Regatul Bahrain, un alt stat arab musulman din Orientul Mijlociu, alege calea păcii, normalizării și co-existenței cu Statul Israel. Prințul moșten
Regatul Bahrain, un alt stat arab musulman din Orientul Mijlociu, alege calea păcii, normalizării și co-existenței cu Statul Israel.
Prințul moștenitor al Bahrainului, Salman bin Hamad Al Khalifa, a confirmat că va fi la Washington luni, cu o zi înainte de semnarea oficială a acordului de pace dintre Statul Israel și Emiratele Arabe Unite.
Israelul şi Emiratele Arabe Unite (EAU) au adoptat, sub egida Statelor Unite, „un acord de pace istoric” şi vor stabili relaţii diplomatice.
Este vorba despre un „progres spectaculos”, a comentat Trump, calificând această normalizare drept „un acord de pace istoric între cei doi mari prieteni ai noştri”.
Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a evocat şi el o „zi istorică” şi un „pas decisiv către pace în Orientul Mijlociu”.
„Este un succes remarcabil pentru două state aflate printre cele mai avansate tehnologic din lume”, a adăugat el într-un comunicat.
„SUA speră că acest pas curajos va fi primul dintr-o serie de acorduri care vor pune capăt unui număr de 72 de ani de ostilitate în regiune”, a adăugat secretarul de stat american.
Tribuna.US
COMMENTS