Rep. Mo Brooks (R-Ala.), liderul republican al unui plan de contestare a voturilor Colegiului Electoral din 6 ianuarie, a declarat că „zeci“ de membri
Rep. Mo Brooks (R-Ala.), liderul republican al unui plan de contestare a voturilor Colegiului Electoral din 6 ianuarie, a declarat că „zeci“ de membri ai Camerei vor susține o acțiune de obiecție, anunță The Epoch Times.
„Sunt zeci de membri în Camera Reprezentanților care au ajuns la concluzia la care am ajuns și eu; vom introduce și susține obiecții la voturile Colegiului Electoral“, a declarat Brooks pentru Fox News în 28 decembrie.
Acțiunea, care trebuie să aibă loc în timpul sesiunii comune a Congresului din 6 ianuarie 2021, implic[ un membru al Camerei și un membru al Senatului.
Până acum, senatorul-ales Tommy Tuberville (R-Ala.) a sugerat că s-ar putea alătura lui Brooks și celorlalți parlamentari GOP ai Camerei. Senatorul Rand Paul (R-Ky.) a sugerat că e posibil să se alăture și el.
Nici Tuberville, nici Paul nu au făcut declarații publice în care să afirme clar că așa vor face.
Coordonatorul majorității Senatului, John Thune (R-Ky.), și-a exprimat părerea că acțiunea condusă de Brooks este sortită eșecului, indiferent cine i se alătură.
Între timp, Brooks a declarat în interviul de la Fox că nu este clar dacă vreun senator republican va lua parte la contestație.
„Adevărata problemă este dacă avem senatori care și-au făcut temele și au studiat ce s-a întâmplat … că au existat fraude electorale masive și furturi electorale cum nu am mai văzut în istoria americană“, a spus Brooks.
În weekend, reprezentantul Adam Kinzinger (R-Ill.), în comentariile larg mediatizate de presă, a făcut referire la încercarea lui Brooks drept „o înșelătorie“.
„Este trist mai ales faptul că avem republicani care nu sunt dispuși să-și facă temele sau nu doresc să ia decizii dure“, a spus Brooks.
„Dacă și-ar face temele, el ar înțelege că dovezile sunt copleșitoare și fie se va preda înaintea oamenilor care sprijină alegerile câștigate prin fraudă electorală, fie alege să lupte pentru țara sa în această problemă specifică.“
De săptămâni întregi, Brooks a arătat că nu renunță la planul său de a obiecta la rezultatele electorale din Pennsylvania, Michigan, Wisconsin, Georgia, Nevada și Arizona.
Procedura de contestare a fost folosită de democrați în alegerile din trecut, cea mai recentă ocazie fiind împotriva alegerii fostului președinte George W. Bush în 2004.
Brooks declarase anterior pentru The Epoch Times că el crede că votul Colegiului Electoral poate fi respins, iar rezultatul alegerilor poate fi decis în cele din urmă în Camera Reprezentanților.
În sprijinul afirmațiilor sale, Brooks a făcut referire la un raport din 2005 al Comisiei privind reforma alegerilor realizat de fostul președinte Jimmy Carter și James Baker – un fost oficial al administrației Reagan – care avertiza împotriva alegerilor fraudulente.
„Au identificat exact aceleași probleme cu care ne-am confruntat în aceste alegeri, despre care ne-au avertizat că se va întâmpla astfel“, a spus el.
Tribuna.US
COMMENTS