HomeActualități Românești

Românii reținuți în aeroportul din Cancun au fost lăsați să intre în Mexic

Românii reținuți în aeroportul din Cancun au fost lăsați să intre în Mexic

Însărcinatul cu afaceri de la ambasada României în Mexic, Ionuț Vâlcu, a spus că turiștii români care au fost blocați pe aeroportul din Cancun au fost

Însărcinatul cu afaceri de la ambasada României în Mexic, Ionuț Vâlcu, a spus că turiștii români care au fost blocați pe aeroportul din Cancun au fost lăsați să intre în țară. În replică, ministrul de Externe al Mexicului a scris că românii „vor fi întotdeauna bineveniți” și că guvernul lucrează ca astfel de situații să nu se mai repete.

„Sunt la aeroportul din Cancun, unde se finalizează favorabil intrarea turiștilor români care au avut probleme în ultimele zile în controlul imigrației. Mulțumesc în special lui Marcelo Ebrard, Secretariarului pentru Relații Externe, Institutului Național de Imigrări și lui Eduardo Albor pentru tot sprijinul și diligențele”, a scris, pe Twitter, însărcinatul cu afaceri de la ambasada României în Mexic.

Știrea inițială: Peste 100 de turiști români reținuți arbitrar în Mexic, în așteptarea deportării

114 turişti români sunt blocaţi pe aeroportul din Cancun, autorităţile de frontieră mexicane reţinându-le paşapoartele şi telefoanele mobile, fără a li se oferi vreo explicaţie.

„Autorităţile mexicane fac un abuz blocând pe aeroportul din Cancun turiştii români iar ANAT a trimis un protest la Ambasada statului Mexic în acest sens”, spun oficialii din turismul românesc.

În ultimele zile au apărut zeci de cazuri de turiști români abia ajunși în Cancun care au fost reținuți fără motiv, în condiții precare, unii dintre ei fiind deportați în aceeași zi în România, pe cheltuiala lor, autoritățile mexicane aplicând aribitrar măsuri precum tratarea diferită a unei familii, soția fiind deportată în România, în timp ce soțului s-a acordat viza de intrare în Mexic.

„Pe scurt am achiziționat o vacanță de la (…) împreună cu soțul meu și alți doi prieteni iar la fel că și noi și-au achiziționat și alți turiști români, și am plecat împreună către destinația Cancun! După 15 ore de zbor, ajungem pe aeroport neștiind ce experiență traumatizantă avea să ne aștepte! La frontieră, poliția a decis să ne trateze ca entități separate deși eram o familie! Soțului meu i-au acordat viza iar pe mine m-au deportat fără să mă lase să iau legătură cu el! Nu mi-au dat acces la telefon, nu au acceptat să vorbească în engleză, m-au ținut pe mine și pe mai mulți turiști închiși într-o celulă și ne-au urcat în primul avion conduși cu forță de polițiști, fără să ne dea pașapoartele decât în momentul în care am ajuns înapoi în Paris de unde iarăși am fost așteptați și escortați de poliție. Totul se întâmplă fără absolut nici o explicație!”, a scris turista româncă pe un grup de călătorii.

„Suntem sechestrați in aeroportul din Cancun, alături de 84 de romani …de 24 de ore.Va rog sunați autoritățile. scriu acest post din geanta de mâna. Urgenttttt nu avem acces la telefoane, Pașapoarte și carduri ajutor. Nu am primit apa și nici mâncare. Autoritățile mexicane ne brusceaza, suntem ținuți cu închiși și mergem la toaleta însoțiți.Guvernul Mexican a Arestat practic toții romanii ajunși la control Pașapoarte, telefon confiscat și fără dreptul de a suna la ambasada. Urmează sa fim deportați cu primul zbor, peste 15 ore”, a transmis un alt turist român.

Contactați, oficialii guvernamentali ai Mexicului au invocat că au autoritatea să accepte sau să refuze accesul în țara oricui, în baza legislației mexicane, specificând că în cazul turiștilor români aceștia nu au prezentat un motiv „credibil” pentru a li se permite accesul în Mexic.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0