HomeFamilia în Societate

Se pregătește Guvernul României să adopte „căsătoriile” și „familia” gay în luna iunie?

Se pregătește Guvernul României să adopte „căsătoriile” și „familia” gay în luna iunie?

Recent, Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a promovat un proiect de lege prin care intenționează să „reglementeze diversitatea

Recent, Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a promovat un proiect de lege prin care intenționează să „reglementeze diversitatea formelor de familie” în România.

Ministerul Familiei, condus de Natalia Intotero, membră a Partidului Social Democrat, a înaintat Guvernului României un proiect de lege prin care intenționează modificarea „conceptului de familie” (familia tradițională, familia monoparentală, familii adoptive etc.), drepturile și responsabilitățile pe care le au părinții.

„Scopul Legii privind familia din România este să ofere un cadru legal cuprinzător și echitabil pentru reglementarea relațiilor familiale și protejarea drepturilor și intereselor membrilor unei familii”, susține Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în susținerea necesității legii.

În proiectul de lege, ministerul face referire la „recunoașterea diversității formelor de familie” și enumeră explicit „familia tradițională” și „familia monoparentală”.

În acest stadiu nu există nicio referire clară la recunoașterea cuplurilor formate din persoane de același sex, pentru care România a fost condamnată la CEDO, însă contextul în care apare acest proiect de lege ridică semne de întrebare, fiind un răspuns la scrisoarea Ministrului român de Externe, Luminița Odobescu, prin care cere Guvernului, Parlamentului și ministerelor să ia măsuri pentru aplicarea deciziei CEDO.

„Statul român are obligația ca, cel târziu până la data de 25.03.2024, să prezinte CM (Comitetului Miniștrilor, n.red.) informații privind măsurile adoptate sau avute în vedere pentru a răspunde încălcărilor Convenției constatate de Curte”.

Pe 22 august 2023, Guvernul României a contestat fără succes decizia CEDO din 23 mai 2003 – în cazul Buhuceanu și alții c. României (nr. 20081/19) – prin care România era condamnată pentru neasigurarea unui cadru legal de recunoaștere și protecție a dreptului la respectarea vieții private și de familie a cuplurilor de același sex. Decizia a rămas definitivă, CEDO obligând România să adopte o legislație pentru „familiile” de același sex.

Îngrijorate de ingerința gravă a forurilor europene în Constituția și dreptul intern al României, patru culte religioase din România – Cultul Penticostal, Cultul Baptist, Cultul Adventist și Cultul Creștin după Evanghelie – au solicitat Prim-Ministrului Marcel Ciolacu, Președintelui Senatului, Nicolae Ciucă, Președintelui Camerei Deputaților, Alfred Simonis și Ministrului Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, să intervină pentru a proteja legea fundamentală a țării, cât și valorile și tradițiile românilor, valorile iudeo-creștine care au stat la baza lumii civilizate, inclusiv a Europei și Uniunii Europene.

Este România obligată să transpună decizia CEDO în legislația națională?

Teoretic, da. În 1994, România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel angajându-se să respecte drepturile garantate de aceasta și a recunoscut jurisdicția Curții Europene a Drepturilor Omului.

În practică, CEDO nu are la dispoziție instrumente și măsuri punitive împotriva României pentru a o forța să adopte o decizie. În schimb, țările membre ale Convenției, în special Uniunea Europeană, pot exercita presiuni diplomatice și economice împotriva României ca urmare a refuzului adoptării unei decizii CEDO.

Ce mai prevede proiectul de lege

Printre principalele reglementări ale acestei legi, „fără a se limita la acestea”, sunt următoarele:

  1. Definirea familiei: Precizarea conceptului de familie, recunoașterea diversității formelor de familie (familia tradițională, familia monoparentale, familii adoptive etc.).
  2. Drepturile și responsabilitățile părinților: Stabilirea drepturilor și obligațiilor părinților față de copii, inclusiv dreptul la custodie, vizitare, susținere financiară și responsabilitatea pentru educația și bunăstarea copiilor.
  3. Protecția copiilor: Asigurarea unui cadru legal pentru protejarea copiilor împotriva neglijenței, abuzului și exploatării, inclusive măsuri de intervenție în situații de abuz sau neglijare.
  4. Reglementarea căsătoriei și a divorțului: Stabilirea condițiilor și procedurilor pentru încheierea căsătoriei, precum și regulile și procedurile pentru divorț, custodie și împărțirea bunurilor.
  5. Adopția și protecția persoanelor vulnerabile: Precizarea legislației în vigoare pentru procesul de adopție, asigurarea protecției și sprijinului pentru copiii fără părinți sau pentru persoanele vulnerabile, cum ar fi vârstnicii.
  6. Protecția victimelor violenței domestice: Stabilirea măsurilor și resurselor/instituțiilor responsabile pentru prevenirea și protejarea victimelor violenței domestic, inclusive ordine de protecție și acces la servicii de consiliere și sprijin.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 1
  • comment-avatar

    Acest lucru trebuie sa se faca prin referendum nu prin legi aservite globalistilor neomarxisti .Poporul trebuie sa aprobe aceasta nu un grup de oameni ce promoveaza LGBTQ ! In Romania acest lucru nu se va intampla Minoritatea trebuie sa se supuna majoritatii !

DISQUS: 0