Sen. Josh Hawley: De ce am obiectat la certificarea voturilor electorilor

Sen. Josh Hawley: De ce am obiectat la certificarea voturilor electorilor

Săptămâna trecută, în timpul sesiunii comune a Congresului, am obiectat la numărarea voturilor electorilor pentru a avea o dezbatere pe tema integrității alegerilor. Obiecția mea a fost prezentată conform normelor, care permit în mod specific obiecții și dezbateri, și a respectat tradițiile Congresului, explică Senatorul Josh Hawley.

De fapt, zeci de membri democrați ai Congresului au ridicat obiecții, în același forum, în ultimele trei decenii. Mai precis, democrații au obiectat după alegerile din 2000, 2004 și 2016 – cu alte cuvinte, de fiecare dată când un republican a câștigat Casa Albă în ultimii 30 de ani. Și aveau dreptul să facă acest lucru. Sesiunea comună este forumul în care se pot formula îngrijorări legate de alegeri, pot fi dezbătute și, în cele din urmă, soluționate prin vot.

Cu toate acestea, diferența dintre acele obiecții din trecut și cea de anul acesta este izbitoare. În trecut, când democrații obiectau, erau lăudați pentru că apără democrația.

De data aceasta însă, oricine s-a opus a fost numit „insurecționist“. Din păcate, o mare parte din mass-media și mulți membri ai instituției de la Washington vor să-i înșele pe americani, convingându-i că cei care și-au exprimat îngrijorarea au provocat violență, pur și simplu pentru că au dat glas respectivei îngrijorări. Acest lucru e fals. Iar acuzația în sine este corozivă și periculoasă.

Permiteți-mi să spun din nou, așa cum am mai făcut-o: violența de săptămâna trecută de la Capitoliu a fost un act criminal. Nu există nici o îndoială în privința aceasta. Cei care au comis așa ceva ar trebui să fie acționați în justiție și pedepsiți. Violența subminează procesul democratic prin care ne soluționăm disputele și reprezintă o amenințare pentru stilul de viață democratic. Acest lucru se aplică oricărei mulțimi, indiferent de convingerile politice. Tulburările civice violente sunt întotdeauna greșite.

Dar dezbaterea democratică nu este o tulburare civică violentă. Este, de fapt, exact modul în care evităm violența.

Mulți, mulți cetățeni din Missouri sunt profund îngrijorați cu privire la integritatea alegerilor. Au dreptul să-și facă auzită vocea în Congres.

În ceea ce privește obiecția mea specifică: am obiectat în privința Pennsylvaniei, deoarece statul nu și-a respectat propria constituție. Instanțele statului au considerat timp de peste un secol că votul prin poștă, cu excepția circumstanțelor clar specificate, este interzis de Constituția din Pennsylvania. Dar anul trecut, politicienii din Pennsylvania au adoptat totuși votul universal prin corespondență.

Pentru a înrăutăți lucrurile, Curtea Supremă din Pennsylvania a schimbat apoi regulile în privința datei până la care buletinele de vot pot fi returnate. Iar când cetățenii din Pennsylvania au încercat să meargă în instanță pentru a obiecta, Curtea Supremă din Pennsylvania a respins cazul din motive procedurale, încălcând propriul precedent.

Până în prezent, nicio instanță nu a decis că această manevră de vot prin poștă este constituțională, nici măcar nu a audiat probele de fond ale cazului.

Un alt motiv pentru care m-am opus a fost ca să subliniez interferența fără precedent a corporațiilor Big Tech în aceste alegeri, în favoarea campaniei Biden, nu doar în Pennsylvania, ci peste tot. Imixtiunea lor în procesul nostru democratic s-a accelerat doar, în ultimul timp.

Unii s-au întrebat de ce nu am renunțat la obiecții în urma violenței de la Capitoliu. Motivul este simplu: nu mă voi pleca în fața unei mulțimi nelegiuite, nici nu voi permite infractorilor să îngroape preocupările legitime ale electoratului meu.

Sunt mândru să vă reprezint în Congres. Vocea voastră ajută la consolidarea acestei țări și a democrației noastre. Trăim timpuri dificile pentru țara noastră. Tot ce vă pot promite este că voi face tot posibilul, zi de zi, pentru a vă reprezenta, indiferent cine mă critică. Și voi face tot posibilul pentru a păstra, proteja și apăra această republică pe care o numim casa noastră.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0