Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a ieşit oficial din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020 la ora 23:00 GMT, după 47 de ani de la ad
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a ieşit oficial din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020 la ora 23:00 GMT, după 47 de ani de la aderare, fiind prima ţară care iese din blocul comunitar.
În cea mai mare schimbare de orientare geopolitică de la pierderea imperiului său global, Regatul Unit a ieşit din Uniunea Europeană, într-un pas catalogat de prim-ministrul Boris Johnson drept „începutul unei noi ere”.
De data asta s-a terminat, scrie şi France Presse. Au fost necesari trei ani şi jumătate de dispute în familie şi invective în Parlament pentru acest mare salt în necunoscut, votat cu 52% de britanici în 2016, să se concretizeze. Regatul Unit trebuie să se înhame acum la sarcina dificilă de a-şi reconstrui relaţiile cu blocul redus la 27 de membri, dar şi marile puteri precum Statele Unite.
Mii de susţinători ai Brexitului s-au adunat în faţa parlamentului britanic, agitând steaguri, cântând şi petrecând, într-un amestec de nostalgie, patriotism şi sfidare. Oamenii au început numărătoarea inversă cu treizeci de secunde înainte de ora locală 23.00, iar când Brexit-ul a devenit oficial au aplaudat şi au lansat baloane spre cer. Unii dintre britanicii prezenţi au cântat „God Save the Queen”, ale cărui cuvinte au fost proiectate pe un ecran uriaş, iar alţii s-au îmbrăţişat în fumul artificiilor. Mulţi dintre ei au strigat “Libertate!”, potrivit France Presse.
„Războiul acesta s-a terminat: am învins”, a declarat Nigel Farage, unul dintre cei mai proeminenţi susţinătorii ai Brexit-ului, în faţa mulţimii adunate la Westminster. „Este cel mai important moment din istoria naţiunii noastre măreţe”, a adăugat el.
Premierul Boris Johnson, un susţinător fervent al Brexit-ului, a sărbătorit evenimentul cu o recepţie modestă cu vin spumant britanic şi specialităţi culinare britanice.
De sâmbătă 1 februarie, Regatul Unit este considerat o ţară terţă, europarlamentarii săi încetează să facă parte din Parlamentul European, iar miniştrii nu vor mai participa la consilii cu omologii europeni.
Odată cu ieşirea din UE, decisă prin referendum la 23 iunie 2016 şi amânată de mai multe ori, începe o perioadă de tranziţie post-Brexit care se va încheia pe 31 decembrie 2020, timp în care Londra şi Bruxellesul vor trebui să negocieze relaţia lor viitoare.
Pentru cetăţeni puţine lucruri se vor schimba în acest interval de timp, când Regatul Unit va continua să aplice regulile blocului comunitar, chiar dacă nu va mai participa la procesul decizional al UE.
Prin plecarea a 66 de milioane de locuitori, populaţia UE se va reduce la 446 de milioane. Teritoriul Uniunii Europene va scădea cu 5,5%. De la 1 februarie, Parlamentul European va avea 705 membri, comparativ cu 751 (numărul maxim permis de tratatele UE) înaintea retragerii Regatului Unit. Din cele 73 de mandate care au aparţinut Regatului Unit, 27 au fost redistribuite altor state, în timp ce restul de 46 vor fi păstrate pentru potenţiale extinderi în viitor.
AGERPRES
COMMENTS