Religia sprijină democrația, dar este suficient să avem doar democrație?

Atunci când ne întrebăm despre relația dintre religie și democrație, așa cum mulți își pun în prezent întrebări, putem să o facem din mai multe perspective, analizează Bryan McGraw pentru Public Discourse.

Ne-am putea întreba despre contribuția istorică a religiei la practicile și ideile care animă politica democratică. Am putea să ne întrebăm despre modul în care religia influențează opiniile politice ale indivizilor și grupurilor – sau, invers, despre modul în care aderarea la opinii politice democratice influențează convingerile religioase ale indivizilor și grupurilor.

Am putea să ne punem întrebări legat de modul în care democrațiile se folosesc de semnificațiile și simbolurile religioase sau, poate, uneori, le subminează. Și așa mai departe.

În cartea sa din 2021, Why Religion Is Good for American Democracy, Robert Wuthnow, eminent sociolog la Princeton specializat pe religie, abordează subiectul dintr-o perspectivă diferită: el analizează modurile în care religia a contribuit la democrația americană în ultimul secol – nu doar ca punct de origine pentru ideile politice, ci, poate mai important, ca incubator și vehicul al acțiunii politice.

Trecând în revistă diferitele roluri pe care grupurile religioase le-au jucat în dezbaterile pe tema New Deal, război, drepturile civile, protecția socială, politica economică și Covid-19, Wuthnow analizează în detaliu modul în care grupurile religioase au contribuit la transpunerea opiniilor diverse ale americanilor în dezbaterile politice la nivel național.

Pentru cei familiarizați cu traiectoria politicii americane din secolul XX și cu modul în care s-au implicat grupurile religioase, o mare parte din carte poate părea destul de banală. Nu este surprinzător faptul că au existat o mulțime de pacifiști religioși în perioada interbelică (și, practic, până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial).

De asemenea, nimeni nu ar trebui să fie șocat de faptul că grupurile religioase au manifestat opinii puternice cu privire la reforma privind asistența socială din anii 1990 sau la dezbaterile privind imigrația.

Și acesta este practic lucrul asupra căruia Wuthnow încearcă să atragă atenția: faptul că grupurile religioase iau parte la procesul democratic în același mod în care o fac și alte grupuri este motivul pentru care religia a fost benefică democrației americane, în special având în vedere că religia americană include atât de multă diversitate.

Și iată ce face ca această carte să fie deosebită: din perspectiva lui Wuthnow, beneficiile religiei americane pentru democrație decurg din diversitatea sa. Deoarece există atât de multe religii și confesiuni, secte și subdiviziuni în cadrul acestor religii, acestea oferă în consecință puncte de vedere diverse asupra întregii game de subiecte politice.

Observând acest lucru, Wuthnow pune cu abilitatea lucrurile cap la cap și arată ce rol are religia în disputele noastre democratice.

Grupurile religioase sunt obișnuite cu situațiile conflictuale, înfruntările și dezacordurile, iar istoricul și experiența lor îndelungată pe tema argumentării ajută la extinderea și revigorarea dezbaterii democratice.

Dar perspectiva sa distinctă este, totodată, un aspect care ne-ar putea îngrijora puțin legat de teoria sa. El operează dintr-o perspectivă asupra democrației care mi se pare sărăcăcioasă, în mare parte pentru că încearcă să aibă în vedere doar democrația.

Argumentul lui Wuthnow că religia este un factor benefic pentru democrația americană se bazează pe ideea că democrația este o ordine politică fundamental agonistică. Prin aceasta, el vrea să spună că este un sistem de guvernare în care indivizii și grupurile se contrazic unii pe alții pe toată gama de probleme politice.

Pentru agoniștii democratici, încercările de a elimina o chestiune din dezbatere considerând subiectul închis sunt considerate ele însele nedemocratice și servesc de obicei intereselor celor ce dețin puterea, statutul și banii.

Wuthnow este dornic să demonstreze mai ales că, chiar și atunci când religia aduce în prim-plan puncte de vedere care nu prea sunt îndrăgite în societatea politicoasă, acestea sunt totuși utile, deoarece sunt opinii reale pe care le au cetățenii.

Iar democrația exact asta înseamnă, să dezbați și apoi să decizi cu care dintre opiniile cetățenilor rezonezi. Altfel spus, religia este benefică pentru că ajută democrația să funcționeze mai eficient.

Citește și Viziunea lui Lincoln despre democrație

Dar ce se întâmplă dacă aceste opinii sunt greșite? Dacă aceste opinii sunt rele în sensul că urmăresc să autorizeze subjugarea sau chiar uciderea unor întregi categorii de oameni? Dacă aceste opinii sunt rele în sensul că urmăresc să îngreuneze capacitatea altora de a-și exprima și ei opiniile?

Problema cu democrația agonistă este că, prea adesea, îi lipsesc criteriile necesare pentru a limita agonismul, cu excepția cazului în care acesta pare să corespundă unei anumite înțelegeri cu privire la ceea ce ar trebui să fie viața democratică.

Adică, niciun agonist nu este pe deplin agonist (adică fără limite), dar modul în care se stabilesc aceste limite rămâne întotdeauna destul de neclar, chiar dacă democrația noastră americană existentă este structurată în mod intenționat în așa fel încât să blocheze o parte din această dezbatere agonistă.

Wuthnow pare să înțeleagă că acest lucru reprezintă o problemă, deliberând un pic în concluzie asupra întrebării cum definim religia care preferă un fel de totalitoritarism politic – o abordare categoric nedemocratică a politicii. Dar nu prea are răspunsuri în această privință.

Ceea ce poate că este de fapt și ideea, deoarece pentru Wuthnow, scopul democrației nu este de a ajunge să fim o țară perfectă, ci de a învăța cum să ne contestăm opiniile – nu să ne rezolvăm diferențele – prin organizare, argumentație, alegeri și vot.

Destul de corect. Dar, în ceea ce mă privește, mi se pare o concepție prea fragilă despre democrație, o concepție care se încrede prea mult, dacă pot să mă exprim astfel, în procesul democratic ca atare.

Este bine și corect să scoatem în evidență faptul că organizațiile religioase oferă concetățenilor lor idei legat de felul în care ar trebui să ne guvernăm, și nu există un substitut real pentru democrație în realizarea acestui lucru.

Dar trebuie, de asemenea, să ne gândim mult mai serios la rezultatele la care ne pot duce democrațiile noastre și să recunoaștem că a ne concentra doar asupra sistemelor de dezbatere – democrația ca agonistică simpliciter – nu este suficientă.

Traducere și adaptare
Tribuna.US