Senatorul Marco Rubio (R-FL) a acuzat recent că părinții care participă la ședințele consiliului școlar pentru a se opune Teoriei Critice Rasiale sau
Senatorul Marco Rubio (R-FL) a acuzat recent că părinții care participă la ședințele consiliului școlar pentru a se opune Teoriei Critice Rasiale sau mandatelor obligatorii de purtare a măștii sunt demonizați, în timp ce protestatarii de stânga sunt încurajați de democrați și mass-media să hărțuiască membrii Congresului cu care nu sunt de acord, analizează Melanie Arter într-un articol CNS News.
National School Board Association a solicitat Departamentului de Justiție să se ocupe de „intensificarea amenințărilor violente și actelor de intimidare care au loc în întreaga țară“, citând „peste 20 de cazuri de amenințare, hărțuire, perturbare și acte de intimidare care au survenit în timpul ședințelor consiliului școlar și a căror țintă sunt cei din conducerea școlii“.
„Pe lângă atacuri la adresa membrilor consiliului școlar și a cadrelor didactice, din pricina aprobării politicilor de utilizare a măștilor pentru a proteja sănătatea și siguranța elevilor și a angajaților școlii, mulți oficiali ai școlilor publice sunt în pericol și din cauza propagandei care susține în mod fals includerea Teoriei Critice Rasiale în ceea ce se predă la clasă și în programă“, scria NSBA într-o scrisoare adresată președintelui Joe Biden.
„În primul rând este alarmant și, în al doilea rând, este o ipocrizie. Este alarmant din cauza acestei idei că, dacă părinții participă la ședința consiliului școlar pentru a se plânge, iar cineva de acolo decide că nu le place tonul pe care l-au folosit, nu le place că au vorbit prea tare, nu le place că au participat de prea multe ori, acei părinți pot fi reclamați“, a detaliat Rubio pentru „Fox News Primetime“.
„Biroul Federal de Investigații, care ar trebui să se concentreze pe aspecte precum crima organizată, traficanți de droguri, terorism și alte persoane care încearcă să facă rău acestei țări, își va redirecționa acum resursele pentru a investiga părinții pe motiv că țipă prea tare, sau poate chiar nepoliticos, la o ședință de consiliu școlar. Și este o ipocrizie, pentru că – permiteți-mi să vă spun – sunt foarte puțini senatori, cei de dreapta mai ales, membri ai Congresului, care să nu fi fost hărțuiți în viața privată“, a menționat el.
„L-ați intervievat recent pe senatorul Paul și a trecut prin situații destul de extreme. Dar și în cazul meu, personal, m-am trezit cu oameni în fața casei și când eram acolo și când nu eram. Ei nu respectă faptul că este casa ta, am avut situații în care oamenii s-au legat de familia mea. Nu filmăm noi asta, dar uneori o fac ei. Nu prea văd să-i pese cuiva“, a spus Rubio.
„Am trecut prin asta acum câțiva ani. În timpul audierilor de la Curtea Supremă, senatorii erau vânați în lifturi și pe hol, iar modul în care mulți din presă prezentau lucrurile era că primesc ceea ce merită. Meriți să fii alungat“, a detaliat senatorul.
„Maxine Waters și alții au spus practic în fața camerelor că atunci când îi vezi pe acești oameni în public să țipi la ei, să nu fi doar răutăcios și nepoliticos cu ei, ci să încerci să-i intimidezi; așadar au normalizat acest comportament când e vorba de protestatari de stânga, dar dacă un părinte ridică tonul la un consiliu școlar, vor să trimită FBI-ul după el. Este aiurea“, a spus el.
Citește și Casa Albă folosește Departamentul de Justiție pe post de armă împotriva părinților
„Dacă mi-ai fi spus acum cinci ani că se va întâmpla așa ceva, aș fi spus că e cu neputință, că așa ceva nu e posibil. Uite că se întâmplă“, a adăugat senatorul.
Gazda Ben Domenech l-a întrebat pe Rubio despre posibilitatea de a oferi protecție fiecărui membru al Congresului – o propunere despre care Rubio a spus că era nerealistă și imposibil de realizat.
„Nu cred că este posibil să angajezi o gardă de corp pentru fiecare membru al Congresului. Nu cred că se poate face asta. Nu ne-am permite. Nu am putea angaja suficienți oameni pentru o astfel de treabă. Nu știu ce să zic. Nu ar fi practic“, a explicat senatorul.
„Cred că până la urmă se va întâmpla ceva îngrozitor, pentru că am normalizat acest comportament și înțelegeți-mă, este o ipocrizie, pentru că Stânga afirmă că dacă faci asta unei persoane de dreapta, o merită. Dacă o faci unei persoane de stânga sau cuiva care ține de agenda lor, ar trebui să fii investigat. Nu m-am gândit niciodată că voi apuca ziua în care să se întâmple așa ceva în țara noastră, dar uite că se întâmplă“, a concluzionat el.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS