HomeActualități Americane

Școlile care predau în varianta clasică, nu marxistă, înregistrează o creștere exponențială

Școlile care predau în varianta clasică, nu marxistă, înregistrează o creștere exponențială

De când lockdown-urile au dezvăluit părinților americani ce îi învață școlile publice pe copii, o metodă alternativă de instruire, numită educație cla

De când lockdown-urile au dezvăluit părinților americani ce îi învață școlile publice pe copii, o metodă alternativă de instruire, numită educație clasică, a înregistrat un progres masiv în ceea ce privește înscrierile, au declarat liderii mai multor centre K-12, analizează Joy Pullmann pentru The Federalist.

Numărul de școli nou înființate în cadrul Asociației Școlilor Creștine Clasice aproape că s-a triplat în 2022 și 2023 față de anii precedenți, a declarat președintele ACCS, David Goodwin. Numărul obișnuit de școli nou înființate de ei pe an este de 20-30, a precizat el, dar în 2022 și 2023 numărul acestora a fost de 83 și va atinge, probabil, 100 până la finalul anului curent.

Din 2020 până în 2023, în cadrul marii rețele clasice de școlarizare la domiciliu Classical Conversations s-a înregistrat o creștere de aproximativ 20% a numărului de elevi, de la 110.000 de elevi la 130.000 în această toamnă, a declarat directorul executiv Robert Bortins pentru The Federalist.

„Isus Hristos se află în centrul a tot ceea ce studiază acești elevi, așa că vorbesc despre credința lor pe tot parcursul zilei și în toate aspectele programei“, spune Emily de Rotstein, director executiv al rețelei Chesterton Schools Network de licee clasice creștine.

„Scopul nostru este ca elevii să fie persoane coerente, cu o gândire limpede, cu abilități multiple și pline de viață“.

Ce înseamnă educație clasică?

Educația clasică urmărește să îi familiarizeze pe copii cu moștenirea lor culturală prin vizionarea și imitarea celor mai mari opere din istoria civilizației lor, de la arte la științe.

Majoritatea școlilor publice convenționale dăunează în mod activ sufletelor copiilor cu minciuni rasiale și sexuale, chiar și în state cu legislatori conservatori proactivi, cum ar fi Florida, după cum arată un raport recent al Institutului Claremont.

În schimb, școlile clasice predau direct virtuți filosofice precum înțelepciunea, curajul, cumpătarea și dreptatea. Școlile clasice creștine adaugă la acestea virtuțile teologice ale credinței, speranței și iubirii.

„Când știi ce s-a întâmplat în ultimii 4.000 de ani, toate sacrificiile, toate greșelile oribile și toate marile progrese, cum toate acestea au conlucrat pentru a produce contextul nostru cultural actual, ești bine pregătit pentru a analiza dilemele morale într-un mod bogat și nuanțat și pentru a lua cele mai bune decizii posibile“, explică Katherine Kersten, cercetător în domeniul educației și membru al consiliului de administrație al Chesterton Schools Network.

„În plus, bineînțeles, au parte de multă distracție“.

La gala anuală organizată de prima Chesterton Academy din Twin Cities, spune Kersten, un tânăr și o tânără vorbesc fiecare despre experiența trăită acolo.

„De obicei, de multe ori, ei vor vorbi despre cum au ajuns la această școală dintr-un mediu școlar public în care se simțeau mizerabil și se automutilau, și despre ce a făcut această școală pentru ei. Este foarte încurajator“, a declarat ea.

„Ceea ce face Chesterton, și cred că atât de multe alte școli clasice, este să ofere nu numai instrumentele și experiențele academice de care elevii au nevoie pentru a fi cetățeni productivi, ci și o educație morală cu adevărat profundă și bogată. Acesta este un lucru care îi atrage pe mulți copii“.

Creșteri de 5.000% în câteva decenii

Succesul înregistrat de învățământul clasic în ceea ce privește înscrierile este și mai mare dacă se ia în calcul o perioadă mai lungă de timp.

