Familia Minovici a marcat istoria Bucureștilor, și nu numai, prin implicarea membrilor săi în știință, viața socială și cultură. Realizările, ideile ș
Familia Minovici a marcat istoria Bucureștilor, și nu numai, prin implicarea membrilor săi în știință, viața socială și cultură. Realizările, ideile și ctitoriile au adus schimbări semnificative în societatea românească. Astăzi ne vom opri, asupra celui de-al șaptelea copil al familiei Minovici și anume Nicolae Minovici.
Dar cine au fost Minovicii? Printre primele valuri de vlahi macedoneni care au sosit în țara Românească, pe fondul Războiului ruso-otoman din 1806–1812, a fost și un tânăr „neguțător de vite”, originar din orășelul Tetovo, Macedonia sârbească.
Numele său: Ștefan Mina. Pașaportul fusese eliberat de autoritățile sârbești – care au făcut din Mina Minovici și așa a rămas. Ștefan Minovici s-a decis să rămână în Muntenia, pentru a se ocupa de negoț. Pentru început, s-a stabilit la Craiova, unde s-a căsătorit cu o olteancă ce îi va dărui patru băieți.
Toți aceștia au urmat școala grecească – așa cum cerea moda la acea vreme. Către mijlocul veacului XIX, câmpul de activitate al negustorului de vite Ștefan Minovici s-a extins, ajungând să vândă cai în Austria și Prusia. Cu timpul s-a dedicat aproape exclusiv comerțului cu cereale, fapt pentru care s-a mutat cu întreaga familie în portul Brăila, unde exportul de cereale se realiza mai lesne.
Treptat, băieții s-au integrat în afacerea tatălui lor, mai puțin Ștefan, a cărui fire meditativă l-a ținut departe de astfel de preocupări. S-a căsătorit cu o brăileancă, Sofia Haliu, „văduvă tânără cu un copil” și, după decesul tatălui, a ieșit din tovărășia cu frații săi.
Și-a luat partea de avere ce i se cuvenea și s-a mutat cu întreaga familie la Râmnicu Sărat. Deși nu făcea negoț și nici politică, Ștefan Minovici a fost ales primar al urbei. A avut 13 copii, din care au supraviețuit doar nouă: șase băieți și trei fete.
Primii trei băieți – Mina, Ștefan si Nicolae – vor da dovadă de foarte mult talent și tenacitate în a-și atinge scopurile. Asemeni tatălui sau, Ștefan Minovici s-a stins din viață prematur, în 1876. Desigur, un târgușor ca Râmnicu Sărat nu era foarte potrivit pentru desăvârșirea educației și afirmarea liberală pe care fiii lui au încercat-o după clasele primare. Atenția lor s-a îndreptat către București.
Nicolae Minovici a fost cel de-al șaptelea copil al lui Ștefan Minovici, născut în ziua de 23 octombrie 1868. A fost un caz mai deosebit. „Fire încăpățânată, îndărătnică, voluntară”, Nicolae a urmat cursurile Școlii Comunale nr. 1 din Brăila, iar liceul l-a absolvit în București, la Sfântu Sava. A încercat prima „evadare” din domeniul științei, înscriindu-se, în 1891, la Școala de Belle-Arte, ale cărei cursuri le-a urmat numai un an, căci intervențiile fratelui său mai mare, Mina, l-au determinat să renunțe, înscriindu-se la Facultatea de medicină.
În perioada studiilor sale, Nicolae Minovici reușește identificarea autorului unui furt dintr-o tipografie cu ajutorul urmelor de pe mâini (amprentelor). Acesta fiind primul succes de identificare a unui infractor în baza urmelor digitale. În urma acestui caz, Nicolae Minovici obține titlul de doctor în medicină cu lucrarea Tatuajele în România, publicată în 1896.
După terminarea studiilor atât din România, cât și din Germania, revine în țară în anul 1901. Și imediat se implică în viața socială din București. Așa se face că în anul 1906 înființează primul serviciu de ambulanță din Balcani – Societatea de Salvare, iar 28 de ani mai târziu înființează primul Spital de Urgență din Europa, azi numit Spitalul Clinic de Urgență din cartierul Floreasca din București.
Totuși, unul dintre cele mai importante studii ale sale în reprezintă „Studiul asupra Spânzurărei”, publicat în anul 1904. Acesta este un studiu detaliat și atent realizat asupra spânzurării. Lucrarea conține extrem de multe date statistice culese de autor atât de la noi din țară, cât și din Europa și Prusia.
Astfel aflăm, de exemplu, în urma unei clasificări după naționalitățile de la noi în țară de la începutul secolului XX, că cele mai multe sinucideri prin spânzurare erau realizate de unguri, apoi de români, urmați de evrei. Sau în aceeași perioadă, aflăm că burlacii erau cei care alegeau să se sinucidă prin spânzurare.
