Înmormântările de urgență au constat timp de un an de zile în aruncarea corpurilor decedaților, uneori lăsate fără nicio haină, în saci negri, fără ca
Înmormântările de urgență au constat timp de un an de zile în aruncarea corpurilor decedaților, uneori lăsate fără nicio haină, în saci negri, fără ca familia să fie lăsată măcar să fie prezentă. Iar slujba de la cimitir, deși permisă, a fost mereu reglementată și restricționată.
Normele au fost decretate fără nicio analiză a realității fizice și biologice, fără nicio dovadă științifică adusă pentru probarea faptului că cineva s-ar putea îmbolnăvi prin transmiterea virusului rămas “activ” în corpul neînsuflețit.
Trupul fără viață aparținea statului compus din salvatorii de la morgile spitalelor și derivatelor acestora, uneori chiar poliției care era chemată să intervină când familia nu putea fi îndepărtată doar de paznicii spitalului. Cimitirele puteau deveni obiective militare, cum au și devenit în cele două luni demente ale stării de urgență, declarată doar pentru satisfacerea controlorilor externi.
Persoana decedată “de” covid este desemnată ca inamic public, criminal vinovat de răspândirea bolii chiar și moartă, astfel că este izolată, închisă ermetic, supusă unei proceduri care o transformă într-un cadavru suspect, în afara ordinii umane, în afara religiei, în afara umanității intrinseci, care îi este refuzată de rafilienii iluminați de docta dogmă a salvării globale. Trupul fără viață trebuie disciplinat, așa cum și familia trebuie disciplinată, iar efectele criminale ale existenței și viilor și morților trebuie contracarate virulent de corpul medical.
Nu se știe cum, situația aceasta absurdă, degradantă și inumană devine acum subiect de discuție la plătitele televiziuni, ceea ce conduce la o anumită reacție de cedare a autorităților covidice, se merge până la modificarea ordinelor drastice, dar ticăloase, de până acum.
Timp de un an nimeni nu a sesizat nimic, nici chiar bisericile și cultele religioase prin ierarhiile lor, care s-au întâlnit de mai multe ori cu “factorii de decizie”. Acum după manifestații și emisiunile televizate s-au înregistrat brusc opinii docte teologice și umanitare. Este într-adevăr sinistră capacitatea corpurilor profesionale din sistem de a accepta absurdul și inumanul, de a-l utiliza și propovădui.
Voiculescu Vlad (Nota redacției: ministrul sănătății USR – și parese al morții românilor) declară flancat de delegațiile bisericilor și cultelor că nici vechiul ordin nu era rău, că nu prevedea batjocura și procedeele sumare și violente de tratare a trupurilor supecte încă și în moarte, ci de vină ar fi tot auxiliarul uman al ordinii dictatoriale, dar umane, pe care ministrul însuși o întrupează.
Vovidul declarat virus letal indiferent de vârstă și condiție medicală, deci decretat politico-medical astfel, a generat întreaga gamă largă de măsuri nonmedicale de luptă antiteroristă. De aici inumanitatea patentă a funcționarilor medicali ai sistemului, dispuși să accepte orice decret, orice teorie, orice dictat.
Dar adevăratul virus letal a rămas ticăloșia patentă, care a transformat relația umană în relație inumană. Familiilor nu le-a rămas decât să descopere la firul ierbii, în măruntaiele sistemului, oamenii care să îi ajute, care să încalce absurdul pentru fărâma de credință și de umanitate. Și mulți dintre cei care au avut de suferit au descoperit această umanitate, cu certitudine. Alții au descoperit doar mizeria sistemului.
Mihai Gheorghiu
COMMENTS