HomeActualități Americane

Școlile publice din Chicago vor să înlocuiască Ziua lui Columb cu Ziua Indigenilor

Școlile publice din Chicago vor să înlocuiască Ziua lui Columb cu Ziua Indigenilor

Consiliul de Educație din Chicago a votat pe 26 februarie, cu un vot de 5-2, stoparea sărbătoririi Zilei Columb și înlocuirea ei cu „Ziua Poporului In

Consiliul de Educație din Chicago a votat pe 26 februarie, cu un vot de 5-2, stoparea sărbătoririi Zilei Columb și înlocuirea ei cu „Ziua Poporului Indigen”. Acest ultim exemplu de corectitudine politică vine pe seama discuțiilor ca picturile din Școlile Publice din Chicago (CPS) care conțin imagini cu oameni albi să fie eliminate.

CPS are cea mai mare colecție de picturi murale de la începutul sec. 20 din Statele Unite. Cele mai multe dintre ele au fost comandate de Administrația Proiectelor de Lucru ca parte a Noului Acord al președintelui Franklin Delano Roosevelt.

CPS a creat o nouă comisie educațională pentru a evalua toate lucrările viitoare de artă care vor fi afișate în școli, spunând că vor „evalua preocupările ridicate cu privire la anumite lucrări de artă, pentru a putea asigura echitate și sensibilitate culturală”.

Într-o declarație a districtului școlar se spune: „Districtul admite că unele opere de artă din școli nu reflectă valorile diversității și incluziunii districtului”. Această afirmație este ironică, având în vedere că majoritatea picturilor care sunt pe listă pentru a fi eliminate ilustrează caracteristicile nativilor americani, cu misionari și coloniști albi pașnici. Aparent, „diversitatea și incluziunea” înseamnă excluderea persoanelor albe.

Sarah Dennis, o activistă a justiției sociale, spune că copiii ei au fost duși într-o excursie la Bateman Elementary unde au văzut un mural care conținea femei albe care purtau acoperitoare pe cap (un simbol religios comun în istoria americană timpurie).

Acoperitoarele de cap sunt și astăzi purtate de cetățenii din Illinois în comunitățile amish și menonite. Iar replica ei a fost: „Ne-am uitat fix la imagine. Și i-am întrebat pe cei de acolo: Ce vedeți? Ce fel de mesaj transmite copiilor care vin aici?”

Alți comentatori au catalogat această piesă de artă a fi „rasistă, demodată și ofensatoare”. Acest tip de dispreț față de practica religioasă și acuratețea istoriei reflectă noua mentalitate deconstructivă postmodernă care încearcă să dărâme structurile sociale existente și să le înlocuiască cu altele corecte politic.

În mod ironic, comunitatea italo-americană care numără peste 500.000 de cetățeni doar în Chicago, a lansat o declarație împotriva eliminării lui Christopher Columb ca figură istorică din școli:

„Pentru americanii italieni, care au suferit o discriminare oribilă și continuă să facă obiectul unei degradări stereotipice în cultura populară, Christopher Columb este un simbol al rezistenței unui popor care a contribuit la modelarea peisajului cultural al acestei mari națiuni”.

Încearcă CPS să reprezinte toate culturile în mod egal și echitabil sau încearcă să acorde preferințe unor grupuri de oameni în timp ce îi exclude pe alții? Aceasta este inegalitatea care se întâmplă adesea atunci când multiculturalismul este deturnat de grupuri de interese care caută să-și promoveze propriile agende.

Unele tablouri au fost deja eliminate. Anul trecut, la Școala Gimnazială Percy Julian din Oak Park, elevii de la Clubul Justiției Sociale au presat cu succes administratorii pentru a elimina muralul Child and Sports – Winter din 1973    allui  Ethel Spears, pentru că pictura include doar copii albi.

Aceste acțiuni urmează exemplul altor școli din toată țara care au îndepărtat tablourile fondatorilor Americii, precum George Washington, Thomas Jefferson sau Patrick Henry, pe motiv că dețineau sclavi.

Predarea istoriei implică spunerea adevărului despre greșelile care s-au întâmplat în istoria americană. Nu vrem să ne mințim copiii, spunându-le că trecutul Americii a fost perfect. Acest lucru se poate face, însă, fără a elimina nici o referire la impactul pozitiv pe care l-au avut coloniștii europeni. Nu toți erau proprietari de sclavi, asupritori și rasiști.

Declarația de Independență și Constituția Statelor Unite, deși scrise de oameni cu defecte, au ajutat toți americanii. Regimurile opresive precum regimurile comuniste perie istoria pentru a avansa o ideologie. Ca americani ar trebui să căutăm să spunem toată istoria: binele, răul și hidosul. Nu putem face asta dacă ideologia duce la cenzură.

Illinois Family Institute

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0