HomeLibertate Religioasă

Senatul din California adoptă o rezoluție care obligă pastorii să adopte principiile lgbtq

Senatul din California adoptă o rezoluție care obligă pastorii să adopte principiile lgbtq

Senatul din California a adoptat o rezoluție prin care le spune clericilor creștini să accepte și să sprijine ideologia lgbtq, chiar dacă acest lucru

Senatul din California a adoptat o rezoluție prin care le spune clericilor creștini să accepte și să sprijine ideologia lgbtq, chiar dacă acest lucru le încalcă principiile și convingerile creștine, potrivit CBN News.

Rezoluția Concurentă a Senatului (ACR-99) a fost introdusă de parlamentarul Democrat Evan Low din San Jose, pe 4 iunie, ca o modalitate de a obține susținere pentru identitatea și imaginea lgbtq.

Anterior, CBN News a relatat că peste 20 de medici, consilieri, foști homosexuali și alți lideri creștini au semnat o scrisoare care condamna rezoluția, despre care au spus că încalcă libertatea religioasă.

De asemenea, rezoluția condamnă consilierea pentru atracțiile nedorite de același sex sau confuzia de gen, cunoscută sub numele de terapie de conversie.

Rezoluția spune că „legea din California recunoaște că aplicarea terapiei de conversie la tineri este ineficientă, lipsită de etică și dăunătoare, așa cum arată organizațiile medicale, de psihologi și asistenți sociali din Statele Unite”.

O serie de lideri creștini s-au pronunțat împotriva rezoluției, afirmând că aceasta încalcă exercitarea liberă a religiei.

Directorul executiv al New Creation Ministries, Russell Willingham, a declarat: „Cred că ACR-99 deschide calea pentru viitoarele legi care vor încrimina pastorii ca mine, care oferă astfel de resurse și o opțiune celor care nu doresc ca statul să le spună ce trebuie să accepte”.

„Avem pacienți și clienți pe care terapia i-a ajutat să lupte cu atracțiile lor nedorite. I-am ajutat să-și schimbe viața”, a declarat Roger Gannam, vice-președinte juridic la organizația Liberty Counsel.

Rezoluția mai urmărește să reducă stigmatele pe care societatea, terapeuții și grupurile religioase le-ar fi aplicat celor din comunitatea lgbt.

ACR-99 proclamă că stigmatizarea a provocat „rate mari, disproporționate de sinucideri, depresie, respingere și izolare în rândul comunității lgbtq. Statul California are un interes puternic în a proteja bunăstarea fizică și psihologică a minorilor, inclusiv a tinerilor lgbtq”.

Susținătorii rezoluției afirmă că libertatea religioasă nu se aplică în acest caz, deoarece constituie discriminare. Ei susțin, de asemenea, că astfel de consiliere din partea grupurilor bazate pe credință este o „tortură psihologică” și „malpraxis de sănătate psihologică”, potrivit The Christian Post.

Dacă Senatul Californiei merge până la capăt cu aplicarea unei astfel de legi, cel mai probabil ea va fi contestată la Curtea Supremă, existând șanse mari și precendete să fie invalidată.

Tribuna Românească

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0