Membri ai Congresului au introdus recent un amendament constituțional care ar proteja dreptul părinților de a „decide în privința educației și servici
Membri ai Congresului au introdus recent un amendament constituțional care ar proteja dreptul părinților de a „decide în privința educației și serviciilor medicale pentru propriii copii“, informează Talia Wise, CBS News.
Rep. Debbie Lesko (R-AZ) a prezentat săptămâna aceasta Amendamentul privind drepturile părinților, formulat pentru a le consacra acest drept ca fundamental.
„Drepturile părintești sunt sub atac în întreaga noastră națiune“, a declarat Lesko.
Rezoluția comună, H.J. Res.36, ar acorda părinților dreptul de a decide educația propriului copil, care include dreptul „de a alege, ca alternativă la educația publică, școli private, religioase sau pregătirea la domiciliu, precum și dreptul de a face alegeri rezonabile în cadrul școlilor publice pentru propriul copil“, iar guvernul nu poate „încălca“ acest drept.
„Din păcate, pe măsură ce părinții au luat atitudine în fața consiliilor școlare locale și a legislativelor de stat din întreaga țară pentru a-și revendica acest drept, au dat peste oficiali guvernamentali care se declară pe sine însuși cei ce au ultimul cuvânt de spus pentru binele copiilor“, a explicat Emilie Kao, avocat în cadrul Alliance Defending Freedom (ADF) și vicepreședinte al departamentului Advocacy Strategy.
„Vorbim aici de cazuri tot mai numeroase de școli care ascund în mod activ de părinți programe de învățământ controversate și informații critice despre sănătatea mentală și fizică a copiilor“, a adăugat ea.
ADF și Parental Rights Foundation fac parte dintr-o coaliție de organizații, părinți și lideri care susțin această legislație.
„Curtea Supremă a recunoscut drepturile părintești de un secol, dar acestea sunt prea importante pentru a fi lăsate doar pe seama precedentelor Instanței Supreme. Acest amendament va consacra aceste drepturi tradiționale în textul Constituției, conservând acest rol parental pentru generațiile viitoare“, a declarat Will Estrada, președintele ParentalRights.org și al Parental Rights Foundation.
Citește și „Vom reda puterea părinților” – Republicanii dezvăluie agenda ‘Commitment to America’
După cum a relatat CBN News, guvernatorul Californiei, Gavin Newsom (D), a aprobat recent un proiect de lege care ar permite minorilor să vină în statul său și să se supună unor tratamente medicale pentru schimbare de sex fără știrea sau permisiunea părinților lor.
La începutul acestui an, o instanță din California a pus practic capăt relației părintești dintre un tată și fiul său, interzicând tatălui dreptul de a împiedica o procedură medicală de tranziție programată pentru băiat, dar obligându-l în același timp să plătească peste $200.000 pentru respectiva procedură.
Potrivit The Federalist, copiii din Michigan ar putea primi acces la medicamente sterilizante fără permisiunea părinților lor, conform unei noi propuneri care urmează să fie votată în noiembrie.
„Adoptarea Propunerii 3 va oferi băieților dreptul constituțional de a fi castrați, iar fetelor dreptul de a fi sterilizate prin intermediul unei histerectomii sau al îndepărtării ovarelor – toate acestea fără consimțământul părinților lor“, preciza Margot Cleveland.
Parlamentarii din Michigan se opun prin introducerea unui proiect de lege care clasifică procedurile și operațiile de schimbare de sex asupra minorilor drept abuzuri de gradul întâi asupra copiilor.
Susținătorii drepturilor parentale afirmă că a sosit momentul să nu mai existe acest război între stat și părinți.
„Curtea Supremă a decis în 1923 că ‘un copil nu aparține statului’, dar mulți dintre birocrații de astăzi au pierdut din vedere acest lucru“, a declarat Jim Mason, președintele consiliului de administrație al Parental Rights Foundation și al site-ului ParentalRights.org.
„Acest amendament va transpune permanent în lege acest precedent și va restabili în America un respect adecvat pentru legătura vitală dintre părinți și copii“.
Citește și Analiză | Sunt obligate școlile să anunțe părinții când un copil se declară transgender?
Parental Rights Foundation face apel la părinți să susțină legislația și să contacteze reprezentantul lor local.
„În prezent, mulți oficiali și instituții de stat fac tot ce le stă în putință pentru a înlocui deciziile părinților cu opinia angajatului guvernamental referitor la ceea ce este mai bine pentru un anumit copil“, se precizează într-o declarație a grupului.
„Începând de la școli și spitale și până la angajații de la protecția copilului, ‘experții’ cred că știu mai bine decât oricine ce este mai bine pentru copilul dumneavoastră“.
„Voi, mame sau tați, sunteți expertul în ceea ce privește propriul copil“, a continuat comunicatul.
„Drepturile părintești trebuie să fie înscrise negru pe alb în textul Constituției SUA“.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS