul Samaritean” și deja de doi ani noi suntem ajutați! Niciodată așa ceva nu a fost în satul nostru, chiar e o minune de la Domnul ca tot satul să primescă alimente! Vă mulțumim și să vă dea Domnul sănătate și fericire in familii!”

* *

Doamna Angela din satul Malcoci are doi copii (12 și 5 ani). Soțul i-a părăsit și i-a lăsat fără susținere. În seara zilei de 29 ianuarie, pe când ea era la serviciu, iar copiii acasă, a luat foc casa. Băiatul a reușit să o i-a în brațe pe surioară, să iasă din casa în flăcări fugind la vecini. Casa a ars în întregime. O familie din sat le-a oferit o căsuță bătrânească să locuiască temporar.  Le-am oferit cărbuni, pături calde, haine și alimente. Mare bucurie împletită cu lacrimi a fost pe fața lor, văzând cărbunii și celelalte bunuri. Angela a mulțumit si ne-a zis: „Tare mă îngrijora faptul cum vom ieși din iarnă dacă nu avem de foc, însă  Dumnezeu a auzit strigătul nostru, v-a trimis pe voi să ne ajutați în acest necaz. Vă mulțumesc din suflet pentru că ne-ați luat  povară ce greu mă apăsa.”

* *

Tatiana este o mamă rămasă singură cu 6 copii, locuiește într-un sat din nordul Moldovei. Stau într-o căsuță veche, bătrânească. Mama nu are un loc de muncă și nici nu poate lucra deoarece copilul bolnav are nevoie de îngrijire 24 din 24 de ore. Copiii ceilalți sunt la școală și la grădiniță, necesită haine, încălțăminte, rechizite școlare și alimente. Nu e deloc ușor pentru o mamă singură fără venit să întrețină o familie.  Cea mai mare nevoie, acum iarna, este pentru cărbuni și lemne de foc pentru încălzit. Căsuța cu 6 copii și o mamă surmenată trebuie încălzită. Tatiana nu își permite să cumpere, deoarece nu are cu ce. „Micul Samaritean” a venit cu răspunsul la rugăciunile și nevoia lor exact la timp, ducându-le cărbuni și lemne. Tatiana și copiii au mulțumit „Micului Samaritean” pentru mâna de ajutor oferită.

* *

Spitalul oncologic pentru copii din Chişinău este o destinaţie la care mergem de ceva timp şi de unde ieşim cu inimile sfîşiate de durere şi tristeţe de fiecare dată. Proiectul are scopul de a le duce puţină lumină şi speranţă în inimile micilor pacienţi cît şi părinţilor lor. Ca orice copii, micuții bolnavi se bucură mult de cadouri. Le-am dăruit o geantă care conţinea  toată gama de produse igienice incluzînd de la cele mai mici necesități: perie de dinţi şi pastă de dinţi, șampon, și săpun, pînă la  set de prosoape, plapume, şosete, baticuri, etc.  Şi pentru a-i trata ca pe nişte copii sănătoşi cu scopul să uite pentru câteva clipe de boală le-am dus şi dulciuri şi jucării noi. Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să ne ajute să continuăm  această importantă lucrare de a duce alinare si susţinere acestor micuţi necăjiţi.

* *

Bătrânul Ion din satul Malcoci, este invalid locuiește singur, nu are nici curent electric. În urma unor traume avute cu ani în urmă, sănătatea lui s-a înrăutățit.Trăiește din mila vecinilor. Cand am intrat în curtea lui, el tocmai tăia ultimul pom fructifer, să facă puțin foc să nu înghețe. Văzând sacii cu cărbuni, sprijinindu-se anevoios pe baston, s-a apropiat să-i pipăie: „Cărbuni! Acum oasele mele  se vor încălzi și voi putea dormi la cald, că tare mult frig am mai îndurat!  E greu… rar când cineva îmi mai deschide ușa, unica mea mângâiere este postul de Radio „Micul Samaritean”. Cu el mă culc și tot cu el mă scol. Tare îmi alină suferințele și mă ajută în crunta mea singurătate. Vă mulțumesc din toată inima și bunul Dumnezeu să vă dea sănătate!  Vă mulțumesc”!

* *

Soarta Olesei este drastică…. Mama a abandonat-o chiar la naștere astfel că ea a crescut în orfelinat. Ani la rând a stat cu dor și lacrimi să vină mama. După orfelinat Olesea s-a angajat să lucreze la o grădiniță. Între timp  a căutat-o pe mama ei. Durerea și mare a fost în momentul în care a găsit-o, dar mama a respins-o a doua oară zicând să nu o mai contacteze. Auzind aceste vorbe Olesea a rămas înmărmurită, cu inima zdrobită de durere și sufletul rănit pentru totdeauna. În urma acestui mare stres, a ajuns  într-un cărucior cu rotile. Fericirea și alinarea ei este Radio „Micul Samaritean” care a devenit familia ei. „Mulțumesc oamenilor care s-au gândit să facă așa un radio care să ne dea alinare și speranță, mai ales pentru noi oamenii cu dizabilități.”

* *

Acțiunile caritabile ale misiunii, „Micul Samaritean” împletite cu mesajele pline de speranță ale radioului sunt o mare binecuvântare pentru întreaga audienţă a Evangheliei, aducând fapte pline de dragoste și căldură nu doar vorbe și încurajări prin intermediul undelor radio pentru absolut orice locuitor al Moldovei. Credința oamenilor este zidită și tot mai ancorată în Dumnezeu văzându-i dragostea ce ne împinge pe toți la acțiune. Nădăjduim ca și acest raport să vă ajute să înțelegeți ardoarea cu care slujim prin Harul Domnului și dorința noastră de a rămâne statornici și a puea răspunde numeroaselor apeluri disperate de ajutor. Astfel, atât cât vor exista resurse ne bucurăm să putem fi parte din soluția și răspunsul rugăciunilor acestor oameni necăjiți.

Cei ce doriți să sprijiniți proiectele umanitare ale Misiunii Micul Samaritean sunteți rugați să contactați sediul din SUA.

Little Samaritan Mission
P.O. Box 430
Hallandale, FL 33008
(828) 396-2220
www.LSMglobal.org

 

Articol apărut în ediția tipărită nr. 301/2018

COMMENTS

WORDPRESS: 0