HomeActualitățiActualități Americane

Raportul IG confirmă că Obama a mințit în legătură cu e-mailurile lui Hillary Clinton

Raportul IG confirmă că Obama a mințit în legătură cu e-mailurile lui Hillary Clinton

Un aspect al raportului Inspectorului General cu privire la gestionarea investigației e-mailurilor lui Hillary Clinton de către FBI, a fost pus în umb

Un aspect al raportului Inspectorului General cu privire la gestionarea investigației e-mailurilor lui Hillary Clinton de către FBI, a fost pus în umbră de mass-media. Faptul că președintele Barack Obama a mințit poporul american când a afirmat că doar a auzit că Hillary Clinton a folosit un server de e-mail neautorizat, nesigur, neguvernamental în timp ce ocupa funcția de Secretar de Stat.

În martie 2015, când scandalul e-mailurilor lui Clinton izbucnea, corespondentul CBS la Casa Albă, Bill Plante, l-a întrebat pe Obama despre informațiile pe care le are pe acest subiect.

Plante: Domnule Președinte, când ați aflat pentru prima dată că Hillary Clinton a folosit un sistem de e-mail în afara guvernului Statelor Unite pentru afaceri oficiale în timp ce era Secretar de Stat?

Obama: În același timp cu toți ceilalți, de la știri.

Dar lucrurile nu stau așa.

Sean Davis, la The Federalist, a văzut adnotările care arătau implicarea lui Obama. „Analiștii FBI și Procurorul 2 ne-au declarat că fostul președinte Barack Obama era unul dintre cele 13 persoane cu care Clinton a avut contact direct prin intermediul contului clintonemail.com”, se arată în nota de subsol a raportului, la pagina 89. „Obama, ca și alți oficiali guvernamentali de rang înalt, a folosit un pseudonim pentru numele de utilizator pe contul său oficial de e-mail guvernamental”.

De curând l-am intervievat pe Davis pe această temă:

„Da, este ceva ce am suspectat de ceva vreme, dar cred că este prima dată când se confirmă”.

Potrivit Inspectorului General, Obama a fost unul dintre cele 13 persoane cu care Clinton a fost în contact direct prin e-mail și de fapt, Clinton chiar i-a trimis un e-mail direct, potrivit raportului, de pe teritoriul unui adversar străin. Acest lucru este important, pentru că anterior Obama a susținut că în poziția de președinte, a aflat pentru prima dată de e-mailul secret al lui Clinton de pe paginile ziarelor, la fel ca restul.. Știm că acest lucru nu e adevărat. De fapt, este aproape sigur o minciună și ne dă o idee în legătură cu motivul pentru care nu a existat niciodată o acuzație împotriva ei, pentru că FBI și DOJ nu ar fi putut s-o urmărească pentru utilizarea sau folosirea greșită a informațiilor clasificate în timp ce președintele a făcut același lucru, în același timp. Deci este o bombă destul de cutremurătoare în acel raport, în ceea ce mă privește.

De ce este acest lucru important?

La începutul acestui an, Andrew McCarthy, National Review, a remarcat că informațiile și culpabilitatea lui Obama în schema de e-mail a lui Clinton au fost un factor cheie motivator în decizia lui Comey de a o exonera pe Clinton:

Dacă Hillary Clinton ar fi fost pusă sub acuzare, implicarea culpabilă a lui Obama ar fi fost evidentă. În orice urmărire penală a lui Clinton, e-mailurile Clinton-Obama ar fi fost în centrul atenției. Pentru urmărirea penală, acestea ar fi reprezentat mai multe dovezi ale unei utilizări intenționat (sau, dacă preferați, o gravă neglijență) greșite a datelor secrete. Mai semnificativ, pentru apărarea lui Clinton, acestea ar arăta că Obama a fost complice în conduita lui Clinton și totuși nu a fost supus unei puneri sub acuzare penale.

Tocmai de aceea o asemenea acuzare a lui Hillary Clinton nu se va întâmpla niciodată. Cele mai recente dezvăluiri ale mesajelor text dintre agenții FBI Peter Strzok și concubina sa, avocatul FBI Lisa Page, demonstrează acest lucru.

Larry O’Connor
The Washington Times
Sursa: The Washington Times

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0