Republicana Winsome Sears este prima femeie de culoare aleasă într-o funcție la nivel de stat în Virginia

Republicana Winsome Sears este prima femeie de culoare aleasă într-o funcție la nivel de stat în Virginia

Înfrângerea democratului Terry McAuliffe de către Glenn Youngkin în cursa electorală pentru postul de guvernator al Virginiei nu a fost singura victorie republicană de marți seară, analizează Michael Austin într-un articol Western Journal.

Și Winsome Sears, republicana care a candidat la funcția de viceguvernator al Virginiei, a reușit să-și învingă adversarul democrat.

Sears este prima femeie de culoare care a câștigat o funcție la nivel de stat în Virginia.

Povestea vieții sale este una destul de interesantă: a emigrat în Statele Unite din Jamaica, pe când era copil, iar mai târziu s-a înrolat în Marină, potrivit Fox News.

De asemenea, înainte de a intra în politică, Sears „a construit o afacere de succes ca electrician“, a condus o lucrare religioasă într-o închisoare de bărbați și a ocupat funcția de director al unui adăpost pentru femei în cadrul Salvation Army, potrivit site-ului său de campanie.

„Vă spun că persoana la care vă uitați întruchipează visul american“, a declarat Sears unei mulțimi de susținători, în timp ce rezultatele alegerilor înclinau tot mai mult în favoarea ei.

„Când tatăl meu a venit în această țară – 11 august 1963 – era apogeul mișcării pentru drepturile civile din Jamaica. A venit și i-am spus: „Dar a fost un moment atât de nepotrivit pentru noi, de ce ai venit?“ Și a răspuns: „Pentru că America era locul unde erau locurile de muncă și oportunitățile“.

„Și avea în buzunare doar $1,75. Un dolar și 75 de cenți. A acceptat orice slujbă a putut să găsească, a făcut școală și și-a început visul american“.

Noul viceguvernator al Virginiei a continuat prin a critica pe „acei unii care vor să ne dezbine“ pe baza aspectelor rasiale.

În opinia ei, deși „ei ar dori să credem că ne-am întors în 1963“, pe când sosea tatăl ei în SUA, faptul că a câștigat alegerile este însăși dovada că vremurile s-au schimbat.

Citește și Opinie | Epocală victorie republicană în Virginia

„Putem locui unde vrem, putem lua masa unde vrem, nu mai există diferențiere. Am ales un președinte de culoare nu o dată, ci de două ori, și iată-mă acum aici pe mine, dovada vie“, a spus Sears.

„În caz că nu ați observat, sunt o persoană de culoare și așa am fost de când m-am născut. Dar nu despre asta este vorba“.

În mod ironic, în aproximativ aceeași perioadă în care Sears își ținea discursul, mulți activiști de stânga și experți politici chiar au invocat rasismul drept motiv pentru recenta noapte istorică a republicanilor.

„Privilegiul albilor nu dispare. Să așteptăm și să vedem pentru cine au votat în seara aceasta alegătorii albi din suburbiile Virginiei. Aveți vreo idee?“, scria Wajahat Ali de la The Daily Beast într-o postare pe Twitter.

Reporterul CNN Nia-Malika Henderson a atribuit rezultatele din Virginia „politicilor identitare albe“.

Mulți conservatori s-au grăbit să sublinieze că, dacă „privilegiul albilor“ și „politica identitară albă“ au avut un rol în aceste rezultate, este ciudat că o femeie de culoare a câștigat scaunul de viceguvernator, iar un cubano-americanul – republicanul Jason Miyares – a obținut postul de Procuror General, după cum a raportat Business Insider.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0