În 2010, a explicat Bortins, Classical Conversations avea aproximativ 25.000 de elevi înscriși. Asta înseamnă că organizația a crescut cu 500% în aproximativ un deceniu.

ACCS, o organizație protestantă, a înregistrat o creștere la fel de explozivă de la înființarea sa în 1991, când școala clasică a fost reintrodusă în Statele Unite de către părinții creștini care căutau o educație necontaminată de Stânga.

Citește și Educația clasică, cea mai bună apărare împotriva școlilor infestate de inteligența artificială

Goodwin a declarat că numărul membrilor ACCS va fi de aproximativ 500 de școli în această toamnă, în creștere de la 10 școli în 1994. Aceasta reprezintă o creștere de 5.000% în aproape trei decenii.

De la înființarea sa în 2017, rețeaua Institutului pentru Educație Liberală Catolică s-a extins de la patru școli fondatoare la 225, a declarat managerul de comunicare Hannah Naughton.

Aceasta reprezintă o creștere de 5.625%.

Consorțiul pentru Educație Clasică Luterană aproape că și-a triplat dimensiunea conferinței anuale în ultimii cinci ani.

Rețeaua Hillsdale College s-a extins de la o școală pilot din Colorado la mai mult de două duzini de școli membre în prezent, cu patru școli care se deschid anul acesta și încă o duzină care urmează să se deschidă până în 2024.

Rețeaua de școli charter Great Hearts Academies a crescut de la o singură școală în 2003 la 40 în prezent, deservind 25.000 de elevi.

Rețeaua de școli clasice private Thales Academy a avansat de la o școală cu 30 de elevi în 2007 la 14 campusuri cu peste 5 600 de elevi în prezent.

Rețeaua de școli Chesterton, o organizație romano-catolică care a început în 2008, include în prezent 56 de școli și alte 14 care se pregătesc să se deschidă în 2024, a declarat de Rotstein.

Elevii din Chesterton participă zilnic la slujbă, un element diferit față de majoritatea elevilor din școli parohiale. De Rotstein a menționat că familiile cu copii înscriși la Chesterton sunt atrase în mod special către acest centru de identitatea catolică.

„Cred că episodul Covid le-a oferit părinților ocazia de a regândi importanța educației pentru copiii lor. Și le-a dat acestora curajul de a lua în calcul noi opțiuni și noi modele, de a se implica cu adevărat în educația propriilor copii“, a afirmat ea.

Suficient de extinsă pentru a deveni o țintă

La fel ca și sursa sa, civilizația occidentală, succesul educației clasice a dat naștere la atacuri interne și externe. Pe plan intern, ca toate instituțiile americane, se confruntă cu lupte împotriva trinității marxiste inversate a rasei, clasei și genului.

Testul de învățământ clasic (CLT) urmează să fie analizat în fața Consiliului de administrație al universităților din Florida pe 30 august. Acesta ar putea permite elevilor să susțină examenul CLT în locul SAT sau ACT pentru a fi admiși la universitățile din Florida.

Ar fi o victorie masivă pentru concurența nou înființată a College Board, ai cărei susținători sunt în mare parte familii care au ales varianta educației clasice.

Cu toate acestea, CLT a ridicat, de asemenea, semne de îngrijorare din partea acestor susținători, după ce unul dintre membrii consiliului de administrație a declarat public că a impus lecturi la testele sale pe baza rasei și sexului autorilor.

Directorul general al CLT, Jeremy Tate, a declarat pentru The Federalist că acele lecturi făceau parte dintr-un set mai mare de completări ale bazei de testare, care nu au modificat proporția de autori de sex feminin și non-albi și au fost aprobate de toți membrii consiliului de administrație, dintre care puțini susțin alegerea autorilor în funcție de rasa și sexul lor.

