HomeActualități Americane

Republicanii trebuie să decidă dacă protejează sau nu securitatea frontierelor

Republicanii trebuie să decidă dacă protejează sau nu securitatea frontierelor

De mult timp există o discrepanță masivă între retorica dură a republicanilor la știri, în campania electorală și politicile pe care le susțin la Capi

De mult timp există o discrepanță masivă între retorica dură a republicanilor la știri, în campania electorală și politicile pe care le susțin la Capitoliu.

În 2022, liderii republicani au făcut numeroase promisiuni privind securizarea frontierei, stoparea crizei provocate de Biden și reducerea imigrației ilegale. La mai puțin de o lună de la preluarea mandatului de către noul Congres, aceștia își încalcă deja angajamentele, analizează Mark Morgan și Tom Homan pentru Heritage Foundation.

În perioada campaniei electorale, securizarea frontierei e susținută fervent. Odată ce obțin funcția, însă, atenția unor membri se îndreaptă spre o „reformă cuprinzătoare în domeniul imigrației“ sau spre înțelegeri de culise care condiționează securitatea frontierelor de o amnistie în masă – iar conducerea GOP se complace.

1986, 2007, 2013 – există de mult timp o discrepanță majoră între retorica dură a republicanilor afișată în timpul emisiunilor TV sau campaniei electorale și politicile pe care le susțin la Capitoliu. Această neconcordanță transpare din nou.

Reprezentantul Chip Roy (R-Texas) a propus recent H.R. 29, care ar aborda problema importantă a folosirii abuzive a azilului. Proiectul de lege ar impune imigranților ilegali care solicită azil fie să rămână în custodia Customs and Border Protection (CBP) cât timp solicitarea lor este analizată, fie să se întoarcă într-o țară terță sigură unde să aștepte rezultatul.

Persoanele pot solicita în continuare azil, H.R. 29 punând însă capăt practicii actuale de eliberare a celor care solicită azil pe teritoriul Americii cât timp cererile lor sunt procesate.

Acest ultim aspect este de maximă importanță. Aproximativ 90% dintre solicitările depuse de imigranții ilegali reținuți la frontieră se dovedesc în cele din urmă ilegitime și, chiar dacă nouă din zece vor primi ordin de deportare, foarte puțini vor chiar părăsi țara.

Imigranții ilegali nu pot pretinde un proces echitabil și dreptul de a solicita azil, dar să nu se conformeze deciziei finale a unei instanțe. Ei știu că, dacă solicită azil, vor fi eliberați pe teritoriul SUA și, mulțumită politicilor președintelui Biden, nu vor fi practic niciodată deportați.

Propunerea lui Roy elimină stimulentul pervers de a abuza de sistemul de azil, pune capăt tacticii de „capturare și eliberare“ și îl obligă pe Biden să aplice legea. Cu toate acestea, un grup de republicani au acționat rapid pentru respingerea ei.

Rep. Anthony Gonzales (R-Texas) a declarat că măsura „nu este creștină“ și e „antiamericană“, susținând în mod fals că ar interzice solicitările de azil. Reprezentanții Don Bacon (R-Neb.) și Maria Salazar (R-Fla.) (care susține amnistia pentru zecile de milioane de imigranți ilegali din SUA) și-au exprimat, de asemenea, public opoziția.

Măsura lui Roy beneficiază de sprijinul a aproape 60 de politicieni. Trei republicani din Camera Reprezentanților s-au pronunțat împotriva ei. Iar președintele Kevin McCarthy (R-Calif.) a revenit asupra promisiunii făcute în „Commitment to America“.

Atât respectivul angajament, cât și American Security Task Force al lui John Katko, promiteau că vor pune capăt practicii de „capturare și eliberare“ și altor politici care încurajează imigranții ilegali să abuzeze de procesul de azil.

Citește și Lui Biden trebuie să-i mulțumim pentru criza de la frontiera Americii

Și, după cum relatează Washington Post, înțelegerea lui McCarthy cu republicanii din Camera Reprezentanților în timpul cursei electorale pentru funcția de președinte a inclus promisiunea unui vot în plen asupra legislației lui Roy.

Trimițând H.R. 29 înapoi la comisie (aceeași comisie din care face parte Gonzales și care poate bloca practic proiectul de lege), McCarthy a încălcat ambele angajamente.

Vă amintiți când un congresman republican și-a numit colegii „teroriști“ după ce s-au opus pentru a obține concesii de la McCarthy? Ce înseamnă că sunt atunci acești trei republicani care blochează un proiect de lege susținut de majoritatea membrilor de partid?

Poporul american realizează cine este serios în ceea ce privește securizarea frontierelor noastre și cine nu. Asta înseamnă un vot în plen.

Minciunile și interpretările greșite ale lui Gonzales, Bacon și Salazar denigrează o măsură care ar începe să reducă pagubele catastrofale provocate de actuala criză. Pe măsură ce tot mai mulți agenți ai Poliției de Frontieră sunt deturnați de la treburile lor pentru a procesa și a elibera o cifră fără precedent de imigranți ilegali pe teritoriul țării noastre, drogurile, potențialii teroriști și infractorii violenți ne invadează fără probleme.

Ar putea Gonzales, Bacon sau Salazar să se uite în ochii părinților care și-au pierdut copiii din cauza fentanilului și să justifice faptul că acordă prioritate imigranților ilegali în detrimentul siguranței și securității americanilor?

Dar în ai mamei a cărei fiică a fost ucisă cu bestialitate de un imigrant ilegal, membru al bandei MS-13? Ar putea ei să convingă familiile care au pierdut pe cineva drag din cauza imigranților ilegali că opoziția față de politicile capabile să reducă numărul unor astfel de tragedii fără sens și care pot fi prevenite este justificată?

Cât timp vor bloca H.R. 29, status quo-ul se menține – tot mai mulți americani mor din cauza fentanilului, o cifră record de femei și copii sunt abuzați și agresați sexual în călătoria spre graniță și nenumărați imigranți sunt găsiți morți pe teritoriul SUA.

Nu există nimic moral în a te opune demersurilor care ar inversa aceste tendințe.

De fapt, ceea ce este imoral este susținerea unor politici care îi încurajează pe cei ce nu se califică pentru azil să suprasolicite sistemul în detrimentul celor îndreptățiți să beneficieze de azil – și în detrimentul propriei noastre securități.

Căutarea unui loc de muncă mai bun sau încercarea de a scăpa de un cartier rău famat nu îndeplinește condițiile legale pentru a primi azil.

Această criză reprezintă o amenințare existențială la adresa securității și suveranității noastre naționale. Liderii au două opțiuni – fie supun acest proiect de lege la vot și demonstrează că sunt hotărâți să asigure securitatea frontierei fără condiții, fie distrug definitiv și irevocabil orice urmă de credibilitate pe care o mai are Partidul Republican în ceea ce privește protejarea granițelor.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0