HomeSport

Simona Halep, depistată pozitiv la US Open și suspendată temporar din tenis

Simona Halep, depistată pozitiv la US Open și suspendată temporar din tenis

Simona Halep, locul 9 WTA, a fost notificată că a fost testată pozitiv la o substanță interzisă – Roxadustat – la US Open. Vestea i-a luat prin surpri

Simona Halep, locul 9 WTA, a fost notificată că a fost testată pozitiv la o substanță interzisă – Roxadustat – la US Open. Vestea i-a luat prin surprindere pe fanii tenisului, inclusiv pe sportiva româncă.

Drept urmare, Halep a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate din Tenis până la noi investigații.

Simona Halep a recunoscut că a fost foarte surprinsă să afle că testul de la US Open este pozitiv și că va face tot ce îi stă în putință pentru a demonstra că nu a fost cu intenție.

„Astăzi începe cel mai greu meci din viața mea: o luptă pentru adevăr! Am fost notificată că am fost testată pozitiv la o substanță numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică. Este cel mai mare șoc din viața mea.

În întreaga mea carieră, ideea de a trișa nu mi-a trecut niciodată prin minte, este complet împotriva principiilor și valorilor cu care am fost educată. În fața unei astfel de situații, mă simt confuză și trădată.

Voi lupta până la final să demonstrez că nu am luat niciodată conștientă o substanță interzisă. Am încredere că, mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la iveală.

Nu este vorba despre titluri sau despre bani. E vorba despre onoare, despre dragostea pentru tenis pe care o am de 25 de ani”, a transmis Simona Halep.

Ion Alexie, un medic român stabilit în SUA, a explicat pentru Digi24, că Roxadustatul, substanța interzisă cu care Simona Halep a fost depistată la US Open, se găsește într-un medicament administrat pe cale orală pentru a crește numărul de globule roșii, hematiile, fiind folosit în cazurile de anemie.

„Aceste globule roșii în corpul nostru transportă oxigenul la toate organele și acest medicament, de fapt, crește eritropoietina, care este hormonul nostru și eritropoietina produce aceste globule roșii, deci este un medicament indirect care ne amplifică nouă secreția de eritropoietină și se folosește în general la anemii.

În afară de asta, acest medicament scade în sângele nostru o substanță care se numește hepcidin și hepcidinul, prin mecanismul lui, ajută corpul să folosească mai bine fierul, pentru că toate globulele roșii și hematiile, de fapt, care transportă oxigenul, sunt construite și prin fier, deci le trebuie fier ca să care oxigenul.

Unele femei la ciclurile menstruale pot să piardă mai mult sânge decât normal, la alte persoane fierul nu se absoarbe corect și sunt deficiențe de fier, deci sunt multe cauze de anemie și acest medicament ajută la anemie”, a explicat medicul român.

{Photo:  Creative Commons Attribution Nuță Lucian – https://commons.wikimedia.org/wiki/File:LUK_2201_(26796778717)_(cropped).jpg}

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0