„Nu există alt criteriu de selecție decât excelența“, a declarat Tate. „Nici măcar nu luăm în considerare cotele de diversitate – nu am făcut-o și nu o vom face niciodată“.

Șablonul obișnuit folosit la asaltul marxismului cultural asupra unei instituții este reprezentat de agitatori interni care se unesc cu cei externi, cum ar fi mass-media și grupurile de lobby de stânga, pentru a forța schimbări de politică.

Acesta este modul în care părinții unui copil de grădiniță cu identitate transgender, prin avocați, au forțat o școală charter clasică din Minnesota să predea ideologia de gen la toate nivelele, distrugând astfel instituția.

Citește și Cercetările arată că educația creștină clasică are efecte benefice

În 2018, masivul lanț de școli charter clasice Great Hearts a fost vizat de American Civil Liberties Union din cauza politicilor de confidențialitate care în trecut susțineau sexul biologic al elevilor.

În urma procesului, a campaniilor desfășurate de părinți și elevi activiști și a presiunii mediatice, Great Hearts și-a rescris politicile în coordonare cu grupurile de interese speciale LGBT pentru a permite accesul băieților în băile, sporturile și vestiarele fetelor și viceversa.

Prin urmare, nu este de mirare că educația clasică a fost supusă și ea unor atacuri mediatice de stânga din ce în ce mai puternice.

Aceste atacuri sunt deosebit de eficiente împotriva politicienilor și a oamenilor de rând care nu au conștientizat faptul că marxiștii mint și denigrează pentru a obține puterea.

Părinții din Tennessee care doresc să înființeze școli charter folosind programe gratuite de la Hillsdale College, o școală creștină renumită de arte liberale, se confruntă cu obișnuita avalanșă mediatică de calomnii marxiste nefondate.

Printre acestea se numără acuzațiile dintotdeauna potrivit cărora faptul că selectarea figurilor importante ce vor fi studiate nu se face în funcție de rasa lor și nu se blamează marile personalități din istorie pentru culoarea pielii înseamnă rasism.

Lupta este reală și inevitabilă

La începutul anilor 1900, „progresiștii politici au pus mâna pe sistemul școlar public și l-au transformat în ceea ce avem acum“, a declarat Goodwin, care a documentat acest lucru într-o carte de succes din 2022, scrisă împreună cu Pete Hegseth, Battle for the American Mind.

„Dacă cei din mișcarea progresistă nu s-au lăsat pe tânjeală – și nu se lasă – ei realizează că dacă această mișcare se dezvoltă le-ar putea pune în pericol controlul pe care-l exercita în ceea ce privește cultura“.

Aproape fiecare susținător de seamă al educației clasice va fi de acord că aceasta nu este direct politică, adică nu recrutează voturi pentru niciun partid și nu promovează poziții politice specifice.

Cu toate acestea, de asemenea, orice persoană care gândește este conștientă de faptul că politica și filosofia sunt puternic interconectate. Prin urmare, susținând ideile clasice occidentale, cum ar fi căutarea adevărului, educația clasică intră inevitabil în conflict cu marxismul, care înlocuiește adevărul cu puterea (de aceea marxiștii mint constant).

Acest lucru înseamnă că, deși unii dintre liderii educației clasice nu doresc să lupte în războiul cultural, însăși existența lor declară război marxismului cultural.

În final, nu există niciun teren comun posibil între dragostea pentru adevăr, bunătate și frumusețe și afirmația cinică și devastatoare pentru societate a politicii identitare, conform căreia adevărul, bunătatea și frumusețea sunt simple instrumente ale puterii care deservesc o clasă opresoare.

„Atât de mulți dintre cei din elita culturală a țării noastre vor să reducă la tăcere viziunile despre ceea ce înseamnă să fii om care intră în conflict cu ale lor“, a remarcat Kersten.

„Așa că aceasta este confirmarea că faci bine dacă îți urmezi propria cale mai puțin bătătorită și vezi toate roadele în propria ta familie“.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0