Iar cauzele principale ale sinuciderii prin spânzurare erau, la acea vreme: alcoolismul și alienația (emigrarea). Iată un lucru interesant, descoperit de Dr. Nicolae Minovici, referitor la alcoolism: toți cei care s-au sinucis prin spânzurare au aparținut doar clasei de jos, acolo unde alcoolismul era (și este) mult mai înrădăcinat. Să se fi schimbat, oare, lucrurile astăzi față de acum 100 de ani?
Revenind la acest studiu, trebuie menționat că era foarte greu să definești spânzurare: fiecare din noi știm ce este un spânzurat, însă nimeni n-a știut până aci să definească aceea ce este spânzurare.
Spunea Profesorul Brouardel: „Pânâ la Nicolae Minovici, care a aprofundat studiul spânzurării într-un mod foarte precis – s-a spânzurat singur de 12 ori și a notat datele obținute… A forțat limita dintre viață și moarte până acolo că s-a spânzurat singur de la o înălțime de 2 metri, iar experiența trăită arată cam așa: Pleoapele mi s-au închis cu forță, parcă de o putere nevăzută. Am simțit apoi cum mi se închid căile de respirație, după care a urmat un muget sinistru ce pătrundea în urechi. N-am mai auzit vocea servitorului care trăgea frânghia”.
„Studiul spânzurării deschide interesului și îndatoririlor, câmpul cel mai vast, perspectiva cea mai nelimitată. Suntem departe de a crede că asupra acestui subiect știința și-a spus ultimul cuvânt sau a renunțat de a-l spune. Nu încape îndoială că se va găsi o dezlegare și la aceasta”, a spus Nicolae Minovici.
Toate aceste studii și experimente l-a determinat pe Nicolae Minovici să fie activ și în societatea din București din acea vreme. A preluat funcția de primar al Sectorului III Albastru, care cuprindea mahalalele (cartiere) Rahova, Grozăvești, Mandravela, Dealul Spirii, Cotroceni, 13 Septembrie, Șerban Vodă etc. Iar în timpul mandatului său numele i-a intrat în folclorul de mahala: Minovici dărâmă tot / Minovici e târnăcop.
Printre acțiunile întreprinse de Nicolae Minovici, notăm opoziția sa vehementă împotriva practicării ilegale a medicinei de tot felul de vraci, moașe și prințese ale magiei negre.
Din toată experiența adunată, Nicolae Minovici a dus o luptă mult mai crâncenă împotriva alcoolului. A ținut prelegeri și cursuri în care explica nocivitatea alcoolului în trupul omenesc. Astfel, la data de 5 februarie 1930, în sala de festivități a Liceului „Andrei Șaguna” din Brașov, profesorul Minovici conferenția despre distrugerea omenirii prin alcool. Alcoolul, spunea Dr. Minovici „este cea mai nenorocită şi periculoasă plagă socială. Ravagiile ce le face această otravă, sunt neînchipuit de mari. Un savant englez, Lapsone, a spus că cele mai crâncene războaie n-au decimat lumea, ca alcoolul, iar „sumele ce se cheltuiesc cu pregătirea războaielor sunt cu mult mai mici ca cele ce se cheltuiesc pentru răspândirea acestei otrăvi.
Şi grozav, această lepră socială, se întinde uimitor pe cuprinsul întregului glob, pregătește distrugerea, dispariția omenirii. Alcoolul este cea mai puternică armă pentru câștigarea unei lupte şi desăvârșirea unui scop.
Voi căuta să termin, împărțind pe oameni în două clase: prima clasă, a celor care nu beau de loc, adică a abstinenților şi a doua, pe aceia care beau din când în când. Şi această clasă moderată este pepiniera cea mai periculoasă. Dar cu toate acestea se bea mai mult decât din când în când şi statul din nefericire nu intervine pentru că, înțelegeți, prin prohibiţie se pierde cel mai bogat izvor de venit. Ministerul de Finanțe, în 1928 a încasat pe alcool 16 miliarde (lei). E trist, dar adevărat. În ţara noastră, unde sunt 500.000 de cârciumi, 18.000 biserici, 32.000 şcoli, e şi de aşteptat ca vitalitatea neamului să fie ameninţată. Iată deci, domnilor situația înspăimântătoare ce prezintă alcoolul. Datoria medicilor revine a preveni acest pericol. Să dorim abstinenţa, să devenim abstinenţi, în abstinenţă stă solidaritatea socială. E mai bine să semănăm cu lacrimi şi cu chin sfaturile pentru ca apoi să culegem roade cu cântece şi bucurie”.
Bogdan Iosifaru
Bibliografie
Gazeta Transilvania 1930
Studiul Asupra Spânzurarei 1904, N. Minovici
Studiul Pericol Social al Practicării Ocultismului, 1936, N. Minovici
Magazin Sălăjean, 2019
Enciclopedia României
Cronica Familiei Minovici
Foto
Gazeta Transilvania 1930
Cronica Familiei Minovici
Studiu asupra spânzurării
COMMENTS