HomeActualități Americane

Sen. Ted Cruz: „Fără îndoială, capacitatea președintelui Biden s-a diminuat mult“

Sen. Ted Cruz: „Fără îndoială, capacitatea președintelui Biden s-a diminuat mult“

După o săptămână de greșeli comise de administrația Biden, unii încep să se întrebe cine ia de fapt deciziile? Asistenții lui Biden au libertatea de a

După o săptămână de greșeli comise de administrația Biden, unii încep să se întrebe cine ia de fapt deciziile? Asistenții lui Biden au libertatea de a-i tăia acestuia sunetul la microfon atunci când președintele deviază de la scenariul pregătit dinainte; iar Biden însuși a glumit că va „avea probleme“ dacă răspunde la întrebările reporterilor, analizează Susan Jones într-un articol CNS News. 

„Aș spune că există un tipar îngrijorător, pare că i se taie microfonul de fiecare dată când ar putea enunța ceva care nu este pe placul păpușarilor săi“, a declarat Sen. Ted Cruz (R-Texas) pentru Maria Bartiromo, în cadrul „Sunday Morning Futures“:

„Fără îndoială, capacitatea președintelui Biden este sever diminuată. Iar consilierii săi de la Casa Albă amplifică respectiva impresie prin faptul că îl țin mereu departe de public.

Indiferent dacă a făcut-o Biden însuși sau politicienii ce-l înconjoară, fiecare decizie cu privire la Afganistan și, din păcate, cu privire la orice problemă de politică externă și internă care a depins de actuala administrație a Casei Albe, a fost soluționată ca o chestiune de politică pură.

În ceea ce privește situația din Afganistan, Joe Biden și administrația sa sunt responsabili pentru cea mai gravă catastrofă de politică externă dintr-o generație. Au pus politica înaintea oricăror alte lucruri. Au abandonat cetățeni americani în spatele liniilor inamice și a ieșit un dezastru.

Am fost învinși acolo pentru că Joe Biden s-a predat. A lăsat Baza Aeriană Bagram pe mâna talibanilor. A retras trupele și a lăsat sute, dacă nu chiar mii de americani în pericol. Și vom plăti prețul, națiunea noastră va plăti prețul pentru slăbiciunea și incompetența președintelui, mulți ani de acum înainte“.

Citește și Opinie: Cine îi controlează microfonul și deciziile lui Joe Biden?

„China urmărește ce se întâmplă“

Descriind China drept „singura cea mai mare amenințare geopolitică la adresa Statele Unite, Cruz a declarat că slăbiciunea arătată de Biden ar putea cauza o invazie a Taiwanului:

„Abia ce am vorbit despre consecințele deciziei privind Afganistanul, ale dezastrului, ale eșecului provocat de slăbiciunea lui Biden“, a spus Cruz:

„Fiecare dușman de pe întregul glob a observat această slăbiciune și a constatat ce fel de om avem la cârmă. Președintele Xi al Chinei urmărește ce face America și analizează cine conduce acum Biroul Oval.

Și, din păcate, cred că șansele unui atac chinez asupra Taiwanului au crescut de zece ori în ultima lună, deoarece, după cum l-a văzut Xi pe Biden, mă tem că liderul chinez a decis că Biden este prea slab și prea incapabil să facă ceva, prin urmare acum este momentul potrivit ca țara sa să atace Taiwan-ul.

Dacă se întâmplă asta, ar fi un dezastru absolut. Dar slăbiciunea invită la agresiune. Modul în care protejăm Taiwanul – și consider că ar trebui să îl protejăm – este prin forță. China nu a făcut nicio mișcare legat de Taiwan în perioada în care președintele Trump era la Casa Albă. Pentru că știau că avem un președinte care li s-ar opune.

Când ai un președinte care cedează în fața tuturor, lucrul acesta doar stârnește personajele negative să comită lucruri din ce în ce mai rele“.

Bartiromo l-a întrebat pe Cruz dacă administrația Biden „încearcă să schimbe subiectul“, concentrându-se în schimb pe agenda sa privind asistența socială pe plan intern – cea mai mare parte fiind inclusă într-un proiect de lege de rectificare bugetară unic, în valoare de mai multe trilioane, care are nevoie doar de 51 de voturi pentru a fi adoptat:

„Ați identificat exact ce încearcă să facă acum Casa Albă“, a precizat Cruz. „Vor să mute privirile de pe subiectul Afganistan. De aceea a emis Biden acest mandat de vaccinare complet ilegal și neconstituțional, pentru că a vrut să mute atenția de pe dezastrul din Afganistan.

„Mandatul de vaccinare va fi anulat în instanță. Știu și ei asta. Dar președintele sfidează legea pentru că dorea ca presa să înceapă să-l apere și să nu mai vorbească despre dezastrele din Afganistan. Și se bazează că multe din companiile mari, mai ales, își vor obliga angajații să se conformeze înainte să se finalizeze judecata și înainte ca ordinul să fie anulat“.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0