HomeActualități Americane

Vă este dor de el? 6 lucruri pe care le-am avea azi dacă Trump ar fi încă președinte

Vă este dor de el? 6 lucruri pe care le-am avea azi dacă Trump ar fi încă președinte

De curând, în timp ce conduceam prin Lancaster, Pennsylvania, mergând spre casă împreună cu logodnica mea, am văzut instalat pe marginea drumului un c

De curând, în timp ce conduceam prin Lancaster, Pennsylvania, mergând spre casă împreună cu logodnica mea, am văzut instalat pe marginea drumului un cort unde se vindeau articole din campania electorală a lui Trump: tricouri (inclusiv nelipsita bluză inscripționată cu „Vă este dor de mine?“), steaguri, pălării etc., analizează Kevin Downey Jr. într-un articol PJ Media.

Bineînțeles că ne e dor de el. Și nu doar nouă. Canalele de știri de stânga au viață grea acum, că Trump nu mai este la Casa Albă. Lui Don Lemon și Rachel Maddow le lipsește Trump atât de mult încât ar fi în stare să ia prânzul în același restaurant din New York cu o familie de culoare nevaccinată, doar să-l aibă înapoi.

Am pierdut foarte multe când l-am pierdut pe Trump. Aceasta este doar o listă parțială:

Amuzament

Trump a fost singurul președinte amuzant după Reagan. „Postările sale răutăcioase de pe Twitter“ erau grozave.

Modul în care Trump i-a refuzat lui Pelosi accesul la un avion militar, ca formă de protest împotriva închiderii parțiale a guvernului, a fost hilar.

„Din cauza încetării activității, îmi pare rău să vă informez că planurile dvs. de călătorie spre Bruxelles, Egipt și Afganistan au fost amânate“, a scris Trump într-un mesaj către Pelosi. „Având în vedere că 800.000 de angajați americani extraordinari nu primesc salarii, sunt sigur că veți fi de acord că amânarea acestui eveniment de relații publice este un lucru complet adecvat“.

Și totodată, oare Pelosi chiar credea cu adevărat că trupele noastre din Afganistan erau încântate să o vadă pe ea și pe Adam Schiff? Sună mai rău decât tocana de vită de la cantină.

Și să nu uităm de postarea lui Trump cu „Micul Adam Schitt“. Comedie pură.

Citește și Dragi republicani care l-ați detestat pe Trump, cu ce v-ați ales în schimb?

$68 pe lună

Dacă putem fi de acord că rezervorul de combustibil din SUA conține în medie 17 galoane de benzină, că benzina a crescut cu 1 dolar pe galon, iar americanii de rând fac plinul o dată pe săptămână, asta înseamnă că plătim 68 de dolari în plus pe lună pentru combustibil.

Drone survolând acel pod din Del Rio, TX

Prin ordinul lui Biden, FAA a interzis canalelor de știri să filmeze cu drone cei 10.000 de imigranți din Haiti aflați sub un pod din Texas. Aș prefera mai degrabă ca Biden să interzică uciderea copiilor afgani nevinovați cu ajutorul dronelor.

Trump nu ar fi interzis zborul dronele peste Del Rio, pentru că, în primul rând, nu ar fi permis ca 10.000 de haitieni să intre în SUA. Și când președintele Trump a folosit totuși o dronă, a fost pentru a ucide un terorist iranian.

Angajări pentru postul de Chairman of the Joint Chiefs of Staff

Dacă Trump ar fi președinte, Generalul Mark Milley ar fi dat afară pentru că și-a sunat amicul din China, creând astfel încă un loc de muncă în ceea ce ar fi o a doua explozie economică Trump. El cu siguranță nu ar permite o asemenea nesupunere. Milley ar putea chiar să ia în calcul varianta Curții Marțiale.

Armament în valoare de 80 de miliarde de dolari

Nu există posibilitatea ca Trump să fi lăsat arme, avioane și elicoptere în valoare de 80 de miliarde de dolari în mâinile talibanilor. E ca și cum i-ai da lui Hunter Biden niște prafuri și un laptop nou.

Citește și Afganistan: Cum ar fi stat lucrurile sub comanda președintelui Trump

13 membri ai trupelor americane

Dacă Trump ar fi președinte, nu am fi avut parte de o astfel de retragere dezastruoasă din Afganistan. Canalele de știri de stânga par să-l fi iertat pe Biden pentru această tragedie, dar mulți alegători nu au făcut-o. Dacă Trump ar fi președinte, talibanii și ISIS-K ar fi încă ținuți la distanță și i-am avea încă printre noi pe următorii 13 membri ai forțelor armate pe care i-am pierdut din cauza unui terorist sinucigaș, care, la rândul lui, ar fi fost încă întemnițat într-o închisoare CIA.

Sgt. Johanny Rosario Pichardo

Sgt. Nicole L. Gee

Staff Sgt. Darin T. Hoover

Cpl. Hunter Lopez

Cpl. Daegan W. Page

Cpl. Humberto A. Sanchez

Lance Cpl. David L. Espinoza

Lance Cpl. Jared M. Schmitz

Lance Cpl. Rylee J. McCollum

Lance Cpl. Dylan R. Merola

Lance Cpl. Kareem M. Nikoui

Navy Corpsman Maxton W. Soviak

Staff Sgt. Ryan C. Knauss

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: