HomeȘtiri Externe

Retragerea Israelului și a Statelor Unite din UNESCO a devenit efectivă în 2019

Retragerea Israelului și a Statelor Unite din UNESCO a devenit efectivă în 2019

Retragerea Israelului şi a Statelor Unite din Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a devenită efectivă marţi, inf

Retragerea Israelului şi a Statelor Unite din Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a devenită efectivă marţi, informează EFE. Cele două ţări pretind că instituţia ONU are o ”tendinţă anti-israeliană”, potrivit presei locale.

Ieşirea din organizaţie a fost anunţată în octombrie 2017 de către Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi, câteva ore mai târziu, de premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Liderul israelian a calificat măsura lui Trump drept “curajoasă şi morală, deoarece UNESCO a devenit un teatru al absurdului şi pentru că, în loc să păstreze istoria, o distorsionează”. Ambele ţări au cerut agenţiei ONU reforme.

Departamentul de Stat al SUA, care a suspendat plata contribuţiilor sale la organizaţie în 2011, după ce UNESCO a acceptat Palestina ca stat membru cu drepturi depline, şi-a exprimat cu această ocazie dorinţa de a rămâne în calitate de ”stat observator nemembru”.

În ultima perioadă, directoarea generală a UNESCO, Audrey Azulay, a promovat o pagină web educativă despre Holocaust şi primul ghid al ONU pentru combaterea antisemitismului.

AGERPRES

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0