HomeTop Știri

Peste 100 de turiști români reținuți arbitrar în Mexic, în așteptarea deportării

Peste 100 de turiști români reținuți arbitrar în Mexic, în așteptarea deportării

UPDATE: Potrivit ultimelor informații din industria turismului românesc, după intervenția oficialilor români din Ministerul de Externe, turiștilor rom

UPDATE: Potrivit ultimelor informații din industria turismului românesc, după intervenția oficialilor români din Ministerul de Externe, turiștilor români reținuți trei zile pe aeroportul din Cancun li s-a permis intrarea în Mexic.

114 turişti români sunt blocaţi pe aeroportul din Cancun, autorităţile de frontieră mexicane reţinându-le paşapoartele şi telefoanele mobile, fără a li se oferi vreo explicaţie.

„Autorităţile mexicane fac un abuz blocând pe aeroportul din Cancun turiştii români iar ANAT a trimis un protest la Ambasada statului Mexic în acest sens”, spun oficialii din turismul românesc.

În ultimele zile au apărut zeci de cazuri de turiști români abia ajunși în Cancun care au fost reținuți fără motiv, în condiții precare, unii dintre ei fiind deportați în aceeași zi în România, pe cheltuiala lor, autoritățile mexicane aplicând aribitrar măsuri precum tratarea diferită a unei familii, soția fiind deportată în România, în timp ce soțului s-a acordat viza de intrare în Mexic.

„Pe scurt am achiziționat o vacanță de la (…) împreună cu soțul meu și alți doi prieteni iar la fel că și noi și-au achiziționat și alți turiști români, și am plecat împreună către destinația Cancun! După 15 ore de zbor, ajungem pe aeroport neștiind ce experiență traumatizantă avea să ne aștepte! La frontieră, poliția a decis să ne trateze ca entități separate deși eram o familie! Soțului meu i-au acordat viza iar pe mine m-au deportat fără să mă lase să iau legătură cu el! Nu mi-au dat acces la telefon, nu au acceptat să vorbească în engleză, m-au ținut pe mine și pe mai mulți turiști închiși într-o celulă și ne-au urcat în primul avion conduși cu forță de polițiști, fără să ne dea pașapoartele decât în momentul în care am ajuns înapoi în Paris de unde iarăși am fost așteptați și escortați de poliție. Totul se întâmplă fără absolut nici o explicație!”, a scris turista româncă pe un grup de călătorii.

„Suntem sechestrați in aeroportul din Cancun, alături de 84 de romani …de 24 de ore.Va rog sunați autoritățile. scriu acest post din geanta de mâna. Urgenttttt nu avem acces la telefoane, Pașapoarte și carduri ajutor. Nu am primit apa și nici mâncare. Autoritățile mexicane ne brusceaza, suntem ținuți cu închiși și mergem la toaleta însoțiți.Guvernul Mexican a Arestat practic toții romanii ajunși la control Pașapoarte, telefon confiscat și fără dreptul de a suna la ambasada. Urmează sa fim deportați cu primul zbor, peste 15 ore”, a transmis un alt turist român.

Contactați, oficialii guvernamentali ai Mexicului au invocat că au autoritatea să accepte sau să refuze accesul în țara oricui, în baza legislației mexicane, specificând că în cazul turiștilor români aceștia nu au prezentat un motiv „credibil” pentru a li se permite accesul în Mexic.

„Suntem profund preocupaţi de situaţia cu care s-au confruntat cetăţenii care planificau vacanţa în Mexic şi care sunt afectaţi de deciziile recente ale autorităţilor mexicane. Este inadmisibil ceea ce se întâmplă, este o atitudine neprietenoasă din partea autorităţilor mexicane faţă de cetăţenii români. Este o situaţie care riscă să ducă, în ceea ce priveşte Mexicul, la pierderea de turişti, bani şi credibilitate ca destinaţie de călătorie prin astfel de acţiuni, a transmis Ministrul de Externe român, Bogdan Aurescu.

Aurescu a spus că a solicitat în regim de urgenţă clarificarea motivelor acestor decizii.

„În cursul zilei de astăzi voi transmite, la rândul meu, un mesaj omologului meu mexican în care voi reitera că aceste decizii nu pot să fie arbitrare, trebuie să fie foarte clar fundamentate, să aibă la bază evaluări individuale, de la caz la caz. Am solicitat şi vom continua să solicităm părţii mexicane o abordare transparentă şi predictibilă privind regimul turiştilor străini în Mexic, mai ales în contextul pandemic actual”, a afirmat Aurescu.

El a menţionat că turiştilor români blocaţi în aeroport li se va asigura asistenţă inclusiv din partea Consulatului de la Miami.

„Am ridicat faţă de autorităţile mexicane şi problema condiţiilor de aşteptare, în vederea returnării. Cetăţenii români au sesizat că interviurile s-au purtat doar în limba spaniolă, au sesizat un comportament abuziv din partea poliţiştilor de frontieră, lipsa apei şi a hranei, spaţii improprii în care sunt plasaţi”, a spus Aurescu.

El a arătat că au fost făcute demersuri pe lângă compania Lufthansa pentru trimiterea unei aeronave mai mari care să îi aducă în Europa pe cei 114 cetăţeni români.

„Faptul că un stat suveran poate decide cu privire la accesul străinilor pe propriul teritoriu nu trebuie şi nu poate să încalce drepturile acestora în procesul de implementare a unor astfel de decizii şi trebuie să evite situaţiile ofensatoare. Cetăţenii români nu trebuie să fie discriminaţi în nicio situaţie, trebuie să fie trataţi cu respect, nu trebuie să fie puşi în situaţii dificile, chiar dacă vorbim de o situaţie în care, pe baza unor motive fundamentate, dacă este cazul în această situaţie, unui cetăţean român i se refuză intrarea pe teritoriul altui stat. Până la clarificarea situaţiei (…), facem apel către cetăţenii români ca pentru moment să evite călătoriile în Mexic”, a mai spus Bogdan Aurescu.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0