HomeActualități

Republicanii au adoptat un proiect de lege care protejează bebelușii născuți vii în urma unui avort – Democrații au votat împotrivă

Republicanii au adoptat un proiect de lege care protejează bebelușii născuți vii în urma unui avort – Democrații au votat împotrivă

Democrații din Camera Reprezentanților au votat recent, aproape în unanimitate, împotriva unui proiect de lege care să protejeze copiii născuți vii în

Democrații din Camera Reprezentanților au votat recent, aproape în unanimitate, împotriva unui proiect de lege care să protejeze copiii născuți vii în urma unor avorturi eșuate, informează Mary Margaret Olohan, Daily Signal.

Born-Alive Abortion Survivors Protection Act a fost aprobată cu 220 la 210. Legislația ar modifica Titlul 18 din Codul Statelor Unite astfel încât „interzice cadrelor medicale să nu acorde asistența medicală adecvată copiilor care supraviețuiesc unui avort sau unei tentative de avort“.

Aproape toți democrații au votat împotrivă, cu excepția a doi dintre ei: Rep. Henry Cuellar, D-Texas, care a votat în favoarea adoptării propunerii legislative, alături de republicani, și Rep. Vicente Gonzalez, D-Texas, care s-a abținut.

În discursurile rostite în plenul Camerei, democrații au descris legislația drept „extremistă, periculoasă și inutilă“, afirmând că nu susțin proiectul de lege deoarece ar impune ca un „bebeluș care se zbate pentru viața lui“ să fie transportat la un spital care ar putea fi departe, punându-i-se astfel viața în pericol, și altele asemenea.

„Acest proiect de lege reiterează în mod inutil legislația actuală care impune medicilor să ofere unui copil născut în timpul unei proceduri de avort același standard de asistență medicală pe care îl oferă oricărui alt copil“, a declarat democrata Katherine Clark, într-un e-mail adresat legislatorilor înainte de vot, în care îi îndemna să voteze împotriva propunerii.

„De asemenea, ar trece peste opinia medicală a unui medic, impunându-i să transporte nou-născutul la un spital chiar și în cazurile în care acest lucru nu este în interesul sănătății copilului“, a adăugat ea.

„În plus, proiectul de lege ar impune sancțiuni penale cadrelor medicale, inclusiv până la cinci ani de închisoare“.

Într-o declarație ulterioară votului de miercuri, președinta Susan B. Anthony List, Marjorie Dannenfelser, a condamnat opoziția democraților față de această lege.

Citește și Un grup de medici pro-viață demontează ideea „avortului ca serviciu medical“

„Cea mai sacră datorie a guvernului nostru este să protejeze viețile tuturor americanilor. Mulțumim conducerii GOP pentru că a recunoscut rolul crucial al guvernului federal în protejarea celor mai vulnerabili copii și a mamelor lor în epoca Dobbs“, a declarat ea.

„Spre deosebire de democrați, a căror agendă promovează avortul la cerere până la momentul nașterii și chiar infanticidul, plătit din banii contribuabililor, republicanii se aliniază părerii majorității americanilor, respingând extremismul pro-avort“.

March for Life i-a aplaudat, de asemenea, pe republicani pentru „prioritizarea bunului simț“.

Grupuri precum Planned Parenthood Action au susținut că inițiativa legislativă Born-Alive Abortion Survivors Protection Act răspândește dezinformare în privința avortului, îndemnând americanii să ceară Congresului să respingă această lege.

Democrata Clark a susținut că legislația privind bebelușii născuți-vii este „în mod deliberat înșelătoare și ofensatoare pentru femeile care au parte de complicații în sarcină și pentru medicii și asistentele care le oferă asistență“.

„Totul se reduce la următorul lucru: cetățenii american – nu politicienii MAGA – ar trebui să decidă singuri în privința propriei sănătăți“, a scris ea pe Twitter.

Scopul legislației era de a proteja bebelușii avortați de medici precum Dr. Cesare Santangelo, care în 2012 ar fi fost înregistrat de Live Action spunând despre un bebeluș care a supraviețuit unui avort: „Nu i-am acorda asistență medicală“.

„Nu l-am conecta la aparate, de exemplu“, ar fi explicat el în înregistrarea video realizată de Live Action, menționând că „nu ar face nimic în plus“ și comparând moartea bebelușului cu aceea a unui bolnav în fază terminală.

„Am acționa ca și cum ar fi în vigoare o regula ‘nu resuscita’“, ar fi adăugat el. Santangelo a fost criticat recent în urma descoperirii unei cutii cu bebeluși avortați, transportată de la o clinică către un centru de colectare a deșeurilor medicale.

Activiștii pro-viață îl acuză pe Santangelo că a avortat ilegal bebeluși, încălcând astfel legislația din 2003, Partial-Birth Abortion Ban Act, ce interzice medicilor să efectueze avorturi prin naștere parțială, cu excepția cazurilor în care viața mamei este în pericol.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0