Schimbarea de imagine a socialismului în „socialism democratic”

Deși poate fi adevărat că „Un trandafir cu oricare alt nume ar mirosi la fel de dulce” (Shakespeare), la fel de adevărat este că socialismul cu oricare alt nume încă miroase a socialism.

Pe măsură ce ne apropiem de alegerile din acest an, furnizorii de socialism au încercat să-și schimbe imaginea produsului numindu-l „socialism democratic”. Forța de vânzări și departamentul de marketing al socialismului democratic, Partidul Democrat și mass-media mainstream, lansează un nou basm potrivit căruia socialismul democratic nu este deloc similar socialismului. Nici o asemănare, nimic în comun, cântă ei la refren. Dar refrenul este, totuși, unul fals.

Socialismul democratic nu este o țară minunată a incluziunii, a justiției sociale, a egalității și a fericirii, așa cum se promovează. Nu va stopa exploatarea umană și nu va salva planeta. Este tot socialism, dar cu un nume nou. Socialismul nu a funcționat niciodată, pentru nici o națiune și nu va funcționa nici în Statele Unite, chiar și cu un nume nou.

Mai degrabă decât să ne jucăm cu numele, mai bine să aruncăm o privire la politicile propuse de actualii susținători ai socialismului democratic și să vedem în ce sistem se potrivesc.

Având în vedere că toți actualii candidați democrați la președinție au, în general, aceleași scheme în minte ca actualul lider al grupului, Bernie Sanders, să denumim toate programele ca Planul Sanders.

Sen. Sanders propune, de exemplu, eliminarea completă a industriilor de gaze naturale, cărbune și petrol. În locul lor, el ar crea o companie electrică deținută de guvern pentru a produce energie eoliană, solară și geotermală. Trecând peste faptul că ideea este absurdă din punct de vedere tehnic, crearea unui producător cu monopol guvernamental este însăși definiția socialismului.

Sen. Sanders propune să cheltuiască 16.3 trilioane de dolari pe „noul acord verde”, care s-ar adresa unei probleme care încă nu a fost dovedită, folosind mijloace care nu garantează efecte pozitive. Acești bani vor proveni din redistribuirea masivă a bogăției, o altă definiție a socialismului.

Sen. Sanders propune să ofere asistență medicală gratuită tuturor, precum și colegiu gratuit. Acesta este guvernul care exercită un control masiv asupra vieții cetățenilor săi, cu un cost uriaș. Din nou, socialism clasic.

Iar lista continuă cu propuneri care implică totul, de la reconstruirea locuințelor și proiecte imense de locuințe deținute de guvern, până la dictarea modului în care se va produce agricultura. Programul include „despărțirea” de marile afaceri, urmărirea penală a băncilor, companiilor și directorilor pentru „crime din trecut împotriva mediului” și impunerea mașinii pe care o poți conduce. Acesta este un socialism care se îndreaptă spre comunism.

Multe dintre aceste programe, dacă nu chiar toate, se bazează pe o politică de identitate. Precedenții socialiști au promovat războiul de clasă între bogați și săraci. Politica de identitate de astăzi vorbește despre rasă și gen ca fundament pentru politicile publice. Oamenii răi din vremea socialismului erau capitaliștii. Bătălia de acum este împotriva bărbaților privilegiați albi. Oricum ai întoarce-o, este tot un război de clase și tot socialism.

Noul socialism, Socialismul Democratic, se angajează să aducă egalitate între rasă și sex, egalitate în venituri și bunăstare generală. Libertățile individuale, proprietatea privată și conceptul de piață competitivă nu vor fi cedate de bunăvoie. Pentru a realiza acest lucru, noul socialism va trebui să fie la fel de autoritar ca vechiul socialism. Istoria ne arată că atunci când un grup încearcă să ia bunurile și libertățile unuia pentru a le redistribui către alte grupuri favorizate, apare conflictul. Cine primește ce? Cine primește cel mai bun teren, cele mai bune case, cele mai bune locuri de muncă, cel mai bun tratament. Cine va fi favorizat să furnizeze panouri solare și turbine eoliene? Și lista continuă.

Când o piață liberă nu mai alocă producție și consum sau nu mai determină nivelul de recompensă pentru efort, un control central trebuie să facă lucrul acesta, ceea ce va genera haos, ineficiență și o stare de război cu siguranță. Către acest punct se îndreaptă socialismul democratic, pentru că nu este altceva decât socialism și cunoaștem o mare parte din precedentul istoric pentru a înțelege cum funcționează.

Cultura actuală de apologeți ai socialismului democratic adoră să-și îndrepte ascultătorii către „modelul nordic” al socialismului democratic, așa cum susțin ei că este practicat în țări precum Suedia, Danemarca, Norvegia și Finlanda. Adoră să indice succesul economic al Norvegiei ca dovadă pozitivă că socialismul democratic funcționează.

Din păcate pentru furnizorii utopiei, succesul economic al Norvegiei decurge în mare parte din resurse naturale din abundență, iar succesul și bunăstarea sa datează dinainte de aventura socialistă. Norvegia își controlează industria petrolieră, dar majoritatea celorlalte companii au o implicare limitată a guvernului.

De fapt, astăzi, majoritatea țărilor nordice se îndepărtează de socialism. Norvegia și Danemarca neagă că sunt socialiste și se descriu drept economii de „piață liberă”. Multe afaceri de stat au fost privatizate. În 2012, Suedia a depășit nivelul de privatizare la nivel global. Multe dintre sistemele de asistență socială sunt reduse. De ce se întâmplă asta? Pentru că deficiențele socialismului democratic devin tot mai evidente.

Care sunt deficiențele sistemului socialist democratic nordic? Exact ceea ce istoria ne arată mereu. Mai întâi de toate, impozitele devin astronomice și se ridică la 60%. Oamenii vor libertatea de a-și controla propriile vieți, de a lucra acolo unde vor și să cumpere ce își doresc. Deoarece există un stimulent economic mic sau deloc, inovația devine rară, astfel că apar puține idei și produse noi.

Odată cu nevoia de reglementare și control guvernamental, birocrațiile cresc și acestea reprezintă o forță de muncă neproductivă. Nu există nicio recompensă pentru a produce mai mult atunci când oamenii își îndeplinesc nevoile individuale, astfel încât aceștia renunță și părăsesc forța de muncă, crescând și mai mult costurile.

Unde este atunci adevăratul pericol? Nu în forma noastră actuală de guvernare, ci în mod clar în abandonarea ei și adoptarea socialismului sub orice nume aleg democrații.

Să ne întrebăm fiecare, cum am beneficia de renunțarea la ceea ce avem pentru a adapta aservirea la socialism? De ce am vrea să ne adaptăm la ceea ce alții au încercat deja și au renunțat?

Așa cum spunea  Winston Churchill, „Democrația este cea mai proastă formă de guvernare, cu excepția tuturor celorlalte”.

TRIBUNA. US